O fază fixă a făcut diferența în favoarea campioanei: Olimpia Cluj – AC Piroș Security 1-0

După nouă luni de zile, s-au „dezghețat” și competițiile de fotbal feminin, iar AC Piroș Security a debutat în noua ediție a Ligii 1 tocmai pe terenul campioanei României. Un start abrupt de sezon pentru „leoaice”, care nici măcar nu au contat pe un portar de meserie atâta timp cât egipteanca Maha Shehata nu și-a primit la timp viza, ca și mijlocașul azer, Nazlican Parlak, de altfel.

Dar, Florin Bugar a reușit să alinieze o formație foarte compactă, ce le-a lsat puține spații de manevră adversarelor, protejându-o astfel pe Denisa Marcea, cea care a evoluat în premieră între buturi. Practic, în prima parte, clujencele au avut o singură ocazie importantă de gol. Se întâmpla în minutul 31, când Marcu a trecut mingea pe lângă portarul arădencelor ieșit la intercepție, dar a trimis slab, de puțin pe lângă poarta goală din 14 metri lateral stânga. Și oaspetele au avut o situație importantă în startul disputei, când Tomescu a reluat de puțin peste vinclu o centrare din corner.

Pauza le-a prin bine gazdelor, care au fost ceva mai periculoase careul advers. Mai întâi, Marcu a centrat din dreapta, Bâtea a reluat de la colțul lung, dar Marcea a respins de pe linia porții. După o oră de joc, Bălăceanu a primit un balon în dreapta, Șuveț a tatonat-o și șutul clujencei a fost greșit, pe lângă colțul scurt.

Arădencele au reechilibrat partida la mijlocul reprizei și păreau că vor rezista în fața unei formații Olimpia fără multe soluții pe faza de atac pozițional. A fost nevoie de o fază fixă pentru ca tabela să se modifice în favoarea campioanei. Era minutul 76 când Cerescu a centrat din corner, iar Meluță a reluat în plasă din 6 metri după un carambol fericit. Replica „leoaicelor” nu a existat, încercarea de șut lobat al Andreei Bălaș ce a trecut mult peste poartă neputând fi trecută la capitolul ocazii de gol. Nici urcarea lui Ancăș în atac sau intrarea în teren a lui Cociuba nu a adus nici măcar un șut pe spațiul porții lui Câmpean, pe când Marcea a mai avut ceva emoții la finalizarea puțin alături a lui Ciolacu.

Pe arena „Clujana”, s-a terminat 1-0, iar AC Piroș Security rămâne cu regretul unui rezultat negativ, venit după o prestație ordonată, solidă din punct de vedere tactic. Peste o săptămână, arădencele nu mai concep să piardă puncte în fața nou-promovatei Carmen, cu atât mai mult cu cât vor evolua acasă, cel mai probabil pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic.

Formații:

Olimpia: Câmpean – Stamate (46 Negrea), Bratu, Meluță, Ficzay – Bălăceanu (90+2 Vincze), Țabur (56 Mirea), Cerescu, Bâtea (90+2 Botojel) – Marcu (76 Borodi), Ciolacu.

Piroș Security: Marcea – Olariu, Tomescu, Prisăcari, Șuveț – Bozian (65 Bondre), Ancăș, Răduc (89 Cociuba), Drăgan – Bălaș (85 Bot), Sîrbovan.

Arbitri: Marius Omuț (Satu Mare) – Ioan Corb (Satu Mare), Ovidiu Timar (Marghita – Bihor)

0
0

Articolul O fază fixă a făcut diferența în favoarea campioanei: Olimpia Cluj – AC Piroș Security 1-0 apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*