Pâncota e pentru reluarea meciurilor pe puncte: „Locul nostru ar fi în primele zece, dar vrem și putem să fim cât mai sus”

Podgoria Pâncota nu a avut un sezon de toamnă (2019-2020) prea bun. A terminat penultima în Liga 4-a, având sub ea doar pe fragedul „satelit” al UTA-ei pe care ar fi trebuit să-l întâlnească chiar în primul meci al acestui an. Pandemia de coronavirus a oprit tot fotbalul, iar formația din Podgorie nu a mai avut șansa revirimentului. „În iarnă, am făcut un cantonament bun la Moneasa, din 6-7 amicale am pierdut doar unul și eu zic că eram pregătiți să urcăm în clasament. Ne pare rău că nu am jucat, dar asta a fost situația. S-au oprit aproape toate campionatele din lume, bineînțeles că nu se putea juca în județ. Din păcate, nu am reluat nici noul sezon și cred că și aceasta a fost o decizie bună. Cazurile de infectare erau în creștere și nu puteam să ne aruncăm cu capul înainte, necunoscând destule lucruri despre acest virus”, spune Sergiu Dragalina, președintele și căpitanul pâncotanilor.

Podgoria s-a achitat față de jucătorii săi în lunile cu antrenamente, chiar dacă înțelegerile erau făcute pe meciuri. „Toată lumea e mulțumită, eu zic că am răsplătit munca depusă atât în iarnă, cât și în vară-toamnă. Nu sunt fotbaliști care doresc să plece, în schimb sperăm să mai convingem doi-trei să ni se alăture. Avem deja discuții preliminarii, doar că la această oră nu avem certitudinea dacă sau când ne vom întoarce pe gazon. Cred că până la finalul lunii ianuarie, trebuie luată o decizie clară la nivelul conducerii fotbalului județean, iar noi, cluburile, ar trebui să dăm o mână de ajutor în acest sens. Podgoria Pâncota, cu sprijinul autorităților locale, putea și în toamnă să susțină cheltuielile cu testările, doar că, așa cum am spus, ar fi fost alte probleme la mijloc, legate în special de locurile de muncă ale băieților. Sper să ne întoarcem pe gazon pentru un tur de campionat, nu știu dacă ar mai fi timp și pentru play-off și play-out și nici oportun. Dacă vom juca, eu sper să ne clasăm undeva în primele zece locuri, cam acolo este locul nostru, dar – bineînțeles – ne dorim și cred că putem să fim cât mai sus. Oricum, nu mai vrem să avem de-a face cu poziția din clasament din toamna trecută”, mai susține Dragalina.

În luna februarie, Pâncota a reușit să-și completeze lotul cu fotbaliști experimentați, precum portarul Iacob, fundașul Brozbici și atacantul C. Popa. Doar acesta din urmă a plecat, dar, în schimb, la echipă au revenit Șandru și Pădureanu, două dintre piesele de bază din sezonul 2018-2019. „Sunt patru jucători ce aduc un mare plus față de toamna anului trecut. Îl mai așteptăm cât mai repede posibil pe gazon și pe Bulzan, care s-a operat la tendon și începe procesul de refacere. Din păcate, nu-l mai putem convinge pe profesorul Ardelean să-și continue și cariera de fotbalist, deși la 43 de ani aleargă mai mult decât unii de 19 ani. Dar, el rămâne antrenorul echipei, avem mare încredere în capacitățile sale”, mai afirmă președintele Podgoriei.

Doar grupele de copii au mai făcut câteva antrenamente sub comanda lui Ovidiu Dragalina, în timp ce micii karatiști din cadrul clubului și-au văzut de pregătire sub comanda lui Zsolt Margithazi. Baza sportivă și terenul sunt pregătite și ele mai mult ca niciodată pentru partidele oficiale. „Cum nu am jucat nici noi, iar Șoimii Lipova s-a mutat la Arad, gazonul s-a refăcut complet. După mulți ani, pe terenul din Pâncota e iarbă și în fața porții și la punctul cu var, cred că avem unul dintre cele mai bune gazoane din județ. E important că avem stabilitate și ajutorul necondiționat al domnului primar Pocrișer, în timp ce domnul vice Boiciuc e aproape de noi și fizic, știindu-se faptul că a activat mult timp ca și oficial al clubului nostru. Le dorim Sărbători Fericite tuturor pâncotanilor și fanilor fotbalului din județ, sperăm să ne revedem cât de curând posibil cu toții pe stadioane”, a încheiat Sergiu Dragalina.

0
0

Articolul Pâncota e pentru reluarea meciurilor pe puncte: „Locul nostru ar fi în primele zece, dar vrem și putem să fim cât mai sus” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*