O VIAŢĂ EXEMPLARĂ ÎN SLUJBA CULTURII – In memoriam prof. dr. AL. I. BĂDULESCU

C. Trestioreanu,
Președintele Societăţii Culturale „Ploiești-Mileniul III”

Societatea Culturală „Ploiești-Mileniul III” își exprimă profunda întristare în legătură cu decesul neobositului și apreciatului slujitor al culturii prahovene și naționale, prof. dr. Alexandru I. Bădulescu și transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe.
Cu o experiență de șapte decenii în munca de coordonare a activității instituțiilor de cultură și artă și cu o pasiune și creativitate remarcabile, s-a alăturat încă de la începuturi Societății Culturale „Ploiești-Mileniul III”, contribuind cu valoroase lucrări la realizarea unor importante proiecte monografice consacrate istoriei, culturii și artei pe plan local, județean și național, inclusiv a Monografiei „Marea Carte a Ploieștilor”.
Numele său va rămâne înscris în Cărțile de aur ale instituțiilor de cultură din județ, la înființarea și activitatea cărora a contribuit încă din anul 1953, în calitate de membru cu funcții de răspundere pe plan județean și regional. După cum se cunoaște, ca pasionat iubitor al muzicii, domeniu de suflet, în care s-a perfecționat continuu, a avut o contribuție însemnată la înființarea și conducerea Muzeului Memorial „Paul Constantinescu”, precum și la sprijinirea pe toate planurile a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, precum și a mișcării corale, care s-au bucurat și se bucură de apreciere pe plan național.
În această sferă de preocupări, precum și ca publicist pasionat, a publicat o serie de lucrări valoroase, sute de articole, prin care a prezentat viața și creațiile personalităților din domeniu.
Nu în ultimul rând, regretatul slujitor al Culturii a avut contribuții deosebite la cunoașterea și afirmarea pe plan național și internațional a prestigioaselor ansambluri artistice, precum și a unor talentați artiști profesioniști și amatori.
Prin tot ceea ce a înfăptuit își merită din plin calitatea de Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești, ce i-a fost acordată cu respectul cuvenit.
Prin viața sa nonagenară, caracterizată prin muncă, omenie și devotament față de familie și de semeni, domnul Al. I. Bădulescu rămâne în amintirea contemporanilor ca o personalitate cu merite deosebite în viața culturală și socială a comunității ploieștene, înscriindu-și la loc de cinste numele în istoria locurilor natale buzoiene.
Membrii Societății Culturale „Ploiești-Mileniul III” îi vor păstra vie amintirea și-i vor cinsti memoria prin continuarea proiectelor la care a participat cu pasiunea și competența ce-l caracterizau.
Suntem alături de distinsa sa familie în aceste momente grele și exprimăm creștineasca rugăciune:
Dumnezeu să-l ocrotească!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*