Opinie/ Ionel Pană scrie despre play-off-ul CM. Să sperăm, dar…

Adversara noastră în play-off-ul de calificare la Mondialul din 2019 se numește FYR MACEDONIA (foto Nebojsa Tejic – Filip Kuzmanovski)! Românul este optimist, ca-ntotdeauna, și spune mereu că se putea și mai rău, haideți să fim și noi optimiști și să credem că tricolorii, cu spaniolul Xavi Pascual șeful băncii tehnice, vor reuși să treacă de Macedonia și să ajungă, în 2019, după opt ani de absență, la un nou Mondial, ce va avea loc în Danemarca și Germania.

Doar că, în aceste zile, în timp ce noi ne lăudam că batem Italia și Insulele Feroe, macedonenii erau prezenția la Campionatul European din Croația, învingând, la rândul lor, Slovenia, Muntenegru și remizând cu Germania. Mergem mai departe și spunem că or fi câștigat ei Grupa de start, însă în faza a II-a și-au luat și corecții serioase de la Spania și Danemarca, scor identic în ambele partide, 20-31, fiind aproape de un egal cu Cehia, 24-25.

Dar suntem noi la același palier cu Spania sau Danemarca? Avem noi ștaiful măcar al Germaniei sau Cehiei? Sigur, mai sunt câteva luni până la dubla din play-off, luna iunie, dar sunt puține șanse ca românii să recupereze cu mare viteză diferența care ne desparte de lumea bună a handbalului european și mondial. Din păcate, pe site-ul Federației, nici măcar nu este cristalizat un calendar pentru perioada care urmează, iar dacă vom avea verificări tot cu selecționate de mâna a doua sau a treia, nu vom face mulți pași înainte.

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*