OMS: Este posibil să nu fie găsită niciodată „o soluţie miraculoasă” pentru COVID-19

Ieri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că, în pofida speranţelor mari legate de dezvoltarea unui vaccin, este posibil să nu fie găsită niciodată „o soluţie miraculoasă” pentru COVID-19, iar drumul spre normalitate va fi lung, informează Agenţia Reuters, preluată de Agerpres.
Peste 18,14 milioane de persoane din lumea întreagă au fost infectate cu SARS-CoV-2, din care 688.000 au murit, potrivit unui bilanţ întocmit de jurnaliştii de la Reuters, în contextul în care mai multe ţări care credeau că au depăşit cea mai gravă perioadă a pandemiei de COVID-19 se confruntă în prezent cu o recrudescenţă a acesteia.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi directorul departamentului de urgenţe din cadrul OMS, Mike Ryan, au îndemnat toate statele lumii să adopte cu multă rigoare o serie de măsuri sanitare, precum purtarea de măşti de protecţie, distanţarea socială, spălatul pe mâini şi testarea populaţiei.
„Mesajul nostru către oameni şi către guverne este clar: ‘Faceţi cu toţii toate aceste lucruri'”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferinţă de presă organizată în format virtual la sediul OMS din Geneva. El a mai spus că măştile sanitare ar trebui să devină un simbol al solidarităţii în lume. „Mai multe vaccinuri se află acum în faza 3 a unor studii clinice şi sperăm cu toţii că vom avea câteva vaccinuri eficiente, care să îi ajute pe oameni să nu se infecteze. Totuşi, nu există nicio soluţie miraculoasă în acest moment – şi este posibil ca ea să nu fie găsită niciodată”, a adăugat directorul OMS. Oficialii OMS au spus că experţii dintr-o echipă de anchetă nu s-au întors deocamdată din China, ţara în care a apărut noul coronavirus.
O altă echipă mai largă, coordonată de OMS şi compusă din experţi chinezi şi internaţionali, urmează să studieze originile virusului în oraşul Wuhan, deşi calendarul de lucru şi componenţa acestei echipe nu au fost deocamdată făcute publice.
În aceeaşi conferinţă de presă, directorul general al OMS le-a îndemnat pe femeile care au devenit mame de curând să continue să îşi alăpteze bebeluşii, chiar dacă ele au fost diagnosticate cu COVID-19, întrucât, în cazurile lor, beneficiile depăşesc substanţial riscurile de infectare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*