Olimpia Gherla şi-a luat revanşa în derby-ul orgoliilor cu Iclodul. Unirea a pierdut după ce a rămas în 10

gherlainfo.ro

În singurul meci al etapei a 19-a a Ligii a IV-a disputat astăzi, Olimpia Gherla a câştigat cu 1-0, în deplasare la Unirea Iclod.

Jocul de pe terenul sintetic din comuna clujeană a fost decis de golul lui Cosmin Mureşan din repriza secundă, venit după ce Unirea a rămas în 10, Oltean fiind eliminat.

În prima repriză, gazdele chiar au trecut în câteva rânduri pe lângă deschiderea scorului, însă în partea secundă au plătit tribut unei greşeli în defensivă, fructificată de o echipă gherleană extrem de motivată.

De altfel, orgoliile existente între cele două formaţii au amplificat miza acestei partide, Iclodul putând să o egaleze pe Olimpia în clasament în cazul unei victorii. Aşa, însă, galben-albaştrii şi-au asigurat în mare măsură un loc pe podium la finalul sezonului, după ce au răzbunat şi eşecul din tur în faţa Iclodului, 1-2.

„Era mai echitabil un egal, ţinând cont că am avut trei ocazii clare în prima repriză. Am luat roşu însă şi asta a făcut diferenţa, deşi golul l-am primit pe o greşeală a noastră. A fost un meci bun zic eu, din partea ambelor echipe, iar eu sunt mulţumit de băieţi, de atitudinea lor. S-a întâmplat să facem două greşeli, când am luat roşu şi la gol, dar dacă era 2 sau 3-0 la pauză nu se supăra nimeni”, ne-a spus antrenorul Iclodului, Călin Tripon.

„A fost un meci al orgoliilor şi chiar le-am cerut la băieţi să fie determinaţi. Nu a contat deloc pentru noi faptul că am pierdut în tur, dar vreau să-i felicit pentru dăruirea avută în joc, iar victoria e meritată. Am controlat jocul de la un capăt la celălalt. Felicit şi Iclodul, a jucat bine şi dacă marca în prima repriză poate alta era soarta jocului. Oricum, am aşteptat să treacă meciurile cu Iclodul, pentru că sunt cele mai grele meciuri, iar orgoliile sunt foarte mari”, ne-a spus şi preşedintele gherlenilor, Csaba Kilin.

UNIREA ICLOD

Au mai intrat: Rus I., Coroian. Antrenor: Călin Tripon

OLIMPIA GHERLA

Au mai intrat: Mureşan C., Sacu, Coldea, Codorean. Antrenor: Adrian Trif

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*