Oaspeții conduc de 3 ori, nou-promovata egalează la ultima fază: ACS Ghiroda – CSM Lugoj 4-4 (3-3)

Seara de miercuri a adus revanșa unui duel amical între divizionare C, una de pe podiumul ediției trecute iar cealaltă, o nou-promovată, jocul de verificare de la ora 19 adunând 8 goluri împărțite în porții egale, dintre care ultimul în faza finală a partidei.

Deja spre sfârșitul săptămânii viitoare demarează ediția 2017-2018 a Ligii 3, cele cinci divizionare C timișene aflând ieri țintarul turului și implicit programul rundei inaugurale, în care ACS Ghiroda va primi vizita lui CS Nuova Mama Mia iar lugojenii se vor deplasa la nou-promovații din Lipova, până atunci mai având timp și de ultime confruntări cu caracter amical respectiv de pregătirile finale din precompetițional.

ACS Ghiroda și CSM Lugoj au dat piept aseară și au încheiat la egalitate, ambele urmând a juca amicale și sâmbătă, după care cei de pe Timiș vor apare și marți în turul II național al Cupei României, fază a întrecerii a cărei tragere la sorți are loc astăzi și în care se va regăsi dintre divizionarele D din campania precedentă și vicecampioana Voința Biled.

Lucian Gavriluţă, 4-4 în minutul 90

Ca secvență a scorului, amicalul i-a adus de 3 ori în avantaj pe oaspeții lugojeni, 0-1, 1-1, 1-2, 2-2, 3-2, 3-3 la pauză și 3-4, dar în cele din urmă 4-4.

Bogdan Centea, Sebastian Budur, David Pop și Lucian Gavriluță, chiar la ultima fază, au înscris golurile nou-promovatei din Ghiroda, CSM Lugoj luând mai adesea conducerea și avându-i pe lista marcatorilor pe Bogdan Bozian, din nou autor al unei ”duble”, Cristian Pădurariu și Darius Grega.

În absența lui Dubou, Baranyi, Mancaș și Gaidoș, gazdele îndrumate de Paul Codrea au început cu Ureche – Firuț, C. Popa, Mureșan, Ciobanu – Centea, Naidin, Pop, Niță – Pătrașcu și Budur, la reluare mai apărând în câmp Popescu, Lazea, Gavriluță, Murariu, Saizu, Hotca, Dincă și Totic.

Cosmin Petruescu a abordat deplasarea cu Păduraru – Daniel Filip, Radak, Fridrich, Miculescu, Popan, Lazea, Bozian, Cuedan, Precupanu și Pădurariu, la reluare mai apelând și la Peptănuș, Ciobanu, Roșie, Olariu, Marta, Ciubotariu și Grega.

ACS Ghiroda va juca un alt amical sâmbătă la Deva, de la ora 11, pe când CSM Lugoj acasă cu CS Șoimii Lipova, de la aceeași oră. Până atunci, vineri se dispută și CS Millenium Giarmata – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic.

 

 

The post Oaspeții conduc de 3 ori, nou-promovata egalează la ultima fază: ACS Ghiroda – CSM Lugoj 4-4 (3-3) appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*