Teatrul Municipal Baia Mare: 3 ani de la premiera spectacolului ”Casa de pe graniță”!

Spectacolul ”Casa de pe graniță”  de Slawomir Mrozek  împlinește 3 ani de la premieră! Vă invităm să sărbătorim împreună această aniversare,  duminică, 28 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul Municipal Baia Mare.

Pentru a vă primi în număr cât mai mare în casa noastră, spectacolul se va juca cu publicul în sală. În cei trei ani,  ”Casa de pe graniță” a participat la festivaluri de teatru în Reșița, Galați, Turda și Baia Mare, a fost invitat la Teatrul de Nord din Satu Mare, dar și în curtea unui gospodar din Rozavlea.

“Prin mijlocul casei e trasată granița care desparte două lumi. Poate fi una a realului și una a invizibilului. E dificil să o respecți, iar trecerea de partea cealaltă poate fi fatală. E vremea pentru viață, dar pârghiile libertății au fost suspendate. “Casa de pe graniță” însumează un loc al antagonismelor, al conflictelor interioare, al subtilităților formale. Un exercițiu al imaginarului concentraționar prins în ”chingile” realului, în care diplomați, vameși sunt “funcționari” ai Istoriei care contabilizează viețile oamenilor. A trăi devine o corvoadă, iar libertatea e o năzuință ce cu greu poate fi atinsă. Istoria își are mecanismele ei de subjugare și alienare. Un loc al paradoxurilor măcinate de delirul istoric. La masa Istoriei totul e contabilizat. Chiar și sarmalele. Chiar și paharul de pălincă.” (Ana Liliana Ilea)

Regizat de Marcel Țop, după un text de Slawomir Mrozek, scenografia Anca Cernea, spectacolul îi are în distribuție pe Dorin Griguța – Tata, Valeriu Doran – Socru, Aurora Prodan – Soacra, Sanda Savolszky – Nora, Eduard Bîndiu – Ghiță, Mircea Gligor – Nelu, Alexandra Vanci – Paraschiva, Petru Damșa – Cucu Bolundu, Andrei Dinu – Emisar european 1, Dan Cordea – Emisar european 2, Vameș 2, Doru Fârte – Vameș 1, Căpitan de geniu (Rezervist), Ioan Costin – Ion Apetrii, Dragoș Călin – Emigrant arab, Claudia Revan – Emigrantă arabă, Vasile Pop – Văsălică Dobașu, Augustin Danciu – Drujbașul satului și jandarm vameș, Alexandru Szamoși,  Mihai Groza, Dan Pârje – Jandarmi vameși

Regie tehnică și sonorizare – Dan Prodan, Lumini – Marin Codrea, Sulfeur – Maria Danciu

Bilanţul de week-end al poliţiştilor Serviciului Rutier Maramureş

Poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş au fost la datorie şi în weekendul care tocmai s-a încheiat şi au desfăşurat acţiuni punctuale pe drumurile publice şi în zonele cu risc major, în care în ultima perioadă au fost înregistrate mai multe evenimente rutiere. Sâmbătă, 20 octombrie, poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat împreună cu poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa şi cei din Ulmeni iar duminică au fost prezenţi pe D.N.1C, respectiv DJ108A.

Pentru că viteza excesivă este cauza producerii celor mai multe accidente de circulaţie, poliţiştii au oprit mai mulţi conducători auto, surprinşi de aparatura radar din dotare, că rulau cu viteză peste limita legală admisă.

În cele două zile de acţiune au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe şoferilor care au apăsat prea tare pedala de acceleraţie. Cea mai mare viteză înregistrată a fost 117 km/h, pe raza localităţii Satulung. Şoferii care au încălcat normele rutiere au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de aproximativ 35 000 de lei.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut nouă permise de conducere, opt pentru viteză excesivă şi unul pentru depăşire neregulamentară.

Baia Mare: Bănuiţi de comiterea unei tâlhării, prinşi de poliţişti imediat după comiterea faptei

O jumătate de oră le-a luat poliţiştilor băimăreni să identifice şi să prindă doi tineri, bănuiţi de comiterea unei tâlhării. Fapta a fost sesizată sâmbătă seara, în jurul orei 22.45, prin SNUAU 112. Un băimărean a declarat că în timp ce se afla în faţa unui imobil de pe strada Electrolizei, două persoane necunoscute l-au deposedat prin violenţă de telefonul mobil.

Deplasaţi de urgenţă la faţa locului, poliţiştii de ordine publică au constatat că cele sesizate se confirmă, iar operativitatea cu care au acţionat a dus la identificarea în scurt timp a două persoane bănuite de comiterea faptei. Este vorba despre doi băimăreni de 17 respectiv 18 ani.

Telefonul mobil a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi tineri.

Amplă acţiune a poliţiştilor în cluburile de noapte din Baia Mare

Sâmbătă noaptea, între orele 23.00 – 05.00, poliţiştii au desfăşurat o amplă acţiune în zona cluburilor de noapte situate pe raza municipiului Baia Mare, în scopul asigurării unui climat corespunzător de siguranţă civică.

Acţiunea poliţiştilor a vizat prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, verificarea legalităţii şi respectării normelor legale de funcţionare a localurilor publice cu program de noapte, identificarea persoanelor care au ca preocupări comercializarea şi/sau consumul de produse/substanţe psihotrope, combaterea prostituţiei şi a cerşetoriei. Concomitent au fost desfăşurate activităţi specifice pe arterele rutiere din imediata apropiere a obiectivelor verificate. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost legitimate peste 50 de persoane.

În urma verificărilor efectuate a fost constatată o infracţiune la Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Totodată, pentru neregulile constatate au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 55 000 de lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate unor persoane care, fiind în stare de ebrietate,  au avut o atitudine antisocială, dar şi pentru abateri de la prevederile Legii 8/1996 privind drepturile de autor şi conexe.

În acţiune au fost angrenaţi poliţişti din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, poliţie rutieră şi poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate. Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Maramureş.

Baschetul 3×3 nu se oprește nici toamna: Astăzi încep înscrierile la Decathlon Streetball

„Oficialii” UTA-ei nu se mai implică în comercializarea biletelor de la derby-ul Vestului, galeria decide totul

Am intrat în săptămâna marelui derby fotbalistic din Vestul țării. Chiar dacă activează la nivelul ligii secunde, fără perspective de promovare, ASU Poli – UTA e cel mai așteptat meci al turului pentru fanii celor două combatante. De altfel, „alb-violeții” au început promovarea puternică a confruntării cu mesajul afișat anul trecut de galerie, la victoria cu 2-1 de pe 15 octombrie: ”Mai mult ca orice, în derby, vrem atitudine”.

„Ciocnirea” din acest an se va da sâmbătă, 27 octombrie, începând cu ora 12 pe arena „Dan Păltinișanu” din Timișoara, clubul organizator punând deja în vânzare biltelele la prețul general de 10 lei bucata. Până în ziua partidei, tichetele pot fi procurate de la clubul D’Arc din Piața Unirii, iar conducerea clubului UTA nu se va mai implica în comercializarea lor la Arad. „Am discutat deja cu unul dintre liderii galeriei și am căzut de acord ca toți arădenii care vor să însoțească echipa la Timișoara să ia legătura cu Suporter Club UTA. Noi așteptăm în număr cât mai mare alături de noi, așa cum au fost mereu în ultimii ani, mai ales la aceste derby-uri de tradiție”, a menționat Codru Grădinariu, directorul general al Campioanei Provinciei.

Așadar, galeria este cea care va lua taurul de coarne și va decide în următoarele ore dacă va trimite emisari după bilete sau pur și simplu fiecare suporter își va plăti sâmbătă, înainte de meci, accesul la sectorul nord al stadionului de pe Bega. Locuri vor fi destule și asta pentru că 5% din capacitatea „Marelui Oval” înseamnă peste 1500 de bilete, dar dacă solicitarea arădenilor va  fi și mai mare nimeni nu va rămâne în afara arenei.

Totodată, fanii arădenii mai trebuie să se decidă cu ce vor ajunge în orașul rival. Variantele sunt doar două, tren sau autocare.

Deși mâine, de la ora 16,30, la Sânnicolau Mic, e programat un meci amical cu CS Ineu (Liga a 4-a), susținătorii „roș-albilor” vor lua contact cu echipa în preziua meciului cu ASU. Mai precis, vineri, „ultrașii” Bătrânei Doamne intenționează să le vorbească jucătorilor despre importanța derby-ului, fie că o vor face după ultimul antrenament, fie că vor ajunge la hotelul unde vor fi cantonați Rus et. comp.

1
0

Articolul „Oficialii” UTA-ei nu se mai implică în comercializarea biletelor de la derby-ul Vestului, galeria decide totul apare prima dată în sportarad.

Înlocuitor pentru Mureşan. Daniel Stanciu, noul director sportiv al CFR-ului

Sursă foto: Profil Facebook Daniel Stanciu

Azi, campioana României la fotbal şi-a anunţat noul director sportiv, care vine la Cluj să o ajute în atingerea obiectivelor, după cum se arată în comunicatul de pe site-ul oficial.

În locul lui Mureşan a venit Daniel Stanciu, în vârstă de 44 de ani, care îşi va ocupa funcţia de director sportiv începând de mâine. Vă redăm mai jos comunicatul echipei CFR Cluj în care este anunţat Daniel Stanciu.

,,Familia CFR este mai puternică! Suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de mâine, Daniel Stanciu va fi noul director sportiv al clubului nostru. Cu o bogată experiență în conducerea unor cluburi importante din Romania precum Steaua, FC Vaslui, ASA Targu-Mureș, Dinamo sau Poli Timișoara, dar și a clubului Hapoel Akko, din Israel, Daniel Stanciu vine să ajute CFR Cluj în atingerea obiectivelor stabilite! Bun venit, Daniel Stanciu!”

Ultima funcţie de director sportiv pe care a ocupat-o Daniel Stanciu a fost la echipa Hapoel Akko din Israel, aproximativ un an.

Înlocuitor pentru Mureşan. Daniel Stanciu, noul director sportiv al CFR-ului

Sursă foto: Profil Facebook Daniel Stanciu

Azi, campioana României la fotbal şi-a anunţat noul director sportiv, care vine la Cluj să o ajute în atingerea obiectivelor, după cum se arată în comunicatul de pe site-ul oficial.

În locul lui Mureşan a venit Daniel Stanciu, în vârstă de 44 de nai, care îşi va ocupa funcţia de director sportiv începând de mâine. Vă redăm mai jos comunicatul echipei CFR Cluj în care este anunţat Daniel Stanciu.

,,Familia CFR este mai puternică! Suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de mâine, Daniel Stanciu va fi noul director sportiv al clubului nostru. Cu o bogată experiență în conducerea unor cluburi importante din Romania precum Steaua, FC Vaslui, ASA Targu-Mureș, Dinamo sau Poli Timișoara, dar și a clubului Hapoel Akko, din Israel, Daniel Stanciu vine să ajute CFR Cluj în atingerea obiectivelor stabilite! Bun venit, Daniel Stanciu!”

Ultima funcţie de director sportiv pe care a ocupat-o Daniel Stanciu a fost la echipa Hapoel Akko din Israel, aproximativ un an.

Naționala U15 pregătește debutul internațional

Reprezentativa sub 15 ani a României, formată din jucători născuți în anul 2004, se află la Piatra Neamț, acolo unde marți, 23 octombrie, va disputa primul meci internațional.

Adversara tricolorilor va fi selecționata similară a Moldovei. Meciul va avea loc pe stadionul Ceahlăul, de la ora 15:00, și va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Echipei Naționale și pe YouTube FRF TV.

Cele două reprezentative se vor întâlni din nou joi, pe același stadion, de la ora 11:00.

Până la debutul internațional, tricolorii conduși de un trio format din Iulian Cojocaru, Mihai Ianovschi și Răzvan Rotaru au susținut un antrenament pe terenul 2 al bazei din Piatra Neamț. A fost doar a doua ședință de pregătire pentru tinerii jucători înaintea jocului de marți.

În dimineața zilei de luni, jucătorii celei mai tinere naționale au ieșit la o plimbare de aproximativ 45 de minute în Piatra Neamț.

Ambele partide U15 dintre România și Moldova vor începe cu un moment de reculegere în memoria fostului internațional Ilie Balaci, stins din viață duminică, 21 octombrie, la Craiova.

Lotul României U15 pentru primele partide internaționale este următorul:

Portari: David Dincă (FC Viitorul), Valentin Mărgărit (Fotbal Club Rapid)

Fundași: Kevin Ciubotaru (SC Team Wiener Linien), Bogdan Dragomir (Metaloglobus), Adrian Grigore (Deportivo Alaves), Rareș Joițoiu (FCSB), David Maftei (FC Viitorul), Traian Oargă (Universitatea Cluj), Răzvan Pașcalău (Universitatea Cluj), David Petruț (FCSB), Gabriel Plumbuitu (Daco-Getica București), Andrei Popa (U Craiova 1948 CS), Robert Răducioiu (FC Viitorul), David Roșu (ACS Poli Timișoara)

Mijlocași: Alex Anton (CSM Ceahlăul), Alexandru Balica (FCSB), Denis Bujor (FC Viitorul), Marius Cercel (U Craiova 1948 CS), Iustin Grigore (FC Lambersat), Alexandru Mitrache (FCSB), Roberto Neagu (Prosport București), Eduard Rusu (Prosport București), Cătălin Vulturar (UTA Arad)

Atacanți: Rareș Burnete (FC Viitorul), Patrick Gante (CSM Oradea), Surik Karamian (Concordia Chiajna), George Mureșan (Viitorul Cluj)

Reprezentativa Under 15 a României s-a format în urma unui an de selecții, în cadrul Turneului Speranțelor 2017-2018, a trialurilor interne și a celor externe. În perioada 17-22 septembrie, toți jucătorii din lotul lărgit s-au reunit la Centrul Național de Fotbal Buftea pentru un cantonament în care s-au pregătit sub stricta supraveghere a unor experți UEFA.