Oroian l-a dezamăgit pe Balint: „Dacă ar fi început meciul cu realizări…M-aș bucura să aibă altă atitudine față de fotbal și față de mine”

Dacă Denis Rusu a fost mai mereu primul junior în ordinea preferințelor (bazate pe randament) pentru stafful tehnic arădean, cel puțin în retur, cel de-al doilea a fost ales dintre David Miculescu și Alexandru Oroian. Asta și pentru Tescan a avut COVID la început de an, sau pentru că pe postul lui Isac a sosit Modestas Vorobjovas.

Ca și la Clinceni, Laszlo Balint a apelat la Alexandru Oroian pentru banda dreaptă a ofensivei, doar că nu a așteptat pauza să-l înlocuiască. Doar 14 minute a prins pe teren fotbalistul de 19 ani originar din Mediaș, până acum „principalul” arădenilor neînlocuindu-și atât de repede juniorul. „Oroian știa că va fi schimbat. Am discutat cu el, i-am explicat că avem nevoie de jucători de forță pentru că știam că Sibiul este o echipă care din acest punct de vedere pune probleme. Aveam nevoie la fel de bine și de o schimbare pentru Denis Rusu. Am sperat ca Minculescu să intre în a doua repriză cu acest plus de forță și de prospețime. Strategia a fost făcută în așa fel încât să introducem mai repede un senior, dar, dacă el ar fi început meciul bine, cu realizări, bineînțeles că nu l-aș fi schimbat. Cine scoate de pe teren un jucător care dă randament, care funcționează?”, a menționat Laszlo Balint, la finalul partidei cu Hermannstadt.

Evident deranjat de înlocuirea rapidă, Alex Oroian s-a dus direct la vestiare, fără a mai da ochii cu cei de pe banca tehnică. „I-am spus lui Oroian că totul ține de el. Eu am discutat cu el, i-am explicat că inclusiv la meciul de la Clinceni a fost cumva sub nivelul echipei. Nu este vina lui, dar trebuie să conștientizeze că mai are foarte mult de muncă din multe puncte de vedere. În plus, m-aș bucura să aibă un pic și altă atitudine față de fotbal și față de mine în general”, mai transmis antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Oroian nu a dorit să participe nici la „completarea” fizică pe care au făcut-o jucătorii UTA-ei care au evoluat mai puțin sau deloc cu Hermannstadt. Ziua proastă a juniorului utist s-a cunoscut de dimineață, când Adi Petre a făcut clipul de revenire în „roș-alb” purtând tricoul cu numărul 11, care a fost deținut până azi chiar de Oroian. Mai mult, fostul fotbalist al lui FCSB se încadrează și în regula Under și – probabil – va prinde destule tricouri de titular.

Galerie FOTO UTA – Hermannstadt 1-1 semnată Claudia Carp

3
0

Articolul Oroian l-a dezamăgit pe Balint: „Dacă ar fi început meciul cu realizări…M-aș bucura să aibă altă atitudine față de fotbal și față de mine” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*