Olimpic Cetate Râşnov şi-a reluat antrenamentele sub comanda unui nou antrenor

Petre Lucian a revenit ca antrenor, după 20 de ani, la echipa râşnoveană şi a condus primele antrenamente după vacanța de iarnă.

Sub comanda noului antrenor al Râșnovului au fost prezenţi 19 jucatori, iar alţi 2 au fost învoiţi. Printre transferurile pentru retur se numără şi râşnovenii Mariean Nicolae şi Afrăsinei Cristian. Odată cu reîntoarcerea acestora, numărul localnicilor din echipă a ajuns la 5 (Mariean Nicolae, Afrăsinei Cristian, Botea Bogdan, Furţea Claudiu şi Diaconu Andrei).

Profesor de aproximativ două decenii la CSȘ Brașovia, Petre Lucian a pregătit în urmă cu câțiva ani pe SR, altă echipă a Brașovului în al treilea eșalon, fiind practic antrenorul cu care proiectul suporterilor “stegari” a pornit la drum, în vara lui 2017. În zilele următoare, conducerea clubului va anunţa lotul cu care Petre Lucian va aborda sezonul de primăvară.

În această pauză de iarnă, Olimpic Cetate Râşnov s-a despărţit deja de câţiva jucatori: Sorin Gavriş (Someşul Dej), Drugă Raul (Viitorul Șelimbăr), Stratilă Sorin şi Alen Moisin (CSM Focşani). Pregătirea precompetiţională se va desfăşura la baza proprie, iar in perioada următoarea, echipa va susţine o serie de meciuri amicale dar şi un cantonament centralizat în perioada 8-13 februarie.

Olimpic Cetate Râșnov a început sezonul 2020-2021 cu Florin Dârvăreanu pe bancă, l-a continuat cu Romeo Surdu, care s-a despărțit și el de echipa orașului său natal în pauza de sărbători.

Programul meciurilor amicale ale râşnovenilor
3 februarie: AFC Odorheiu Secuiesc – Cetate Râşnov
10 februarie: Cetate Râşnov – CS Tunari (se joacă la Cheile Grădiştei)
13 februarie: Cetate Râşnov – ACS SR Braşov (se joacă la Tărlungeni)
24 februarie: Cetate Râşnov – Corona Braşov
27 februarie: KSE Tg. Secuiesc – Cetate Râşnov
3 martie: KSE Tg. Secuiesc – Cetate Râşnov

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*