OUG care să înăsprească pedepsele pentru violatori va fi dată la sfârşitul acestei luni

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că, în ultima săptămână din luna august, Guvernul va lua o serie de măsuri legate de înăsprirea pedepselor pentru criminali și violatori, în contextul cazului de la Caracal, relatează Mediafax.
„Am spus că nu mai intervin în justiție și nu mai vreau să dau prin OUG decizii care țin de justiție, dar cred că e reparație morală să avem închisoare pe viață pentru crime și pedepse aspre pentru violatori. Am spus că voi face și voi face”, a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3.
Întrebată când va emite Executivul Ordonanța de Urgență, Dăncilă a spus că măsurile vor fi luate în ultima săptămână din luna august.
„Am spus că vin cu OUG care să reglementeze anumite lucruri care au condus la o întârziere sau funcționare nu tocmai bună a unor intervenții. Mă refer a 112, în cadrul unui grup de lucru avem 14 măsuri, OUG pregătite, măsuri din partea Ministerului de Interne și a Ministerului Justiției. Le vom adopta în ședință de Guvern, urmând ca Parlamentul să ia act”, a mai spus premierul.
Premierul a mai făcut referire și la demisia ministrului de Interne Nicolae Moga, în contextul cazului de la Caracal, după numai 6 zile de mandat, spunând că acesta a anunțat că este o demisie de onoare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*