Octavian Șovre: „Cartonașele semnate de Haaland vor fi scoase la licitație pentru sprijinirea celor care suferă de autism”

– Domnule Șovre, s-a discutat mult pe marginea acelui gest pe care l-ați făcut spre vestiare la meciul Manchester City – Dortmund. Ce s-a întâmplat mai exact?
– Povestea începe cu câțiva ani în urmă, atunci când împreună cu alți arbitri din județul Bihor și cu colegi din brigăzi internaționale am decis să sprijinim o asociație care se îngrijește de persoanele care suferă de autism, dar și alte acțiuni caritabile. Una dintre contribuții a fost oferirea unor suveniruri din sport, în special autografe, cu fotbaliști și sportivi, pentru a fi scoase la licitație și a aduna fondurile necesare desfășurării activității. Cu acest gând l-am rugat pe Haaland să-mi semneze cartonașele care, între timp, au ajuns la directoarea asociației respective. Acestea vor fi scoase la licitație, sper să fie valorificate la maxim și să îi ajute pe cei care au nevoie.

– Să înțelegem că ați obținut semnături și de la alte personalități de-a lungul acestor ani.
– Am avut șansa de a intra în contact cu mari sportivi, mari fotbaliști, atât cu ocazia Jocurilor Olimpice, cât și la alte competiții internaționale. Astfel am reușit să adun autografe în acest scop.

– Acțiunea dumneavoastră a adunat deopotrivă critici și laude. Care este mesajul dumneavoastră acum, după ce lumea a descoperit întreaga poveste?
– În primul rând aș dori să le mulțumesc și eu celor care, după ce au aflat de această poveste, au ales să sprijine activitatea asociației în diferite feluri. Am văzut articole sportive donate în scop caritabil și nu numai, iar acest lucru m-a bucurat. Apoi, sunt conștient că acțiunea mea nu s-a încadrat în normele impuse arbitrilor UEFA. Ceea ce îmi doresc însă este ca prestația mea și a brigăzii din care fac parte să primeze în luarea oricărei decizii privind cariera mea internațională.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*