O hartă rară a Basarabiei, realizată în 1916, este expusă în premieră la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova

Luiza Rădulescu Pintilie

În contextul programului „România 100 de ani“ şi sub semnul înţelegerii Centenarului din perspectiva mărturiei cu valoare documentar- ştiinţifică, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova a avut loc ieri un important moment de restituire istorică. Este vorba despre expunerea, în premieră, a unei hărţi etnografice a Basarabiei, realizată în anul 1916 de publicistul, eseistul şi cartograful Alexis Nour- român de origine basarabeană, colaborator al lui Constantin Stere la revista „Viaţa Românească” şi care evidenţiază proporţia covârşitoare a populaţiei româneşti între Prut şi Nistru.
Caracterul etnografic al hărţii trebuie înţeles, după cum ne-a precizat ieri muzeograful Doru Mareş, în sensul termenului folosit în epocă, prin care se făcea trimitere nu la tradiţii şi obiceiuri- cum reprezintă astăzi, ci la etnicitate. Practic, utilizându-se metoda cunoscută drept metoda „ feliilor de tort”, sunt prezentate pe hartă, prin cercuri colorate, aproape toate localităţile Basarabiei, inclusiv sate, evidenţiindu-se astfel diversele proporţii etnice. Interlocutorul nostru ne preciza că harta a fost realizată după o metodă cartografică modernă, inspirată din modul în care fusese întocmită, în 1910, o hartă etnică a Bucovinei, de către Ion Nistor. Interesant este şi că realizarea hărţii Basarabiei, expusă acum public pentru prima dată la muzeul ploieştean, fiind printre foarte puţinele existente în ţară, s-a făcut cu susţinerea financiară, în secret, a Băncii Naţionale a României şi a boierului patriot basarabean Vasile Stroescu.
Harta a fost întocmită utilizându-se surse demografice, militare, istorice şi statistice ruseşti, incluse în documente ale Statului Major rus, hărţi editate în Rusia şi Germania, date din anuarul administrativ al Basarabiei, evidenţiind că majoritatea populaţiei din Basarabia era românească. Ceea ce în ciuda încercărilor de rusificare manifestate de-a lungul timpului, a metodelor artificiale de amplificare şi schimbare a diverselor proporţii etnice, îndeamnă, cum cu echilibru concluziona muzeograful Doru Mareş, la reflecţie.
De altfel, chiar în epocă, de teama posibilelor reacţii ale Rusiei, această hartă a stat o singură zi în librării, fiind apoi retrasă. Alte trei ediţii ale acesteia au suferit unele modificări, apărând în anii 1917, 1918 şi 1919. Cea dintâi variantă a hărţii, realizată în 1916, a fost achiziţionată aproape o jumătate de secol mai târziu ( 1964) de către profesorul Nicolae Simache, a fost restaurată, fără a fi însă vreodată expusă public. Iată de ce posibilitatea vizitatorilor de a vedea, în aceste zile şi pe parcursul întregii luni aprilie, în premieră, o asemenea variantă rară a hărţii are o încărcătură istorică în sensul cel mai propriu.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*