Prahovenii trebuie să se roage pentru sănătatea lor! Medicii de familie nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate

Nicoleta Dumitrescu

Pentru anul care vine, poate cea mai mare dorinţă pentru români ar fi aceea să aibă parte de sănătate şi să nu cadă la pat din primele zile ale lui 2018. Iar această dorinţă are şi o justificare: Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie au anunţat că, începând cu data de 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate. Motivul este nesemnarea, pentru anul viitor, a actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene, ca o formă de protest la faptul că majoritatea revendicărilor solicitate de medicii de familie, inclusiv în cadrul recentelor proteste şi a manifestărilor din stradă, nu și-au găsit rezolvare. Decizia va fi valabilă şi la nivelul judeţului, cei 365 de medici de familie din Prahova stabilind, în urma unor consultări, să refuze şi ei semnarea actului adiţional menţionat şi să se alăture acţiunilor demarate de colegii de breaslă de la nivel naţional. Ieri, dr. Simona Schnelbach, preşedintele Societăţii de Medicină Generală/Medicina Familiei Prahova, ne-a declarat că săptămâna viitoare va avea loc o nouă întrunire, pe aceeaşi temă.
Sătui de promisiunile neonorate, mai ales că schimbările din sistem au fost solicitate prin proteste şi manifestaţii de stradă, medicii de familie au luat o decizie radicală ce vizează activitatea acestora chiar din primele zile ale anului viitor. Concret, aceştia au anunţat că, începând cu data de 3 ianuarie 2018, nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară. Decizia a fost făcută public, în mod oficial, de către Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit medicilor de familie, cei responsabili de reglementările din sistemul de sănătate şi de asigurarea unei finanţări corecte a segmentului de asistenţă medicală primară dovedesc o disponibilitate extrem de redusă de a face modificări consistente. Asta în contextul în care, la jumătatea lunii trecute, medicii de familie – inclusiv din Prahova – au protestat în Piaţa Victoriei din Bucureşti împotriva neregulilor din sistemul de sănătate, a birocraţiei şi a fondurilor reduse alocate asistenţei medicale primare. Demersului anunţat de către Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie li s-au alăturat şi cei 365 de medici de familie din Prahova, după cum ne-a confirmat ieri dr. Simona Schnelbach, preşedintele Societăţii de Medicină Generală/Medicina Familiei Prahova. „În urma unor consultări, şi medicii de familie din Prahova au refuzat semnarea actelor adiționale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistență medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate județene pentru anul 2018”, ne-a declarat aceasta. Întrebată dacă acest lucru va însemna că, automat, începând cu data de 3 ianuarie 2018, prahovenii care se vor adresa medicilor de familie trebuie să plece şi cu bani în portofel, special pentru a achita consultaţiile, dr. Simona Schnelbach ne-a declarat: „Pacienţii ştiu cu ce probleme ne confruntăm în activitatea noastră, cea de zi cu zi, având în vedere faptul că medicii de familie și pacienții au protestat împreună față de colapsul iminent al sistemului de asistență medicală primară. De la începutul anului viitor, în cabinetele medicilor de familie, urgenţele vor fi rezolvate, fără probleme, adică fără să fie nevoie de costuri suplimentare din partea acestora. O situaţie deosebită ar putea fi în cazul bolnavilor cronici, dar, preventiv, pentru a fi înlăturate eventuale probleme, acestora le-au fost eliberate reţete valabile pentru o perioadă de trei luni, astfel încât să beneficieze de medicaţia necesară şi la începutul anului viitor.
Trebuie să menţionez însă faptul că, la sfârşitul săptămânii viitoare, vom avea o nouă întrunire, astfel încât să stabilim detaliile în ceea ce priveşte decizia anunţată deja de către Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, cea referitoare la faptul că, începând cu data de 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate”.

Superlativele sportului prahovean, în viziunea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret

Petre Apostol

Reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Prahova, instituţie condusă de directorul Laurenţiu Nicolescu, fost înotător de performanţă, au stabilit clasamentul celor mai valoroase performanţe internaţionale realizate de sportivii care reprezintă judeţul. Ierarhia a fost întocmită conform punctajului stabilit de către Ministerul Tineretului şi Sportului.
Din păcate, clasamentul prezintă o realitate tristă a sportului prahovean, un judeţ care altădată se lăuda cu mulţi campioni olimpici, mondiali sau europeni având, în prezent, doar două reprezentante pe podiumul internaţional la nivel de seniori.
În disciplinele sportive olimpice, sportul prahovean s-a remarcat doar la bob, sanie, box şi judo, în acest an, fără să existe vreun reprezentant care să urce pe una dintre primele două trepte ale podiumului la un Campionat Mondial sau European. Cele mai bune performanţe, singurele de la nivelul de seniori, au fost obţinute de Maria Constantin şi Andreea Grecu, de la CSO Sinaia, medaliate cu bronz la Campionatele Mondiale de bob şi skeleton, în proba pe echipe. E drept, într-o echipă internaţională, româno-germană.
Gala de decernare a premiilor este programată să aibă loc miercuri, 27 decembrie, de la ora 10:30, la Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti.
DISCIPLINE SPORTIVE OLIMPICE
MARIA CONSTANTIN – Bob – C.S.O. Sinaia
– locul III Campionatele Mondiale de seniori – proba pe echipe, cu echipa internaţională – Konigssee, Germania
– locul III Cupa Europei seniori – Konigssee, Germania
– locul II Cupa Europei – La Plagne, Franţa
– sportivă calificată la Jocurile Olimpice de la PyeongChang 2018
– antrenor – Paul Neagu
ANDREEA GRECU – Bob – C.S.O. Sinaia
– locul III Campionatele Mondiale de seniori – proba pe echipe, cu echipa internaţională – Konigssee, Germania
– antrenor- Paul Neagu
ŞTEFAN PANAITESCU – Box – C.S. Municipal Ploieşti – cat. 80 kg
– locul III Campionatele Europene de cadeţi , România
– antrenor Titi Tudor
PÂRLOGA ANDREI – Judo – C.S.M.-C.S.Ş.- C.F.R. Ploieşti – cat. 73 kg
– locul I Cupa Europei U 18, România
– locul II Cupa Europei U 18, Croaţia
– antrenori Georghe Savu, Mihai Trandafirescu, Dorn Munteanu
RĂZVAN CIOLAN – Judo – C.S.M.-C.S.Ş.- C.F.R. Ploieşti – cat. 81 kg
– locul III Cupa Europei U 21, România
– antrenori Gheorghe Savu, Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu
CĂTĂLINA ŞCHIOPU – Judo – C.S.M.-C.S.Ş.- C.F.R. Ploieşti – cat. 52 kg
– locul III Cupa Europei U 21, România
– antrenori Gheorghe Savu, Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu
MARIAN GÎTLAN – sanie (dublu) – C.S.O. Sinaia
– locul II – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Calgary, Canada
– două locuri V – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Innsbruck (Austria) şi Altenberg (Germania)
– două locuri VI – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Oberhof şi Winterberg (ambele, Germania)
– locul III – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Clasament final general sezon 2016-2017
– antrenori Corina Drăgan, Alexandru Comşa, Liviu Turea
FLAVIUS CRĂCIUN – sanie (dublu) – C.S.O. Sinaia
– locul II – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Calgary, Canada
– două locuri V – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Innsbruck (Austria) şi Altenberg (Germania)
– două locuri VI – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Oberhof şi Winterberg (ambele, Germania)
– locul III – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Clasament final general sezon 2016-2017
– antrenori Corina Drăgan, Alexandru Comşa, Liviu Turea
ANDREI TUREA – sanie (simplu) – C.S.O. Sinaia
– locul II – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Calgary, Canada
– două locuri V – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Innsbruck (Austria) şi Altenberg (Germania)
– două locuri VI – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Oberhof şi Winterberg (ambele, Germania)
– locul III – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Clasament final general sezon 2016-2017
– sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la PyeongChang 2018
– antrenori Corina Drăgan, Alexandru Comşa, Liviu Turea
CARMEN MANOLESCU – sanie (simplu) – C.S.O. Sinaia
– locul II – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Calgary, Canada
– două locuri V – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Innsbruck (Austria) şi Altenberg (Germania)
– două locuri VI – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Oberhof şi Winterberg (ambele, Germania)
– locul III – proba pe echipe – Cupa Mondială juniori – Clasament final general sezon 2016-2017
– antrenori Corina Drăgan, Alexandru Comşa, Liviu Turea
DISCIPLINE SPORTIVE NEOLIMPICE
SECŢIA DE ARTE MARŢIALE – C.S. Conpet – Petrolul Ploieşti
-sportivii Neagu Andreea, Zafiris Flavius, lonescu Radu, Burtoiu Claudiu, Dumitraşcu Octavian, Măseluşa Teodora, Oprescu Lucian, Niţă Alexia, Zafiris Medeea, Niţă Alexia, Dinu Mihai, Filcescu Teodora, Teodorescu Sebastian, Stan lacob, lonescu Sabina, Dinu Maria
– 3 locuri I, 2 locuri II, 6 locuri III – Campionatele Europene Skdun (copii, cadeţi, juniori, tineret) – Serbia
– 4 locuri I, 7 locuri II, 7 locuri III – Campionatele Mondiale (copii, cadeţi, juniori, tineret) – Ungaria
– antrenor Aurelian Nicolae
SECŢIA DE KARATE – C.S. Municipal Ploieşti
-sportivii Dragoş Hritcu, Nicolae Alexandru
– locul II Campionatele Mondiale – karate tradiţional – enbu perechi – juniori II
– antrenor Liviu Apostol
SECŢIA DE KARATE – C.S. HASU Ploieşti
– sportivii Mihaela loniţă, Alexandra Riciu
– locul I – Campionatele Europene WUKF seniori, România
– antrenor Florin Carabă
PERECHEA FLORENTINA CONSTANTINESCU – SIMON SORIN DUMITRU – Dans Sportiv – Clubul de Dans Sportiv Silhouette Ploieşti
– locul I Campionatul European pe echipe – Cambrils, Spania
– locul II Campionatul Mondial seniori – 10 dansuri – Gyor, Ungaria
SECŢIA DE RADIOAMATORISM – C.S. Petrolul Ploieşti
– Sportivii Coca Pavlic, Piţigoi lonuţ, Balica Mihai, Pănoiu Alexandru
– 1 loc I, 4 locuri II, 1 loc III – Campionatul Mondial telegrafie viteză
– 1 loc I – Campionatul European RTTY
– antrenor Mihai Malanca

De ce nu rămâi frumoasă, patrie, de Centenar?

Lucian Avramescu

”Vă căcaţi pe centenar!” E un anunţ-concluzie. Cine-l face? Cineva, explicit. Alţii, înalţi, întregesc spusa cu dibăcii și acolade.
Citesc scârboase anunţuri care-mi cutremură sufletul. De la puterea executivă, de la partidele puterii și opoziţiei, de la piticul academic Tudorel, ministru peste Dreptate, de la Iohannis, ocupant al fotoliului de la Cotroceni. Toţi întâmpină centenarul glorios al Marii Uniri cu dat la gioale și mârlănie porcească. Cu mizeria de closet a unei istorii care a decăzut și-și bate joc de înaintași și de ea însăși.

Puterea PSD-ALDE se opintește pe brânci să întâmpine gloriosul moment istoric, pentru care au murit sute de mii de militari români, trecând Carpaţii, batalioanele jertfei, nu făcând o reverenţă istorică, ci cu legile justiţiei în dinţi, reformate, transformate, ajustate la nimicul convenabil. Convenabil cui? Celor care au plătit pentru asta și cer decontul.
România nu mai are alte griji decât modificarea unor paragrafe la codul sau codurile mânăriei. Întâmpinăm evenimentul istoric uriaș al îmbrăţișării celor trei principate, făcute una, într-o mare Românie, cu nimic. Se bat toţi pe ce? România e orfană de spitale, de nivel de trai, de șosele cu asfalt, de morală și civilizaţie. E bolnavă de ea însăși în regulile europene ale progresului. Ce face acum, când ar trebui să-și trăiască glorios istoria? Face, până la miezul nopţii, cu cei 500 de parlamentari ai ei, noi legi. Sunt strâmbe legile vechi? Sunt, în general, corecte, dar nu-s respectate, trăiesc umilinţa de a fi călcate în picioare. Justiţia? Face și ea pipi în nădragii personali. Politica se pișă pe poporul român care se pregătește să-și serbeze Reîntregirea. Cum? Cum se vede.
Șeful partidului maghiar din România, minoritatea cea mai expresivă și gălăgioasă, fiindcă ţiganii, porecliţi, cum ei înșiși o spun, romi, sunt, numeric, mai mulţi, avertizează ironic asupra evenimentului. Ce aţi făcut? – zice ungurul șef al UDMR. Cu ce vă lăudaţi după 100 de ani? Cu nimic. Românii părăsesc România, n-aţi făcut un centimetru de șosea, e vai de capul vostru. Are dreptate? N-aș ști dacă nu ar primi confirmări. Îl confirmă Dragnea, Iohannis, PSD/ALDE, cuplul toxic care face din centenarul Reîntregirii o bătălie pentru salvarea hoţilor. Îl confirmăm noi toţi, părtași la minunea centenară, arătându-ne ca neam de nimic.
Am așteptat centenarul României mari, sau aproape mari, cu izmenele în vine. Pe ce ne scremem? Pe noi înșine. De ce refuzi, iubita mea ţară, să te arăţi cum ești, frumoasă, cu sânii tăi de femeie tânără, neîmbătrânind niciodată, centenară în Unire și uniri, milenară în sufletul tău care n-a obosit să iubească, cu oameni demni și luminoși? De ce nu te serbezi la o sută de ani cum ţi-ai serba onomastica? De ce îi lași pe unii să facă – iartă-mi vorbele – mișto de tine?

Foştii campioni nu şi-au uitat profesorul

Bogdan Chitic

Ediția din acest an a Memorialului „Vladimir Arnautovic” s-a bucurat de prezența mai multor foști campioni cu CSU Asesoft Ploiești din ultimii ani, „șlefuiți” cu mare pricepere de regretatul antrenor sârb. Fostul președinte executiv al grupării „alb-albastre, Ionuț Georgescu, actualmente manager la Steaua București, Sasa Ocokoljic – antrenorul secund al „militarilor”, precum și jucătorii Vlad Negoițescu, Dragan Zekovic și Marius Runkauskas, cu toții componenți ai formației din Capitală, au luat loc, alături de soții și iubite, chiar în fața posterelor care-i înfățișează pe „Dado” Arnautovic și Toni Alexe. Nu în ultimul rând, Levente Szijarto, omul recordurilor în baschetul românesc la nivelul trofeelor câștigate și actual jucător la CSM Ploiești, a sosit în „Olimpia” pentru a fi alături de foștii săi coechipieri la acest eveniment emoționant.baschet
„A fost un om care a iubit enorm baschetul, dar și România. Dado spunea mereu că are două vieți, una în țara natală, Serbia, și o alta aici, la Ploiești”, a declarat Sasa Ocokoljic, fostul prieten și colaborator al lui Vladimir Arnautovic, de pe banca tehnică a Asesoftului, din sezonul 2014-2015.
De asemenea, Levente Szijarto, unul dintre elevii preferați ai regretatului tehnician sârb, a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului său profesor: „A fost un om care era în permanență cu zâmbetul pe buze, un caracter glumeț, dar în același timp ambițios, și sunt fericit că astfel de evenimente, cu atâția fani în tribune, au loc în memoria sa, la Ploiești”.

„Istoria va continua”

Unul dintre oamenii care l-au cunoscut cel mai de îndeaproape pe Vladimir Arnautovic este ploieșteanul Ionuț Georgescu, fostul președinte al grupării campioane din perioada 2011-2015. „Faptul că toți acești copii joacă baschet, în sala în care Dado Arnautovic a făcut istorie în alb și albastru, și având în continuare, pe parchet, numeroase exemple de jucători mari, nu ne face să ne gândim decât la faptul că, într-un fel sau altul, istoria va continua, aici, la Ploiești”.
Aproximativ 1.500 de spectatori au fost prezenți, duminica trecută, în tribunele Sălii Sporturilor „Olimpia”, la ediția secundă a Memorialului „Vladimir Arnautovic”. Printre aceștia s-au numărat și 250 de copii, juniori și majorete de la Ploiești Basketball, Clubul Sportiv Universitar și Ploiești Dancers, care au susținut scurte demonstrații de baschet, dar și momente coregrafice pe parchetul Sălii Sporturilor.

Cupa „Moş Crăciun” a atras toate privirile

Bogdan Chitic, Marcel Marin

Deja tradiționala Cupă „Moș Crăciun” la box, organizată în fiecare an, în ajunul Sărbătorilor de Iarnă, de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, și-a consumat, miercuri după-amiază, un nou episod, în Sala „Upetrom”.
În prezența a peste 200 de spectatori și a mai multor factori decizionali ai clubului, între care directorul Silviu Crîngașu, consilierul său – Lucian Rădulescu – și coordonatorul secției de baschet, Dacian Vanc, s-au desfășurat, sub forma unei gale maraton, 21 de meciuri, începând de la categoria copii – 25 de kilograme și până la tineret – 80 de kilograme. Elevii pregătiți de antrenorul emerit Titi Tudor, Adrian Pîrlogea și Iulian Ilie s-au descurcat admirabil, în majoritatea cazurilor, în fața adversarilor de la Steaua București, dar, pentru a nu supăra pe nimeni și a nu-l pune pe Moș Crăciun într-o ipostază dificilă, verdictul arbitrilor a fost, de fiecare dată, egalitate.

M S„Eforturile organizării acestei competiții au fost mari, dar nu se mai pune problema acum, în pragul Sărbătorilor, deoarece dorim să facem ca viața acestor sportivi să fie cât mai bună. La competiție au fost prezenți și câțiva sportivi de lot național de la CSM Ploiești – Marian Ghinoiu (38 kg), Florin Mihai (50 kg), Cristian Drăgan (52 kg) și Tony Ioniță (81 kg), dar și de la Steaua București, singurul club care a onorat invitația noastră”, a declarat maestrul Titi Tudor.
Atmosfera galei de box a fost întreținută de cunoscutul cântăreț What’s Up și de fostul campion mondial Leonard Doroftei, care au și urcat în ring, la un moment dat, spre deliciul spectatorilor prezenți.
Meciurile galei de la Ploiești:
Florin Ulmeanu (CS Steaua) – Codruț Nițu (CSM Ploiești) – 33 kg
Antonio Marin (CS Steaua) – Cristian Drăgan (CSM Ploieşti) – 50 kg
Eduard Makiadi (CS Steaua) – Andrei Dinu (CSM Ploieşti) – 50 kg
Ștefan David (CS Steaua) – Toni Ioniță (CSM Ploieşti) – 75 kg
Alberto Gheorghe (CS Steaua) – Nicolae Ștefan (CSM Ploieşti) – 36 kg
Ion Barbu (CS Steaua) – Iustin Craioveanu (CSM Ploieşti) – 42 kg
Victor Lincan (CS Steaua) – David Ilie (CSM Ploieşti) – 40 kg
Albert Constantin (CS Steaua) – Iulian Dumitrescu (CSM Ploieşti) – 60 kg
Antonio Dincă (CS Steaua) – Sebastian Cristea (CSM Ploieşti) – 25 kg
Mario Iofcin (CS Steaua) – Denis Iancu (CS Steaua) – 32 kg
David Lupu (CS Steaua) – George Dumitrescu (CSM Ploieşti) – 60 kg
Răzvan Pavel (CS Steaua) – Florin Dumitrescu (CSM Ploieşti) – 35 kg
Robert Iofcin (CS Steaua) – Vlad Păun (CSM Ploieşti) – 40 kg
Cristian Pălcuie (CS Steaua) – Dan Gabriel (CSM Ploieşti) – 65 kg
Valentin Iancu (CS Steaua) – Tudor Danciu (CSM Ploieşti) – 60 kg
Răzvan Mihai (CSM Ploieşti) – Darie Matache (Conpet Ploieşti) – 52 kg
Alexandru Neagu (CSM Ploieşti) – Tudor Constantin (CSM Ploieşti) – 45 kg
Valentin Bârsan (CSM Ploieşti) – Giani Drăghici (CSM Ploieşti) – 68 kg
Claudiu Negru (CSM Ploieşti) – Marian Ghinoiu (CSM Ploieşti) – 40 kg
Elvir Augustin (CSM Ploieşti) – Leonard Stoica (CSM Ploieşti) – 38 kg
Andrei Constantin (CSM Ploieşti) – Ștefan Panaitescu (CSM Ploieşti) – 80 kg

Cupa „Moş Crăciun” a atras toate privirile

Bogdan Chitic, Marcel Marin

Deja tradiționala Cupă „Moș Crăciun” la box, organizată în fiecare an, în ajunul Sărbătorilor de Iarnă, de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, și-a consumat, miercuri după-amiază, un nou episod, în Sala „Upetrom”.
În prezența a peste 200 de spectatori și a mai multor factori decizionali ai clubului, între care directorul Silviu Crîngașu, consilierul său – Lucian Rădulescu – și coordonatorul secției de baschet, Dacian Vanc, s-au desfășurat, sub forma unei gale maraton, 21 de meciuri, începând de la categoria copii – 25 de kilograme și până la tineret – 80 de kilograme. Elevii pregătiți de antrenorul emerit Titi Tudor, Adrian Pîrlogea și Iulian Ilie s-au descurcat admirabil, în majoritatea cazurilor, în fața adversarilor de la Steaua București, dar, pentru a nu supăra pe nimeni și a nu-l pune pe Moș Crăciun într-o ipostază dificilă, verdictul arbitrilor a fost, de fiecare dată, egalitate.

M S„Eforturile organizării acestei competiții au fost mari, dar nu se mai pune problema acum, în pragul Sărbătorilor, deoarece dorim să facem ca viața acestor sportivi să fie cât mai bună. La competiție au fost prezenți și câțiva sportivi de lot național de la CSM Ploiești – Marian Ghinoiu (38 kg), Florin Mihai (50 kg), Cristian Drăgan (52 kg) și Tony Ioniță (81 kg), dar și de la Steaua București, singurul club care a onorat invitația noastră”, a declarat maestrul Titi Tudor.
Atmosfera galei de box a fost întreținută de cunoscutul cântăreț What’s Up și de fostul campion mondial Leonard Doroftei, care au și urcat în ring, la un moment dat, spre deliciul spectatorilor prezenți.
Meciurile galei de la Ploiești:
Florin Ulmeanu (CS Steaua) – Codruț Nițu (CSM Ploiești) – 33 kg
Antonio Marin (CS Steaua) – Cristian Drăgan (CSM Ploieşti) – 50 kg
Eduard Makiadi (CS Steaua) – Andrei Dinu (CSM Ploieşti) – 50 kg
Ștefan David (CS Steaua) – Toni Ioniță (CSM Ploieşti) – 75 kg
Alberto Gheorghe (CS Steaua) – Nicolae Ștefan (CSM Ploieşti) – 36 kg
Ion Barbu (CS Steaua) – Iustin Craioveanu (CSM Ploieşti) – 42 kg
Victor Lincan (CS Steaua) – David Ilie (CSM Ploieşti) – 40 kg
Albert Constantin (CS Steaua) – Iulian Dumitrescu (CSM Ploieşti) – 60 kg
Antonio Dincă (CS Steaua) – Sebastian Cristea (CSM Ploieşti) – 25 kg
Mario Iofcin (CS Steaua) – Denis Iancu (CS Steaua) – 32 kg
David Lupu (CS Steaua) – George Dumitrescu (CSM Ploieşti) – 60 kg
Răzvan Pavel (CS Steaua) – Florin Dumitrescu (CSM Ploieşti) – 35 kg
Robert Iofcin (CS Steaua) – Vlad Păun (CSM Ploieşti) – 40 kg
Cristian Pălcuie (CS Steaua) – Dan Gabriel (CSM Ploieşti) – 65 kg
Valentin Iancu (CS Steaua) – Tudor Danciu (CSM Ploieşti) – 60 kg
Răzvan Mihai (CSM Ploieşti) – Darie Matache (Conpet Ploieşti) – 52 kg
Alexandru Neagu (CSM Ploieşti) – Tudor Constantin (CSM Ploieşti) – 45 kg
Valentin Bârsan (CSM Ploieşti) – Giani Drăghici (CSM Ploieşti) – 68 kg
Claudiu Negru (CSM Ploieşti) – Marian Ghinoiu (CSM Ploieşti) – 40 kg
Elvir Augustin (CSM Ploieşti) – Leonard Stoica (CSM Ploieşti) – 38 kg
Andrei Constantin (CSM Ploieşti) – Ștefan Panaitescu (CSM Ploieşti) – 80 kg

La Cupa Moş Crăciun, sâmbătă se decernează trofeul

Marian Dima

Tradiţionala competiţie de final de an, Cupa „Moş Crăciun”, întrecere juvenilă dedicată micilor fotbalişti din tot judeţul, şi-a terminat faza „de masă” (desfăşurată la Blejoi, Valea Călugărească şi Băicoi),
la care au participat 35 de echipe, nouă dintre cele mai bune grupări dintre acestea urmând să înceapă, de astăzi, în sala „Olimpia”, lupta pentru trofeul pus în joc.
Conform tragerii la sorţi, echipele au fost „direcţionate” către grupele semifinale, care au câte 3 echipe în componenţă, grupe în care regăsim aceleaşi dueluri ca în ultimii ani, cluburile ploieştene Petrosport, Petrolul 95, Petrolul şi Astra, unele dintre ele cu câte două echipe rămase în întrecere, având alături cele mai reprezentative două formații ale proviniciei, cluburile HM Câmpina şi Rapid Sălciile, ambele obişnuite cu „aerul tare” al fazelor superioare.
Vor fi meciuri a câte 30 de minute fiecare, în urma cărora cele mai bune 4 echipe vor accede în faza finalelor, programată mâine.

AJF a pregătit premiile

Ziua de sâmbătă va fi şi cea mai „bogată”, din punct de vedere al emoţiilor, pentru că se va juca cu trofeul pe masă, cupa cuvenită învingătoarei fiind acordată, de această dată, de către Federaţia Română de Fotbal.
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova a pregătit, ca de fiecare dată, premii pentru echipele participante, toţi copiii urmând să primească dulciuri. Premiantele vor avea parte şi de alte suprize, finalistele urmând să fie recompensate cu câte un trening de antrenament, antrenorii primelor patru clasate – cu geacă de antrenament, mingii şi cupe pentru premiile individuale (golgheter, cel mai bun jucător, portar etc).

Program orar SFERTURI
Sala OLIMPIA, astăzi, 22 decembrie
Componenţa grupelor:
Grupa A
1. Petrosport Ploieşti 2
2. Petrosport Ploieşti 1
3. Rapid Sălciile
Grupa B
1. HM Junior Câmpina 1
2. Petrolul Ploieşti 2
3. Petrolul 95 Ploieşti 3
Grupa C
1. Petrolul 95 Ploieşti 1
2. AFC Astra Ploieşti
3. Petrolul Ploieşti 3

Programul meciurilor:
MODUL I (2×15 minute)
modul 1
Programul zilei de sâmbătă:
Ora 09.00, joc 1: Câştigătoare grupa A – Cel mai bun loc 2
Ora 10.00, joc 2: Câştigătoare grupa C – Câştigătoare grupa B
Finala mică, ora 11.15: Învinsă joc 1 – Învinsă joc 2
Finala mare, ora 12.00: Câştigătoare joc 1 – Câştigătoare joc 2

Profesorul universitar Steluţa Coculescu, onorată de Franţa cu o înaltă distincţie

Luiza Rădulescu Pintilie

Cincizeci de ani ca profesor de limba franceză, mai bine de 28 de ani legaţi de Alianţa Franceză Ploieşti, din care 25 de ani deţinându-i preşedinţia – aceasta ar fi pe scurt cartea de vizită sub blazonul căreia conferenţiarul doctor Steluţa Coculescu e cunoscută pentru activitatea sa atât la nivel judeţean şi naţional, dar şi internaţional. Iar în aceste zile a venit firesc cea mai recentă şi mai onorantă recunoaştere pentru contribuţia sa excepţională la promovarea limbii şi civilizaţiei franceze în lume chiar din Franţa şi de la cel mai înalt nivel. Într-o ceremonie specială şi emoţionantă, găzduită de reşedinţa Ambasadorului Franţei în România, doamna Michele Ramis, acesteia i-a fost conferită Diploma Ordinului „Palmes Academiques” în grad de Ofiţer, atribuită prin Decret al Primului ministru al Franţei şi sub semnătura ministrului francez al Educaţiei Naţionale, al Învăţământului Superior şi al Cercetării, după ce încă din 1993 deţinea acelaşi ordin, în grad de Soldat, ca apreciere încă de atunci a activităţii sale. SC F
O activitate pentru a cărei detaliere ar fi necesar, pentru a-i sublinia cu adevărat complexitatea şi valoarea, un spaţiu amplu pentru a cuprinde implicarea ca profesor în învăţământul preuniversitar, iar din 1997 în cel universitar, ca inspector şcolar, ca formator al cadrelor didactice de limba franceză, ca autor de manuale, de studii ştiinţifice şi articole, în ţară şi străinătate, ca iniţiator şi organizator de manifestări, inclusiv de nivel internaţional, ca director de proiecte europene, dar mai ales aceea care a dat, încă de la înfiinţarea sa, valoare Alianţei Franceze din Ploieşti, făcând-o remarcată în reţeaua din întreaga lume a acestei organizaţii. Iar dacă ar fi să ne întoarcem la cifre, adăugăm celor cu care am deschis aceste rânduri, pe cele care sintetizează o asemenea activitate astfel: în jur de 30.000 de participanţi la cursurile organizate în cadrul Alianţei Franceze, câteva mii dintre ei obţinând diplome ce le atestă oficial nivelul de pregătire dobândit, sute de ediţii ale unor festivaluri, colocvii şi acţiuni culturale, organizate inclusiv cu participarea unor licee şi universităţi din ţară şi din Franţa, dar şi cu parteneriatul şi colaborarea unor cunoscute firme şi companii. Şi este cu atât mai mult de apreciat cu cât prin cuvântul său de mulţumire adresat în cadrul ceremoniei de conferire a titlului distinsa profesoară Steluţa Coculescu a făcut dovada unei mai rare modestii, adresând cuvinte de recunoştinţă echipelor care s-au succedat, de-a lungul timpului, în cadrul Alianţei, generaţiilor de cursanţi, vorbind despre pasiunea, despre efortul, despre creativitatea şi despre deschiderea pe care au dat-o nu numai acestei organizaţii, dar şi Ploieştiului pe care l-au aşezat prin toate acestea pe harta europeană, pe harta lumii. În aceeaşi notă de emoţie a evocat începuturile Alianţei la Ploieşti şi figura luminoasă a profesoarei de limba franceză Speranţa Poenaru, cea care a mobilizat toate resursele francofone din Ploieşti înfiinţând în 1990 ceea ce astăzi a devenit, fără doar şi poate, un simbol al acestui oraş care îşi revendică dimensiuni europene. Iar fiindcă spaţiul este acela care ne limitează tot ceea ce s-ar mai cuveni adăugat despre această onorantă reuşită a unui dascăl de vocaţie, n-o să mai adăugăm decât două detalii.
Cel dintâi, acela că momentul la care ne-am referit completează şi întregeşte foarte frumos descoperirea pe care, copil fiind, o făcea distinsa „ premiantă” de acum, întârziind pe literele unei cărţi găsite într-un pod, devenind cumva puntea pe care, iată, a parcurs-o de atunci atât de frumos către spiritul limbii şi civilizaţiei franceze. Cel de-al doilea – bucuria de a fi înconjurată într-un asemenea moment de înaltă şi meritată recunoştere nu numai de familia de acasă, ci şi de cea cu mult mai mare, însufleţită de membri fondatori şi ai Consiliului de Administraţie al Alianţei Franceze, de profesori şi de studenţi ai Universităţii Petrol-Gaze în al cărui corp profesoral se află, de funcţionari ai
Corpului Diplomatic.

Competiţie juvenilă şi la Valea Călugărească

Cristi Damian, Marian Dima

După modelul „patentat” la nivelul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova, la Valea Călugărească s-a organizat o competiţie de fotbal în sală, rezervată însă copiilor mai mari de vârstă, pe două grupe (născuţi în/după 1 ianuarie 2001, respectiv 2003). Noua sală de sport din Valea Călugărească a găzduit întrecerea organizată de către primăria comunei Valea Călugărească şi clubul AS Sportul, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, la această competiţie participând opt echipe. La capătul a zece jocuri extrem de V ,Cdisputate (arbitrate de către Ionuţ Neagu şi Daniel Leca), Unirea Urlaţi (antrenor Mihai Ungureanu) s-a impus în cadrul întrecerii rezervate copiilor în vârstă de 16 ani, iar Petrosport Ploieşti (antrenor Claudiu Toader) a câştigat întrecerea micuţilor fotbalişti de 14 ani. În afara cluburilor enunţate, la întrecerea desfăşurată în cocheta sală din Valea Călugărească au mai participat fotbaliştii prahoveni ai cluburilor CS Blejoi şi Progresul Bucov, respectiv ilfovenii de la Sportul Snagov. Conform spuselor organizatorului Claudiu Neagu, la final toţi participanţii au primit premii din partea gazdelor, iar această inedită întrecere se doreşte a deveni una de tradiţie, cu o participare mult mai numeroasă.
De remarcat şi reapariţia pe harta judeţului, la nivelul infrastructurii sportive, a acestei săli renovate din Valea Călugărească, sală care a găzduit şi meciuri la Cupa „Moş Crăciun”.

Românii pot alege dintre aproape 940 de locuri de muncă vacante în statele europene

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin reţeaua EURES România, 939 de locuri de muncă. Cele mai multe sunt în Portugalia, la cules de zmeură, în Malta, pentru şoferi de autobuz, şi în Germania, potrivit news.ro
Conform datelor transmise de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în Portugalia sunt vacante 330 de locuri de muncă pentru 300 culegători de zmeură, respectiv zmeură, mure şi afine, în Malta sunt disponibile 161 de locuri de muncă: 150 pentru şofer de autobuz, 8 pentru tehnician proces, 3 inginer de sistem software, în Germania – 144 locuri de muncă: 28 pentru şofer de camion, 25 pentru salvamar, 10 pentru personal în domeniul gastronomiei de sistem, 10 pentru programator PLC, 5 electrician în construcţii, 4 betonist, 4 bucătar, 4 excavatorist, 4 montator izolaţii clădiri, 4 specialist canalizare, 4 zidar, 3 operator utilaje pentru construcţii, 3 personal servire clienţi, 3 şofer de autobuz, 3 ospătar, 2 lucrător în construcţii, 2 maistru construcţii reţele de cabluri, 2 maistru hidroizolaţii clădiri, 2 maistru construcţii de drumuri, 2 operatori maşini, 2 personal întâmpinare oaspeţi, 2 instalator, 1 commis chef, 1 contabil, 1 inginer construcţii civile, 1 macaragiu, 1 maistru construcţii civile, 1 manager front office, 1 manager în construcţii, 1 mecanic instalaţii de climatizare şi refrigerare, 1 mecanic instalaţii sanitare, termice, de climatizare, 1 menajera şefă, 1 montator acoperişuri, 1 muncitor în construcţii din beton armat, 1 operator pompe de beton, 1 sudor (mediu de gaz protector), 1 tehnician service, 1 tehnician sisteme de încălzire.
În Marea Britanie sunt vacante 67 de locuri de muncă: 50 pentru măcelări, tranşatori, fasonatori, împachetatori carne, 6 lenjer/croitor, 5 pentru îngrijitor persoane la domiciliu, 5 asistent medical, 1 supervizor podgorie, în Cehia – 58 de locuri de muncă: 20 şlefuitor/pilitor, 15 forjor, 15 operator CNC, 5 şofer tir internaţional, 1 electrician, 1 tehnician frigidere, 1 tehnician maşini pentru prelucrarea produselor din plastic, în Slovacia – 41 de locuri de muncă: 40 operator producţie; 1 brutar, în Belgia – 40 de locuri de muncă: 5 operator cnc, 3 şofer camion, 3 electrician, 2 electrician iluminat stradal, 2 macaragiu, 2 tehnician reţele de telecomunicaţii, 1 bucătar restaurant afaceri, 1 inginer aplicaţie, 1 inginer calitate industrial, 1 inginer dezvoltare, 1 inginer materiale, 1 inginer producţie, 1 instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, 1 magaziner, 1 mecanic autoturisme, 1 montator linie superioară cale ferată, 1 montator semnalizare cale ferată, 1 operator/ambalator în industria alimentară, 1 operator maşina de îndoit cu formă liberă, 1 operator turnare metale, 1 operator frezare cnc/frezor, 1 proiectant mecanic, 1 programator cnc, 1 şofer cu experienţă în utilizarea macaralei, 1 sudor semi-automat, 1 stivuitorist, 1 tehnician de întreţinere şi instalare, 1 tehnician testare, 1 tehnician hvac.
În Italia, sunt disponibile 40 de locuri de muncă pentru îngrijitori la domiciliu, în Spania – 14 locuri de muncă: 10 sudor, 3 tehnician, 1 montator structuri (panouri) metalice, în Finlanda – 11 locuri de muncă: 10 măcelar/tranşator carne de pui, 1 ospătar, în Luxemburg – 10 locuri de muncă pentru senior tehnician Chrome, în Ungaria – 10 locuri de muncă: 5 lăcătuş, 5 sudor, în Suedia – 5 locuri de muncă: 3 tehnician sistem Mercedes-Benz, 2 specialist componente auto, în Slovenia – 3 locuri de muncă: 2 îngrijitor curăţenie, 1 reprezentant (consultant) vânzări online maşini second-hand, în Polonia – 2 locuri de muncă pentru vânzător şi specialist în servicii clienţi, în Norvegia – 2 locuri de muncă pentru frizer şi în Irlanda – un loc de muncă pentru îngrijitor la domiciliu.