OMS: Administrarea dozelor de supra-rapel ale vaccinurilor anti-Covid ar trebui să fie amânată

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că administrarea dozelor de supra-rapel ale vaccinurilor anti-COVID-19 ar trebui amânată şi că prioritară ar trebui să fie creşterea ratelor de vaccinare din ţările în care doar 1% sau 2% dintre rezidenţi au fost inoculaţi, informează Agenţia Reuters, preluată de Agerpres.
Dacă ratele de vaccinare nu vor creşte la nivel global, variante mai puternice ale noului coronavirus ar putea să apară, iar vaccinurile avute în vedere ca doze de supra-rapel ar trebui să fie donate ţărilor ai căror locuitori nu au primit încă prima sau a doua doză, a mai spus directorul OMS în timpul unei vizite la Budapesta.
„În plus, există şi o dezbatere legată de întrebarea dacă dozele de supra-rapel sunt într-adevăr eficiente”, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferinţă de presă la care a participat şi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.
Persoanele ale căror sisteme imunitare sunt compromise ar trebui să primească o doză de supra-rapel, însă ele reprezintă doar un mic procent din populaţiile naţionale, a mai spus directorul general al OMS.
OMS a anunţat săptămâna trecută că datele medicale actuale nu indică faptul că dozele de supra-rapel ale vaccinurilor anti-COVID-19 sunt necesare şi că persoanele cele mai vulnerabile la nivel global ar trebui să fie vaccinate cu schemă completă înainte ca ţările cu venituri mari să înceapă să administreze aceste doze suplimentare.
Administraţia din Statele Unite a anunţat săptămâna trecută că intenţionează să pună pe scară largă la dispoziţia populaţiei americane doze de supra-rapel începând din data de 20 septembrie, în contextul creşterii numărului de infectări provocate de varianta Delta.
Ungaria a început deja să administreze doze de supra-rapel, orice rezident ungar fiind eligibil pentru imunizare dacă au trecut cel puţin patru luni de la primirea celei de-a doua doze a unui vaccin anti-COVID-19.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*