Începe programul „Litoralul pentru toţi” – ediţia de toamnă

Programul „Litoralul pentru toţi”, prin care turiştii beneficiază de cazare la mare plătind între 150 şi 600 de lei pentru o săptămână, va fi relansat mâine, 2 septembrie, fiind disponibile aproximativ 12.000 de locuri, conform Mediafax. Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, programul social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la sfârşitul sezonului, pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie şi august.
„Tarifele practicate în programul special Litoralul pentru toţi sunt mai mici cu până la 70 la sută faţă de cele din vârf de sezon”, arată reprezentanţii FPTR într-un comunicat de presă. Lansat în urmă cu 16 ani, „Litoralul pentru toţi” este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
„Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife ale ediţiei de primăvară 2017, nemodificate în ultimii şase ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60 la sută, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat. Începând cu această ediţie, biletele pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, spun sursele citate. Reprezentanţii FPTR mai spun că, deşi turismul din România şi, în special, hotelurile de pe Litoral, se confruntă anul acesta cu o criză a forţei de muncă „fără precedent”, multe unităţi de cazare refuzând rezervări în luna septembrie din cauza lipsei de personal, mai multe zeci de hoteluri s-au înscris, totuşi, în program.
„Cu toate acestea, până în prezent s-au înscris în program 54 de hoteluri din toate staţiunile de pe Litoral, care pun la dispoziţie un număr de 3.000 de locuri în fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor sau direct de către hotel, tariful fiind acelaşi, în funcţie de unitatea de cazare. Astfel, aproximativ 12.000 de locuri sunt pregătite pentru turiştii care doresc să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse”, se precizează în comunicatul federaţiei.
FPTR reprezintă angajatorii a peste 33.000 de salariaţi, membrii FPTR având o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro. Perioada de desfăşurare a programului social „Litoralul pentru toţi” în ediţia de toamnă este între 2 şi 30 septembrie, iar hotelurile disponibile sunt în staţiunile Mamaia, Eforie Nord şi Sud, Cap Aurora, Venus, Saturn, Neptun, Olimp şi Jupiter.

Ministerul Sănătăţii: Vaccinul antigripal – disponibil din 15 septembrie

Vaccinul antigripal va fi disponibil din 15 septembrie, 1 milion de doze urmând a fi utilizate pentru imunizarea populaţiei din grupele de risc, în cadrul campaniei gratuite a Ministerului Sănătăţii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în baza unui acord-cadru, Ministerul Sănătăţii a semnat contractul subsecvent pentru achiziţionarea dozelor de vaccin antigripal şi a stabilit calendarul de livrare în teritoriu, valoarea cu TVA a contractului fiind de 11.205.200 lei. Conform contractului încheiat cu câştigătorul licitaţiei, livrarea se face de către furnizor la direcţiile de sănătate publică începând cu data de 15 septembrie. „Am luat toate măsurile astfel încât anul acesta să nu mai avem întârzieri în asigurarea vaccinului antigripal. Achiziţia se realizează în baza unui acord-cadru încheiat pe o perioadă de 2 ani şi astfel reuşim să asigurăm aprovizionarea la timp şi să demarăm campania de vaccinare în beneficiul celor care au nevoie de acest tip de prevenţie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată în comunicat. Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor. Ea se va derula în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC. Odată cu venirea toamnei, specialiştii recomandă populaţiei să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală necesare pentru evitarea îmbolnăvirii. Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.

Omagiu pentru profesorul Vlăsceanu

Marian Dima

Fostul nostru coleg de breaslă, profesorul Anastase Vlăsceanu, trecut în nefiinţă la finele anului 2015, a fost omagiat de colegii din presa prahoveană sportivă, unde a fost respectat şi preţuit. Un exemplu moral pentru tinerii colegi, Anastase Vlăsceanu a fost profesor de matematică la diferite şcoli gimnaziale din Prahova – Strejnic, Poienarii Burchii, Pleaşa, Negoieşti, Popeşti, Băteşti (la aceasta din urmă a fost, pentru mai mulţi ani, director al şcolii de la care, la vremea cuvenită, s-a pensionat). Flamura Prahovei, Prahova, Informaţia Prahovei, Sportul Popular, Prosport, Gazeta Sporturilor au fost publicaţiile cu care acesta a colaborat, familia şi mai mulţi ziarişti sportivi prahoveni fiind prezenţi la un turneu de tenis de masă, organizat la Sala “Progresul”, joi seară, prin care s-a omagiat memoria acestuia.
Acţiunea se doreşte a deveni una tradiţională, cu ajutorul Asociaţiei Judeţene de Tenis de Masă, prin preşedintele George Iancu.

Produse alterate – puse la vânzare pe platoul Halelor Centrale !

F. T.

Angajați ai Secțiilor de Poliție 1 și 4 din municipiul Ploiești au organizat o acțiune de amploare, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din activitatea de comerț în zona Halelor Centrale și în Cartierul Mihai Bravu. În paralel oamenii legii au urmărit și sancţionarea indivizilor care tulbură liniştea publică și a persoanelor care încalcă normele rutiere.
În contextul amintit mai sus, au verificat 23 de agenți economici și 12 producători agricoli, fiind, de asemenea, controlate 17 autovehicule.
Per total, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, totalizând 14.220 lei și au fost, de asemenea, confiscate bunuri (țigarete, băuturi alcoolice etc.), în sumă totală de peste 4.000 de lei.
Cu titlu exemplificativ, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova precizează faptul că “ la una dintre societățile verificate, a fost depistat administratorul acesteia, care oferea spre comercializare produse alimentare expirate, precum și 1.360 de țigarete, cu încălcarea normelor legale în domeniu.În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de comercializare de produse alterate. Atât produsele expirate, cât și țigaretele, au fost ridicate în vederea cercetărilor”.

Acesta este alimentul banal cu care se poate trata DEPRESIA

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (WHO), depresia este cea mai mare cauza de incapacitate (limiteaza activitatile unei persoane) la nivel mondial. Prin urmare, sunt foarte importante intelegerea mecanismelor care duc la depresie si modurile in care putem micsora riscurile depresiei.

Mai multe studii au raportat ca un consum de peste este asociat cu un risc redus de depresie, scrie doc.ro. Chiar si asa, aceste studii raman controversate inca, din cauza inconsistentelor aparute intre unele studii, din cauza metodei pe care au folosit-o pentru a evalua depresia si deoarece nimeni nu a stabilit clar ce doza este necesara pentru efectele observate asupra depresiei.

Un grup de cercetatori japonezi a demonstrat recent ca aportul moderat de peste este recomandat pentru prevenirea depresiei in randul indivizilor japonezi in varsta.

Yutaka Matsuoka si colegii sai de la National Cancer Centre Japan (the University and Toyama and Keio University School of Medicine) au investigat asocierea dintre consumul de carne de peste si riscul de a se diagnostica o tulburare depresiva majora in Japonia.

Studiul a implicat 1181 de indivizi cu varste cuprinse intre 63 si 82 de ani, de la care au fost adunate informatii despre dieta lor, pe durata a 25 de ani, deoarece acesti oameni au facut parte dintr-un alt studiu prospectiv. Evaluarea psihiatrica a fost condusa pentru fiecare dintre acesti indivizi folosindu-se atat chestionare standard, cat si o evaluare facuta de psihiatri instruiti.

Autorii studiului au evaluat ingredientele active din peste despre care se crede ca mediaza efectul anti-depresie, care sunt acizi grasi polinesaturati, cum ar fi acidul eicosapentaenoic (EPA) si acidul docosahexaenoic (DPA). Studiul a constatat ca relatia dintre consumul de peste si o tulburare depresiva majora nu urmeaza un profil liniar simplu, ci mai degraba o asa-numita asociere inversa in forma de J care a fost observata. Un risc scazut de tulburare depresiva majora a fost observat la persoanele care aveau, in medie, un aport de 111 grame pe zi de peste, 307 mg/zi de EPA sau 123 mg/zi de DPA.

Sursa: rtv.net

Elena Udrea, gestul facut dupa ce a pierdut unul din gemeni: „I-am promis Sfintei Fecioare daca imi salveaza macar un copil…”

Elena Udrea a vorbit intr-un interviu pentru revista Viva! despre noua ei viata din Costa Rica, greutatile intampinate in timpul sarcinii, dar si despre controversele care s-au nascut in tara, potrivit carora sarcina ei ar fi fost o minciuna.

„Mulţi au speculat că aş minţi din tot felul de raţiuni care mai de care mai hazardate şi situaţia aceasta m-a amuzat. M-am obişnuit ca oamenii să creadă şi să spună despre mine lucruri care nu sunt adevărate şi nu mă reprezintă, după atâţia ani în atenţia publică. Nu aş fi glumit niciodată cu un subiect atât de serios cum este acesta de a face un copil. Iar, de minţit, în ciuda stereotipurilor şi marotelor care există în general când vorbim despre politicieni, nu cred că sunt situaţii în care eu să fi fost prinsă cu vreo minciună. Deci am spus că sunt însărcinată, înseamnă că aşa este”, a declarat Elena Udrea pentru revista Viva!.

Elena Udrea si partenerul ei traiesc la distanta. In timp ce Adrian Alexandrov se afla in Romania, Udrea isi duce sarcina in Costa Rica. Cel mai greu i-a fost atunci cand a pierdut unul din gemeni.

„A fost mai dificil pentru că sunt la prima experienţă maternală, nu ştiam aproape nimic despre ce înseamnă o sarcină şi mă aflam şi singură într-o ţară total necunoscută mie. În plus, s-a întâmplat într-o sâmbătă; eu mă aflăm la distanţă de două ore de mers cu maşina, de spital, medicii erau acasă, au fost chemaţi special şi au mai durat câteva ore până au putut interveni. Dar am avut atâta încredere că voi face acest copil, că totul e bine până la final, că Dumnezeu ştie de ce trebuie să fie acum doar unul, încât am depăşit momentul pierderii celuilalt cu convingerea că aşa a fost să fie. (…) Să alegi să faci un copil când sunt atâtea necunoscute în viitorul tău, să pleci singură, însărcinată, undeva unde nu ştii exact ce găseşţi şi ce te aşteaptă, până şi pentru mine este mult. De aceea am cerut îndrumare de la Dumnezeu pentru alegerea mea şi am spus şi spun mereu, „Facă-se voia Ta, Doamne!”.”, a mai spus Elena Udrea.

Fostul ministru a vorbit şi despre numele ales pentru fetiţa ei: „Numele l-am ales, o cheamă Alexandrov Eva Maria. Maria a fost uşor de decis, îi promisesem Sfintei Fecioare că îi va purta numele, dacă îmi salvează măcar un copil şi dacă va fi fetiţă. În ciuda tuturor prezicerilor, cum că va fi băiat, atunci am ştiut că va fi faţă. În plus, e şi numele mamei mele, care este în culmea fericirii că va deveni bunică, în sfârşit. Deja îi cumpără rochiţe şi pantofiori.

Eva a venit ulterior, ca o revelaţie. Se şi potriveşte cu cel de familie, pentru că va purta numele tatălui ei. Eva Maria are o rezonanţă biblică puternică, ceea ce cred din nou că nu este întâmplător.”, a mai spus ea.

Elena Udrea a fost condamnata la 6 ani de inchisoare in dosarul Gala Bute pentru luare de mita si abuz in serviciu.

Sursa: wowbiz.ro

Trei persoane încarcerate, una fiind inconştientă, după ce un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit

Trei persoane au rămas încarcerate, una fiind inconştientă, după ce un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe un drum judeţean din judeţul Brasov. Accidentul s-a produs după ce şoferul microbuzului a pierdut controlul maşinii şi a intrat frontal în autoturism. La faţa locului a fost solicitat elicopterul SMURD.

Poliţiştii din Braşov au anunţat, vineri, că un bărbat de aproximativ 35 – 40 ani, din Braşov, care a condus un microbuz pe DJ 104 J, dinspre Făgăraş spre localitatea Şona, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 38 ani din Şona.

În urma impactului, trei persoane au rămas încarcerate, şoferul microbuzului fiind inconştient. Au mai fost răniţi doi bărbaţi de 38 şi 20 de ani.

La faţa locului a fost solicitat elicopterul SMURD, iar traficul în zonă a fost complet blocat.

Sursa: rtv.net

Avântul Periam, remiză cu peripeții la Dudeștii Vechi și cu o lovitură de la 11 metri apărată de Stoianov

Divizia D Timiș a avut parte în această seară de a patra zi consecutivă de meciuri în campionat, runda a V-a demarând pe arena ”Hristo Stoichkov” printr-un duel al neînvinselor între gazda lider și ocupanta locului 4, formații care au jucat și marți seară, când ”bulgarii” remizau 2-2 la Tomnatic iar actualii vizitatori au dispus acasă cu 5-2 de cei din Făget. De la ora 18 a fost fără goluri, Pobeda Dudeştii Vechi – Avântul Periam 0-0.

Gazdele din Dudeștii Vechi au tras cu îndârjire să-şi adjudece toate cele trei puncte, însă nu a fost să fie, și în absența a nu mai puţin de patru titulari, indisponibili, și anume Marius Demian – spitalizat în urma celor petrecute în etapa intermediară la Tomnatic, Toma Budur, cu piciorul în ghips tot după deplasarea cu scântei la Tomnatic, Emanuel Michi – suspendat şi Alexandru Ciui.

Şi oaspeţii din Periam au fost nevoiți să schimbe placa atunci când au constatat că 2 titulari nu au sosit la stadion în timp util, efectuând deplasarea pe cont propriu. Iar motivul întârzierii a fost dat, paradoxal, tocmai de viteza peste limita admisă legal, automobilul în care se îndreptau spre Dudeștii Vechi jucători ai Avântului fiind detectat de aparatul radar pentru depășirea limitei de viteză regulamentară. Iar astfel a rămas Blaga fără permisul de conducere, dar a ajuns totuși până la pauză la teren, cei 2 jucând în mitanul secund. În care oaspeţii au irosit o lovitură de la 11 metri în minutul 74, când Trandu a şutat slab iar portarul Stoianov a apărat…

Ioan Kalapiş (Pobeda): ”Rezultatul este echitabil, am avut patru titulari lipsă. Prima repriză a fost a noastră, am ratat trei ocazii mari, iar în repriza a doua am fost dominaţi de adversari. S-a simţit mult lipsa celor patru titulari şi oboseala de la meciul anterior. Am fost sancţionaţi cu un 11 metri uşor acordat de arbitrul Botaş. În final, sunt mulţumit de rezultat!”

Marius Stanache (antrenor Avântul Periam): ”Sunt mulţumit de acest rezultat, ţinând cont că am jucat în deplasare la o echipă foarte bună în acest eşalon. Repriza secundă a fost dominată clar de noi şi pot spune că puteam să ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte. Am constatat o creştere constantă a echipei, iar după 2-3 etape vom da drumul la motoare şi veţi vedea ce echipă vom avea!”

La fluierul arbitrului Cătălin Botaş au jucat următoarele formaţii:

Pobeda Dudeştii Vechi: Stoianov – Matei, Mirciov, Drăguş, Roncov, Vasilcin, Ciocan, Tranculov, Rusu, Kalapiş, Novac.

Au mai jucat: Ioan Boboiciov, Stroe.

Pe bancă: Raul Boboiciov şi Golea.

Periam: Ulmet – Filip, Costândana, Artimon, Totoreanu, Toma, Cioica, Mânecan, Trandu, Mihalache şi Ologu.

Au mai jucat: Blaga, Bobu, Steop şi Ciobănică.

Pe bancă: Holca şi Forghici.

Clasamentul actualizat și programul etapelor a V-a și a VI-a, pe coloana datelor tehnice.

 

The post Avântul Periam, remiză cu peripeții la Dudeștii Vechi și cu o lovitură de la 11 metri apărată de Stoianov appeared first on sporttim.ro.

LIVE SCORE / Liga I, etapa a 7-a. Dinamo merge în vulcanul din Bănie, în șocul rundei! Ultimele două campioane se duelează la Cluj, iar FCSB joacă la Voluntari cu FC Botoșani

Consultarea privind ora de vară: 84% din respondenți vor ca Europa să nu mai schimbe ora