Otilia Durlă, golgheterul Universității Alexandria: “Pentru mine, fotbalul nu este doar un sport”

Otilia Durlă are un start excelent de sezon în Liga 1 Feminin. În cinci meciuri jucate până acum, jucătoarea de la Universitatea Alexandria are în cont deja șase goluri.

Într-un interviu pentru FRF, Otilia Durlă ne-a dezvăluit ce înseamnă fotbalul pentru ea și cine a fost persoana care a îndrumat-o către acest sport.

În vârstă de 19 ani, Otilia a marcat pentru echipa sa încă din prima etapă a campionatului, în care Universitatea Alexandria a terminat la egalitate cu ACS Fotbal Feminin Baia Mare, în deplasare, scor 2-2.

În runda a doua, Durlă a fost decisivă pentru Universitatea Alexandria, marcând în prelungiri (90+4) golul victoriei cu Selena ȘN Constanța, scor 2-1, pe teren propriu.

Otilia s-a remarcat și în etapa cu numărul cinci, când a înscris patru din cele șase goluri ale victoriei obținute de Universitatea Alexandria în partida jucată în deplasare cu Asociația Fotbal Club Fair Play București (scor 6-2).

Care este atmosfera din vestiarul Universității Alexandria

Cu un meci mai puțin disputat, Universitatea Alexandria ocupă locul șapte în clasament, având două victorii, un rezultat de egalitate și două înfrângeri. Otilia Durlă ne-a povestit care este atmosfera din vestiar în acest început de sezon. “Atmosfera este una plăcută, în ciuda faptului că puteam avea un start mai bun, dar acum suntem mult mai motivate și concentrate pe ceea ce ne dorim. Obiectivul echipei este să ne clasăm cât mai sus se poate și să jucăm cât mai bine posibil respectând tot ce facem la antrenamente. ”

Cele șase goluri marcate până acum au ambiționat-o și mai mult pe Otilia, care are o misiune clară pentru acest sezon. “Îmi doresc să îmi ajut în continuare echipa prin evoluții bune, goluri și pase decisive”.

Cum a început să joace fotbal

Otilia Durlă își aduce aminte cu drag de primii săi pași în fotbal, mai ales că persoana care “i-a făcut cunoștință” cu acest sport este chiar fratele său mai mare. “Primul meu contact cu fotbalul a fost la o vârstă foarte mică. Fratele meu mai mare mă lua cu el mereu când se ducea la fotbal. Pot spune că el a fost primul meu antrenor.

Am fost cea mai fericită deoarece fotbalul înseamnă foarte mult pentru mine, am avut emoții, pentru mine nu este doar un sport. Îmi doresc să continui pentru că iubesc ceea ce fac. Familia mă susține în fiecare clipă, la fel de mult și prietenii, colegele”.

Otilia Durlă ne-a dezvăluit că primul său idol din fotbalul masculin a fost spaniolul Carles Puyol, emblematicul jucător al Barcelonei. Din fotbalul feminin, Otilia o are ca model pe elvețianca Alisha Lehmann (21 de ani), care evoluează în Anglia, la West Ham United.

Fotbalul este întotdeauna pe primul loc pentru Otilia Durlă, dar atunci când nu se află la mecuri sau antrenamente, își face timp și pentru alte pasiuni. Adoră make-up-ul, îi place să meargă la pescuit împreună cu bunicul său și să citească.

Ce sfat are pentru fetele care vor să devină fotbaliste

Otilia ne-a dezvăluit că atunci când joacă fotbal este fericită, iar sfatul său pentru fetele care vor să urmeze o carieră în acest sport este unul simplu. “Important este să faci ceea ce îți place. În momentul în care faci ceea ce îți place, ești fericit, iar asta contează cel mai mult în viața noastră. Oricât de greu ar fi, important este să lupți, să nu renunți. Dacă treci de această etapă, devii mult mai puternic . O viață de sportiv are multe avantaje”.

Clasamentul golgheterilor din Liga 1 Feminin:

  1. Laura Rus (Fortuna Becicherecu Mic) – 12 goluri
  2. Andreea Laiu (Heniu Prundu Bârgăului) – 8 goluri
  3. Mihaela Ciolacu (Universitatea Olimpia Cluj) – 6 goluri
    Otilia Durlă (Universitatea Alexandria) – 6 goluri
  1. Bianca Ienovan (Fortuna Becicherecu Mic) – 5 goluri
    Carolina Țabur (Universitatea Olimpia Cluj) – 5 goluri
    Mihaela Merlan (Heniu Prundu Bârgăului) – 5 goluri
    Rita Mitri (Vasas Femina Odorhei) – 5 goluri
  1. Ioana Bălăceanu (Universitatea Olimpia Cluj) – 4 goluri
    Krisztina Beno (Vasas Femina Odorhei) – 4 goluri
    Melisa Șodinca (Fortuna Becicherecu Mic) – 4 goluri
    Nicoleta Bărbos (Carmen București) – 4 goluri
    Parlak Nazlican (Piroș Security Arad) – 4 goluri

 

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*