O nouă reprezentaţie pe teren propriu

Tricolorul LMV Ploieşti – Ştiinţa Explorări Baia Mare, astăzi, ora 16:00

Petre Apostol

Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti îşi continuă parcursul în Divizia A1 cu un nou meci pe teren propriu, în Sala „Olimpia” urmând să sosească formaţia Ştiinţa Explorări Baia Mare. Iniţial, partida fusese programată la Baia Mare, însă cele două echipe s-au înţeles pentru a inversa locurile de disputare ale confruntărilor între tur şi retur.
Meciul contează pentru etapa a VIII-a din turul fazei I a campionatului, echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu urmărind să obţină cea de-a şaptea victorie consecutivă din competiţie şi să bifeze al patrulea succes în Sala „Olimpia”, unde nu a cedat niciun punct până acum.
Tricolorul LMV Ploieşti ocupă locul al doilea în clasament, cu 17 puncte, în acest moment, însă având un meci în plus disputat faţă de a treia clasată, CS Arcada Galaţi, care are cu două puncte mai puţin. În schimb, Olteanu şi compania se află la un punct în urma primei clasate, CSA Steaua Bucureşti, singura formaţie care a învins gruparea ploieşteană, chiar în prima etapă.
De partea cealaltă, echipa din Baia Mare, antrenată de Marius Botea şi Sorin Pop, se găseşte în a doua jumătate a clasamentului, ocupând locul al optulea, cu doar şapte puncte acumulate. Ştiinţa Explorări se deplasează la Ploieşti după ce a pierdut derbiul oraşului Baia Mare, în runda precedentă, în tiebreak, cu CSŞ 2 CNE, nou-promovată în primul eşalon.
De altfel, acel meci a fost al doilea consecutiv pierdut de ardeleni în tiebreak, după ce în etapa a VI-a au cedat tot în cinci seturi, dar pe teren propriu, cu CSM Bucureşti. În plus, Ştiinţa Explorări nu a mai câştigat de trei etape, iar singurele succese obţinute s-au înregistrat pe teren propriu, cu CS Unirea Dej, scor 3:2, şi cu SCM U Craiova, scor 3:1.
Pentru echipa ploieşteană, care a învins, cu emoţii, pe Dinamo Bucureşti, în etapa precedentă, tot în Sala „Olimpia”, scor 3:1, meciul cu Ştiinţa Explorări poate reprezenta şi o bună verificare în vederea manşei tur din sferturile de finală din Cupa României, în care va întâlni, pe teren propriu, miercuri (ora 18:00), 15 noiembrie, pe Steaua Bucureşti.
La meciul dintre Tricolorul LMV şi Ştiinţa Explorări Baia Mare au fost delegaţi arbitrii bucureşteni Bogdan Stoica şi Alexandru Prodana, în vreme ce observator din partea FR Volei a fost desemnat Angheluş Cotoanţă, tot din Bucureşti.
Etapa a început de ieri seară, cu duelul dintre ACS Volei Municipal Zalău şi CSM Bucureşti, în Sălaj.
Astăzi şi mâine mai sunt programate următoarele meciuri:
Universitatea Cluj – CSŞ 2 CNE Baia Mare, astăzi, ora 12:00
CSU UV Timişoara – Dinamo Bucureşti, astăzi, ora 17:00
CS Unirea Dej – CS Arcada Galaţi, astăzi, ora 18:00
Steaua Bucureşti – SCM U Craiova, mâine, ora 13:00

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*