Pancu pariază pe Hlistei și Jorza cu UTA: „De obicei se cam marchează împotriva echipelor la care ai jucat” Balint – cel mai bun antrenor în opinia unui rapidist

Între multe considerații despre situația creată la echipa națională după ratarea calificării directe la Euro 2020 și demisia lui Cosmin Contra, Daniel Pancu a vorbit și despre restanța de mâine, cu „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc. La un un moment dat, antrenorul Rapidului a fost întrebat despre ambiția lui Amir Jorza și Cătălin Hlistei de a-și învinge fosta echipă, iar fostul atacant al naționalei a spus următoarele. „ Am vorbit cu Cătălin și cu Amir chiar ieri, sunt foarte bine. Sunt jucători profesioniști, dar și la UTA e un jucător în situația lor, Ioniță, care vine să demonstreze. De obicei, se cam marchează contra echipelor la care ai jucat. Hlistei mi-a spus că le-a dat gol și anul trecut când era la Snagov, sperăm să o facă și mâine, dar mai important e să câștigăm”, a punctat Pancu.

Probabil, tehnicianul „alb-vișiniilor” l-a înțeles greșit pe Cătălin Hlistei, care nu a înscris împotriva UTA-ei, ci a obținut penalty-ul din care Dănălache a adus victoria trupei antrenate pe atunci chiar de Laszlo Balint. Apropo de tehnicianul liderului la zi al Ligii a 2-a, Rareș Lazăr, fotbalistul rapidist care l-a însoțit pe Pancu la conferința de presă, a avut o afirmație măgulitoare: „După părerea mea, UTA e cea maa constantă echipă și, cum a zis și Pancone (n.a. acesta nu a spus acest lucru), are cel mai bun antrenor. Cunoaște Liga 2-a, s-a văzut și anul trecut că a făcut o treabă bună la Snagov. Va fi un meci greu, dar trecem printr-un moment foarte bun. și nu cred că ne facem probleme pentru victorie”.  Fiindcă jurnaliștii au dorit lămuriri pe acest subiect, tânărul mijlocaș central a scăldat-o cumva: „Persoanele de față se exclud…”

În fine, într-un intrerviu publicat astăzi de liga2.prosport.ro, Pancu a dezvoltat „subiectul Alex Ioniță”, fotbalist crescut și lansat de Rapid. „Poate, puteam să fac şi eu mai mult, era un atacant de care aveam nevoie. Doar că atunci aveam, deja, patru vârfuri şi în multe jocuri începem cu un singur atacant central. Şi ar fi fost mulţi pe un singur post”, e declarația „principalului” rapidist.

 

 

0
0

Articolul Pancu pariază pe Hlistei și Jorza cu UTA: „De obicei se cam marchează împotriva echipelor la care ai jucat” Balint – cel mai bun antrenor în opinia unui rapidist apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*