Obiectivul UTA-ei în play-out – menținerea în Liga 1, al lui Balint – un loc mai bun decât cel de acum! Există și prime pentru rămânerea în elită

La revenirea după 21 ani în Liga 1, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a terminat pe locul 10 sezonul regular, cu un total de 37 de puncte. Parcursul arădenilor nu a fost tocmai rău, însă acesta nu garantează rămânerea în elită și pentru sezonul viitor după un play-out de doar 9 etape, ce se va juca pe viață și pe moarte. Distanța dintre locurile 7 și 16 este de doar 7 puncte, așa că orice e posibil, iar presiunea și miza sunt foarte mari în fiecare dispută începând cu acest weekend.

„O presiune suplimentară, absolut nimeni nu este scutit în acest moment de de emoțiile retrogradării”

Cu trei succese din ultimele patru partide ale sezonului regular, Poli Iași a reaprins lupta inclusiv pentru primul loc direct retrogradabil, dar Laszlo Balint susține că moldovenii oricum ar fi avut șansa lor în play-out. „Îmi aduc aminte că acum două-trei sezoane Voluntari avea foarte puține puncte și a reușit un parcurs extraordinar de bun în play-out și s-a salvat, chiar fără emoții. Deci, această structură a competiției cu înjumătățirea punctelor la debutul play-out-lui permite oricui oricărei echipe să spere, indiferent de numărul de puncte cu care vine din sezonul regular. Așadar, nimeni, dar absolut nimeni nu este scutit în acest moment de de emoțiile retrogradării, așa că va fi o presiune suplimentară ce va apăsa asupra fiecărei competitoare. Tocmai de aceea este foarte important să abordăm cu curaj, cu personalitate, cu tupeu și să ne exprimăm la potențialul nostru cât mai apropiat de cel maxim. Doar așa avem șanse să scoatem tot ce se poate scoate din fiecare joc. Detaliile vor face diferența și mai ales modul în care vor fi gestionate momentele psihologice ale fiecărei partide”, susține antrenorul principal al arădenilor.

„Obiectivul primordial – continuitate la nivel de prim eșalon pentru club”

Ca și celelalte 9 competitoare din play-out, UTA are șansa ei să termine pe locurile 7-8 care ar putea-o duce în postura de a lupta inclusiv pentru un loc în cupele europene. Dar: „Obiectivul declarat al clubului este menținerea în Liga 1, căsi sună un pic mai frumos decât salvarea de la retrogradare. Apoi, ca obiectiv personal, îmi doresc ca la finalul turneului play-out să fim mai sus decât suntem acum. Ar fi o performanță pentru că, în primul rând ne-am atinge obiectivul primordial și am asigura continuitate la nivel de prim eșalon pentru club, iar apoi înseamnă că am avea un parcurs destul de bun și constant ca să putem obține  o poziție superioară celei pe care ne aflăm acum. Dar, e clar că această structură a competiției, adică modalitatea în care au decis cei de la FRF și LPF să se desfășoare campionatul în acest sezon îți oferă un stimul suplimentar și pentru locurile superioare ale play-out-ului, altul decât menținerea în Liga întâi. Și atunci, bineînțeles, că și pentru noi va fi o motivație suplimentară să ajungem acolo”, a mai punctat Balint.

Vor să dea continuitate ultimelor rezultate din sezonul regular

Pornind de la echilibrul ce va domni, probabil, în play-out, Laszlo Balint a recunoscut că se gândește la o strategie pentru jocurile pe puncte. În plus, antrenorul „roș-albilor” nu crede că cele 3 zile în plus de odihnă ale elevilor săi va conta acum în fața primului adversar din play-out, Viitorul Constanța. „Din punct de vedere tactic noi rămânem pe principiile noastre, în schimb, strategic, bineînțeles că va trebui să gestionăm foarte bine această presiune a turneului scurt, căci punctele puse în joc sunt sunt foarte importante. Va trebui să avem și o constanță în ceea ce privește rezultatele și eu chiar aș vrea să o ținem pe acest trend destul de bun creat de victoria cu Sepsi, echipă calificată în play-off de pe poziția a patra și egalul cu Astra, care demonstrează forță, demonstrează calitate și nu mai departe de ieri, în semifinala de Cupă cu Dinamo, a luat o primă opțiune pentru calificarea în finală. Deci, venim după două rezultate bune și drept urmare trebuie să o ținem pe această traiectorie de moral și de încredere, ca să putem să abordăm la parametri optimi prima etapă, cu Viitorul. Eu cred că cel puțin în momentul acesta faptul că ei au jucat luni, iar noi vineri, nu va cântări foarte mult.  Acum nu cred că poate fi vorba de lipsă de prospețime sau oboseală, ci mai degrabă abordarea mentală și emoțională a meciului poate fi cheia decisivă în asigurarea celor trei puncte. Apoi, e adevărat că vom avea foarte multe meciuri din trei în trei zile și la un moment dat acest aspect al zilelor în plus sau în minus, în care vor fi incluse și deplasările, poate fi decisiv. Dar nu acum”, mai crede „principalul” arădenilor.

Asemănări cu play-offul Ligii secunde? „Greu de pus în balanță celor două situații, dar putem folosi experiența de anul trecut”

Cumva, UTA a mai trecut prin experiența unei competiții rapide, decisive, chiar vara trecută, cu ocazia play-offului de promovare în Liga 1. Atunci nu s-a comportat tocmai bine și și-a atins cu mari emoții obiectivul, strângând doar 5 puncte din 15 posibile. „Greu de pus în oglindă cele două situații. E adevărat că din punct de vedere al presiunii, cel puțin în primele două-trei etape, putem să comparăm un pic situațiile, dar atunci obiectivul era cu totul altul. Vorbeam despre accederea la un nivel superior unde impactul mai ales financiar, dar și de imagine, era unul imens. Și acum sunt doar 9 meciuri, adică un singur tur de mini-campionat, presiunea va fi mare și acum la fiecare meci, dar cu toate astea eu zic că e destul de greu să pui în balanță cele cele două situații. Important este că noi avem, totuși, experiența acelui turneul play-off din Liga 2-a și sper să o putem folosi, cel puțin în primele etape”, consideră Balint.

Bonus financiar pentru menținerea în Liga I

Pe lângă primele încasate în sezonul regular pentru  cele 37 de puncte cucerite, utiștilor li se mai pregătește un bonus sumplimentar în cazul în care o vor menține pe UTA în Liga 1 și din vară încolo. „A fost o discuție între conducerea clubului și căpitanii de echipă. Cele două părți s-au pus de acord în ceea ce privește obiectivul acestui play-out, deoarece nu putem vorbi neapărat de prime de joc, ci mai degrabă de o recompensă pentru un obiectiv. E clar că obiectivul primordial e salvarea de la retrogradare, dar noi nu pornim doar cu acest gând, vrem să avem un traseu care să ne permită să ne luptăm pentru pozițiile fruntașe din acest play-out”, a confirmat Laszlo Balint. „Am ajuns la o înțelegere cu conducerea privind prima de obiectiv. Nu pot spune sume exacte, dar sperăm să luăm acea înțelegere la finalul campionatului”, a confirmat și Florin Iacob, prezent la negocierea purtată cu conducerea clubului arădean.

Diferența se poate face și la problemele de lot, UTA începe cu 5 absențe play-outul

Cel puțin în următoarea perioadă, în Liga I se va juca din trei în trei zile, iar uzura sau nedoritele probleme medicale pot determina randamentul combatantelor. Iar UTA nu începe tocmai bine, din moment ce numai pentru meciul de vineri, cu Viitorul, are cinci absențe certe, iar una dintre ele, cea a lui Benga, s-ar putea prelungi până în luna mai. „Modul în care vom reuși noi, antrenorii, să îi ținem conectați, sănătoși și cât mai proaspeți pe jucătorii noștri ar putea fi un detaliu vital pentru orice echipă. Oricum, la ritmul în care se joacă, va fi nevoie de absolut serviciile fiecărui jucător din lot. Noi, din păcate, avem ceva probleme medicale. Față de ultima etapă, doar Roger s-a pus pe picioare și a participat la tot ciclul de pregătire. Apoi, Isac și Tescan se antrenează tot separat, iar Benga nici nu a ieșit pe teren. Are o pubalgie care, sperăm noi, să-l mai lase în două-trei săptămâni și să ne ajute și el atunci. Îl așteptăm și pe Peteleu să revină, va ieși și el din izolare, iar Evgeniy Shlyakov este suspendat. V-am spus, e nevoie de absolut toată lumea în acest turneu, sunt meciuri importante meciuri, care se succed cu repeziciune și va trebui să fim uniți, să rămânem concentrați pe ceea ce avem de făcut și să dea toată lumea ce e mai bun în aceste cinci săptămâni”, a încheiat Laszlo Balint.

0
0

Articolul Obiectivul UTA-ei în play-out – menținerea în Liga 1, al lui Balint – un loc mai bun decât cel de acum! Există și prime pentru rămânerea în elită apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*