CRIMĂ ORIBILĂ în Timişoara! Un tânăr din Gorj şi-a UCIS SOŢIA cu SÂNGE RECE! Femeia era din Târgu Cărbuneşti

TIMISOARA. O crima infioratoare zguduie Timisoara. Un tanar de 29 de ani din Gorj si-a ucis cu sange rece sotia, apoi a incercat si el sa-si ia zilele intr-un mod teribil. S-a urcat la volanul masinii sale si a gonit cu mare viteza izbindu-se de un stalp pe care l-a pus la pamant. Totul avea …

Articolul CRIMĂ ORIBILĂ în Timişoara! Un tânăr din Gorj şi-a UCIS SOŢIA cu SÂNGE RECE! Femeia era din Târgu Cărbuneşti apare prima dată în GorjDomino - cotidian local!.

Cu Veolia, progresul este parte din cotidian

Şmen de Dâmboviţa: Un bihorean a fost fraierit cumpărând de pe net o motocositoare ce nu a mai venit

Pericolele cumpărăturilor de pe internet. Un cetăţean din Şuncuiuş aproape că a pierdut 5.000 lei, bani plătiţi drept avans pentru un bun afişat a fi de vânzare pe un site. Totul a fost o păcăleală, însă autorul ei este cercetat acum pentru înşelăciune. Polițiștii Compartimentului Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Aleșd s-au ocupat de […]

Afacerist reţinut de DIICOTpentru PORNOGRAFIE INFANTILĂ!

Un om de afaceri austriac în vârstă de 67 de an, stabilit în Arad, a fost reţinut de procurorii DIICOT, miercuri seară, fiind suspectat de pornografie infantilă, după ce ar fi racolat fete minore în cluburi din România şi din afara ţării, care au fost filmate apoi în ipostaze indecente, iar imaginile au fost stocate …

Articolul Afacerist reţinut de DIICOTpentru PORNOGRAFIE INFANTILĂ! apare prima dată în GorjDomino - cotidian local!.

Spirit de sacrificiu v.s. trufie, „hora” continuă: Cetate Săvârșin – UTA II 4-2

Obiectiv atins în campionat pentru „rossonerii” lui Cuedan: Șoimii Șimand – Unirea Sântana 0-5

148 de copii prahoveni cu părinţi plecaţi în străinătate, ajunşi în centre de plasament

Violeta Stoica

Județul Prahova se află pe primul loc în Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia la numărul copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, potrivit unei situații a organizației “Salvați Copiii”.
Aproape 13.000 de astfel de minori din cele șapte județe componente ale Regiunii Sud Muntenia au rămas acasă, în țară, în grija altor persoane din familia extinsă sau a unuia dintre părinți. Din statisticile adunate de către organizația “Salvați Copiii”, rezultă că “în urma migrației economice a părinților, 4.897 de copii sunt din județul Prahova, 2.727 de copii din județul Dâmbovița, 2.594 de copii din județul Argeș, 1.120 de copii din județul Teleorman, 773 de copii din județul Ialomița, 654 de copii din județul Giurgiu și 131 de copii din județul Călărași”.
De fapt, situația este cu totul alta, cel puțin la nivelul județului nostru, pentru că datele oficiale – făcute publice de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova – arată cifre mai mari decât acelea deținute de „Salvați Copiii”.
Mai grav este faptul că 148 de copii din Prahova au ajuns în centre de plasament din cauza părinților plecați din țară.

„Datele colectate de la Inspectoratele Școlare, de Salvați Copiii și de Ministerul Educației au relevat însă un număr mult mai mare de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, peste 200.000, dintre care peste 22.000 în Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia, iar aceste date nu surprind nici ele întreaga amploare a fenomenului, pentru că nu cuprind și copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală/în abandon școlar. Adăugând și copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală sau care au abandonat școala, estimăm că numărul total al copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate se ridică la nivel național la aproximativ 250.000”, se arată într-o informare a organizației.
Într-adevăr, față de cifra de 4.897 de copii prahoveni care ar avea unul sau ambii părinți plecați în afara țării, la muncă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova prezintă o altă statistică, cu date valabile la finalul lunii martie a acestui an. DGASPC Prahova arată că numărul copiilor aflați în această situație ajunge la 5.000. Din total, 527 de copii au ambii părinți plecați din țară, ceea ce înseamnă că minorii au rămas fie în îngrijirea rudelor- fără măsură de protecție (461 de cazuri), fie la asistenți maternali profesioniști (șapte), fie la alte persoane din afara familiei (doi), fie în centre de plasament publice sau private (32).copii2
Pe de altă parte, cei mai mulți dintre copiii prahoveni au un singur părinte plecat la muncă, 3912 de copii aflându-se în această situație, existând și sute de alte cazuri (561) în care copiii care fac parte din familii monoparentale (minori care au un singur părinte) sunt rămași acasă în grija altor persoane sau chiar și în centre de plasament.
2.537 de băieți și 2.463 de fete sunt în așteptarea părintelui/a părinților care se află – în unele dintre cazuri – la mii de kilometri depărtare de ei, pentru a câștiga bani mai mulți decât ar putea-o face în țară, cu scopul de a le oferi membrilor familiilor lor o viață mai bună. Un lucru este destul de grav, însă: mulți dintre minori se află la vârsta la care simt acut nevoia de a le fi părinții aproape, 1758 de copii având vârsta cuprinsă între zece și 13 ani.

• Minori vulnerabili

Gabriela Alexandrescu, președinte executiv “Salvați Copiii” România, atrage atenția asupra vulnerabilizărilor crescute la care sunt supuși copiii nevoiți să crească în absența părinților: ”Fenomenul copiilor care rămân în grija rudelor, în vreme ce părinții lor muncesc peste granițe pentru a le trimite bani și a le asigura, astfel, un nivel de trai decent, nu se rezumă la dor, ci cuprinde mult mai multe paliere ale emoțiilor și ale dezvoltării sociale. Acestui copil îi este rușine, acest copil este furios, acestui copil îi este teamă, acest copil se simte deseori abandonat și nu știe cui și dacă are voie să ceară ajutorul. De aceea este crucială intervenția noastră, pentru a ne asigura că sentimentele acestea atât de puternice nu vor lăsa răni iremediabile”.
Reprezentanții organizației care luptă pentru drepturile copiilor din România arată că fenomenul care a căpătat o amploare deosebită pune problema necesității dezvoltării unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. “Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010, prin intermediul a 17 programe locale. Peste 6.500 de copii şi reprezentanții lor, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă. Peste 105.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, precum și cu privire la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării”, spun reprezentanții organizației „Salvați Copiii”.

Lucian Onea rămâne simplu procuror la DNA Ploieşti

V. S.

Lucian Gabriel Onea a fost eliberat oficial din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, după ce Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat această hotărâre, în cadrul unei ședințe desfășurate ieri, care a avut un singur punct pe ordinea de zi.
Astfel, începând de ieri, Onea nu mai îndeplinește funcție de conducere la DNA Ploiești, dar își continuă activitatea pe o funcție de execuție în cadrul aceluiași serviciu, de la aceeași dată.
Marți seară, printr-un comunicat de presă, Direcția Națională Anticorupție a anunțat că procurorul șef al Serviciului Teritorial Ploiești, Lucian Onea, “a transmis conducerii instituției o cerere de eliberare din funcția de conducere pe care o deține, având în vedere situația ivită ca urmare a anchetei demarate împotriva sa, pentru a nu afecta credibilitatea și prestigiul instituției și pentru a nu crea o vulnerabilitate la nivelul Serviciului Teritorial Ploiești”. Biroul de presă al DNA a mai precizat și că „în cererea menționată, acesta apreciază că acuzația care îi este adusă, de participație improprie la complicitate la infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție «este total nefondată și nu are corespondent în realitate»”.
Lucian Onea și-a anunțat demisia din funcție la câteva ore după ce a fost chemat la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință învinuirile într-un dosar deschis pentru participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, în care este cercetat alături de fostul procuror al DNA Ploiești, Mircea Negulescu.

„Alb-verzii”, la – 3 de locul 7: Voința Mailat – ACS Socodor 3-1

Elevii lui Mihai Roșca au rămas în cursa pentru locul 7, ocupat chiar de adversarii din „intermediara” de azi. Socodorul a păcătuit prea mult pe ambele faze ale jocului pentru a putea emite pretenții la un rezultat pozitiv, cu toate că au jucat cu un om în plus timp de aproape un sfert de oră.

Mako nu a ieșit din zodia ratărilor nici pe terenul Mailatului. Atacantul lui Darazs a avut trei situații importante în prima parte, una chiar la 0-0, dar nu găsit drumul spre gol. În schimb, Chepețan a fost la locul potrivit, în 6 metri, la pasa ideală a lui Mateucă: 1-0 (min. 21). Diferența de scor putea fi mai mare, dacă Vidac nu ar fi trimis cu capul în bară cu 5 minute înainte de concluzia primei părți, Vaida atigând și el ușor balonul.

Dar, polivalentul fotbalistul avea să se revanșeze în primul minut al actului secund, atunci când a înscris cu un șut la colțul lung pentru 2-1. Socodoul a revenit în joc cu 20 de minute înainte de final, când Gurban a respins o minge în mâna lui Cheșa, iar Molcuț a transformat penalty-ul dictat de Burcă. Apoi, în minutul 78, același „central” l-a eliminat de pe teren pe Caba, care a reacționat la un duel cu Bragea. Deși au dominat teritorial, oaspeții nu au fost periculoși la poartea lui Lazea, ba chiar au încasat și golul trei în ultimul minut de joc. Deși l-a avut în față pe Șule, căpitanul Mateucă a găsit spațiul să tragă cu spițul din 12 metri și să-l bată pentru a treia oară pe Vaida.

Mailatul ajunge la numai 3 puncte în spatele celor de la Socodor, ocupanții locului 7. „Ambele echipe am produs un fotbal destul de bun, cu ocazii de-o parte și de cealaltă, dar noi am fost mai concreți și inspirați la finalizare. Era important să câștigăm din nou după trei etape de secetă, mai ales că sâmbătă ne deplasăm la Chișineu Criș. Aici ne așteaptă liderul, care – din câte am înțeles – pregătește și o mică sărbătoare odată cu primirea medaliilor de campioni, așa că misiunea noastră se anunță de pe acum dificilă. Ne-au lipsit și azi câțiva oameni, ca Avram sau Bălă, iar Drecin și Nedea au probleme medicale. Încercăm să ne prezentăm onorabil sâmbătă, în fața  campionilor”, spune Gabriel Vidac, „omul joker” din echipa lui Mihai Roșca.

Fără Faur, Bibarț, Dema și Flueraș, Socodorul a pierdut mult din forța sa ofensivă, dar e încrezătoare cu privire la rămânerea pe locul 7. „Eu zic că putem ține de această poziție până la final. Din păcate, astăzi, dacă am fi marcat primii sau terminam măcar la egalitate prima parte, alta putea fi soarta partidei. Poate, o să-l ducem pe Sebi Mako la biserică, trebuie cumva spart acest ghinion al său în poziții clare de gol. Altfel, după ce anul trecut am terminat pe 10, o clasare pe un loc ar fi foarte bine pentru noi, atâta timp cât, se știe, nu oferim salarii jucătorilor noștri”, a punctat Tiberiu Darazs, tehnicianul ACS-ului.

Formații:

Mailat: Lazea – Cheșa, Gurban, Ciucifara, Cl. Vereș – Drecin (71 Nedea), R. Caba, Savu – Vidac – Chepețan, Mateucă.

Socodor: Vaida – Licker (87 Șandor), Mariș, Tolan, Gherheș – Șulea, Turcuș –  Rafila, Molcuț, D. Ardelean- S. Mako (62 Bragea).

Arbitri: Daniel Burcă – Emil Arsa, Tudor Groșan.

Observatori AJF: Leontin Buda, Ovidiu Coman.

0
0

Articolul „Alb-verzii”, la – 3 de locul 7: Voința Mailat – ACS Socodor 3-1 apare prima dată în sportarad.

20 de ani de la „o sărbătoare a fotbalului ploieştean”

S-au împlinit ieri fix 20 de ani de la momentul în care Ploieştiul – care se pregăteşte acum de “părăsirea” eşalonului trei, reuşea să intre în grupul select al oraşelor din România care au avut două echipe din Liga 1! Astra Ploieşti promova în premieră în Divizia A, cu Gabi Stan pe bancă, după o victorie obţinută pe stadionul din cartierul “9 Mai” împotriva celor de la Midia Năvodari! Defuncta Midia, unde antrenor era … Virgil Dridea şi care reuşise, cu o etapă înainte de final, să învingă la Năvodari pe FC Oneşti – rivala Astrei, la acel moment (scor 3-2 pentru constănţeni, după 2-0 pentru moldoveni la pauză)!
Cu Ioan Niculae – actualul patron, de-abia venit în Ploieşti, unde preluase rafinăria cu acelaşi nume, în tribune, cu Marian Manea – preşedintele clubului, Ion Nicu “Love”, Octavian Nan – directorul rafinăriei, Astra reuşea să-şi facă loc şi un nume în fotbalul românesc, într-o istorie zbuciumată şi plină de evenimente, în care numele clubului a rămas întipărit în mintea iubitorilor de fotbal cu tot felul de întâmplări.
Fuziunea cu Petrolul din 2003, moartea lui Vrăbioru, apoi a lui Iatan, perioada CSM FC Ploieşti, mutarea la Giurgiu, titlul de campioană a României, Cupa, două Supercupe, eliminarea echipei Lyon din Europa league, accederea în primăvara europeană dintr-o grupă cu Roma, Austria Viena şi Plzen, toate au fost “parte” din evoluţia unui club – Astra, care încă există în fotbalul românesc, lucru remarcabil, dacă facem o comparaţie cu “tabloul echipelor” de acum 20 de ani.
Revenind la ziua de 23 mai 1998, iată ce mai fac “actorii” acelor momente de glorie, când arena din “9 Mai” era arhiplină.
Să spunem că dintre “eroii” de atunci Gheorghe Rohat a rămas în cadrul clubului – unde este şeful Centrului de Copii şi Juniori. Apoi, căpitanul de atunci, Dumitrache, este secundul lui Valeriu Răchită la Snagov, Dunăreanu a ieşit din fotbal după unele probleme, Ciorea s-a retras la Hunedoara, după o bună perioadă în care a fost căsătorit în Ploieşti, fiind acum asistent medical! Pompiliu Stoica antrenează juniorii la Plopeni, fiul său, Ianis, pregătindu-se să-i calce pe urme la FCSB, un alt jucător care a fost “adoptat” de Ploieşti stabilit în zonă, după acea perioadă fiind Daniel Petroiesc care, culmea, încă mai joacă, de plăcere, în Superliga B Prahova la AS Strejnic, el fiind patron al unei firme de evenimente! Vasile Voinea a fost antrenor la Văleni, înainte de a rămâne doar cu o afacere cu transport de persoane! Fraţii Dăscălescu au revenit pe plaiurile natale, Mihai fiind preşedinte la Alba Iulia şi membru în Comitetul Executiv al FRF, singurul dintre cei care au compus “generaţia 98” despre care se vorbeşte la timpul trecut fiind mijlocaşul vâlcean Eduard Păsărică, trecut în nefiinţă în Spania, undeva în 2011.
Antrenorul de atunci al Astrei, Gabi Stan, s-a retras, între timp, acasă, la Braşov, unde cochetează cu postura de moderator TV, la o emisiune locală de sport, în timp ce secundul său, Valentin Sinescu, este salariatul Şcolii Federale de Antrenori.
Nu în ultimul rând, pentru că multe dintre evenimentele anilor 2000 s-au “prescris”, să spunem şi că mult discutata “rivalitate” dintre Astra şi Petrolul, în Ploieştiul acelor ani, s-a “consumat”, dacă este să ne luăm după toate “mărturisirile”, doar în cazul a unu-două meciuri “directe”. Restul e istorie…