OMS cere intervenţie „rapidă” pentru a stăvili epidemia de COVID-19!

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că epidemia de coronavirus a atins un „punct decisiv”, cerând statelor să acţioneze „rapid” pentru a stăvili acest „virus foarte periculos”, relatează AFP, preluată de antena3.ro.Epidemia, apărută în decembrie în Wuhan, China, a provocat peste 78.600 de îmbolnăviri în această ţară, dintre care peste 2.700 de decese.Însă, a subliniat şeful OMS, „ceea ce se întâmplă în restul lumii reprezintă principala noastră îngrijorare”, cu peste 3.470 de cazuri înregistrate în 44 de ţări.”Dovezile pe care le avem arată că nu pare să existe o transmitere comunitară generalizată”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.Însă, „ne aflăm într-un moment decisiv”, a mai spus el, menţionând că numărul zilnic de noi infecţii cu coronavirus la nivel mondial este în prezent mai mare decât cel înregistrat în China.În plus, şapte ţări, între care Brazilia şi Norvegia, au înregistrat câte un prim caz. În faţa acestei situaţii, şeful OMS a cerut ţărilor să acţioneze „rapid”, pregătindu-se să facă faţă epidemiei chiar dacă nu au înregistrat încă niciun caz.”Dacă acţionaţi acum într-o manieră agresivă, puteţi stăvili acest coronavirus. Sfatul meu este să acţionaţi rapid ”, a spus el. COVID-19 nu trebuie comparat cu o gripă comună, dar măsurile pentru prevenirea infecţiei sunt similare, a mai spus directorul OMS.”Dacă mi-aţi solicita sugestii pentru a preveni acest virus, aş da sfaturi similare ca în cazul gripei: spălaţi-vă frecvent mâinile, nu vă atingeţi faţa cu mâinile… în absenţa unui vaccin şi chiar dacă ştiinţific nu este acelaşi lucru ca gripa, principiile de bază pentru a preveni infectarea sunt aceleaşi”, a spus oficialul în cadrul unei conferinţe de presă, citat de EFE.În acelaşi timp, a menţionat directorul OMS, „mai multe ţări nu au mai raportat cazuri de peste două săptămâni”, precum Belgia, Cambodgia, India, Rusia şi Vietnam. „Fiecare dintre aceste ţări este diferită. Şi, fiecare arată că măsurile agresive şi timpurii pot împiedica transmiterea înainte ca virusul să se instaleze”, a afirmat el.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*