Pandemia schimbă și ceremoniile de depunere a jurămintelor de către aleșii locali

Primarul din Sinaia, infectat cu Covid-19, va depune jurământul online, din spital!

 

Violeta Stoica

Sâmbătă, 167 de persoane au fost raportate ca fiind nou confirmate cu SARS-CoV-2, în Prahova, în timp ce, ieri, numărul celor diagnosticați în 24 de ore cu noul coronavirus a ajuns la 164.
De altfel, răspândirea noului coronavirus, devenită de multă vreme comunitară, nu mai iartă pe nimeni, iar un exemplu în acest sens este primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, care a anunțat pe pagina sa de facebook faptul că s-a infectat cu SARS Cov-2 și că se află în carantină.
Astăzi este programată ceremonia de învestire în noul mandat de primar al Sinăii, însă evenimentul se va derula în regim online, din cauza contractării virusului.
“Îmi doresc ca acest mesaj să vă găsească sănătoși. Tocmai am primit vestea care mă va ține în carantină. Am fost confirmat pozitiv în urma testului PCR-RT pentru Sars-CoV-2. Am trecut prin multe lupte și le-am câstigat, îmi păstrez acest crez și pentru zilele următoare. În acest moment starea mea de sănătate este una bună, cu mici stări de febră și tuse.
Luni (n.n. – astăzi), la ora 14:00, are loc ceremonia de învestire în noul mandat și depunerea jurământului. Mă văd nevoit să apelez la varianta online pentru acest moment solemn. Am stabilit cu echipa mea modul de lucru de la distanță pentru zilele care urmează, astfel încât activitatea Primăriei să își urmeze cursul obișnuit. Voi semna electronic documentele, vom avea legatură video la orice oră, iar în teren îmi pun baza în responsabilitatea colegilor și a echipei de consilieri liberali.
Să ne revedem sănătoși cât mai curând!”, a fost mesajul transmis, din carantină, de către primarul din Sinaia. Acesta este internat într-un spital din Capitală, de unde va și depune jurământul la învestirea în funcția de edil al orașului de pe Valea Prahovei. Astăzi sunt programate, tot într-un regim special, ceremoniile de învestitură la nivelul administraţiilor din celelalte orașe de pe Valea Prahovei.

*  *  *

 

În trei orașe de pe Valea Prahovei și la Câmpina, constituire cu restricții a noilor consilii locale

 

N. Dumitrescu

Pandemia de coronavirus face ca inclusiv constituirea noilor legislative locale să fie afectată, în cazul ceremoniilor de constituire fiind impuse anumite restricții, mai ales în privinţa numărului participanților. Astfel, astăzi, în trei orașe de pe Valea Prahovei, dar și la Câmpina, sunt programate ședințele pentru învestirea în funcție a consilierilor locali și a primarilor aleși la alegerile din 27 septembrie, însă, din cauza noului virus, în toate cazurile participarea publicului – în condițiile în care în vremurile bune sălile erau pline – este limitată, context în care, deja, unele primării au anunțat că festivitățile vor putea fi urmărite, în direct, on-line, pe paginile lor oficiale din rețelele de socializare.
De fapt, cei care au anunțat că ședința festivă va fi transmisă pe pagina de facebook a primăriei au fost cei de la Azuga, fiind, de altfel, prima ceremonie programată astăzi, la ora 10.00, prin ordinul prefectului, din localitățile aflate pe Valea Prahovei. Ceremonia – în cadrul căreia vor depune jurământul de învestire atât noii consilieri locali, cât și primarul George Ciprian Barbu, reales în funcție- este programată în sala de conferințe a unui hotel din acest oraș, însă, așa cum s-a anunțat, din cauza măsurilor ce se impun pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, numărul persoanelor care pot participa va fi limitat. Noul legislativ local de la Azuga este format din următorii consilieri locali: Carpen Marius Vasile, Debreți Emil, Făcăleț Daniel Ionuț, Grama Mihai, Grușea Daniel Ion, Mîndru Mihai, Neagoe Răzvan, Obancia Gheorghe, Pascu Nicolae, Petre Adrian, Scafă Alexandru, Zota Nicolae Teodor.

primariiÎn ordine cronologică, următoarea ședință festivă, programată la ora 12.00, este la Bușteni, la Centrul Cultural din localitate, în cadrul căreia vor depune jurământul de învestire în funcție atât reprezentanții noului legislativ local, cât și noul primar al orașului – Laurențiu Mircea Corbu. Pentru mandatul 2020-2024, Consiliul Local Bușteni va avea următoarea componență: Haiduc Gheorghe, Nanu Teodor Marius, Mitrică Marius, Popescu Cezar Georgian, Miclea Constantin, Ghiță Irinel, Nistorică Constantin, Voicu Alina Iuliana, Dobrea Mirela, Buruiană Marius, Burchiu Manuela, Mușat Daniel Gabriel, Codescu Valentin, Totpal Mihai Mircea.
La Sinaia, cel de-al treilea oraș de pe Valea Prahovei în care prin ordin al prefectului a fost anunțată o ceremonie similară celor din primele două orașe menționate, ședința va avea loc la ora 14.00. În cadrul acesteia, dacă primarul Vlad Oprea va depune jurământul la debutul activității în cel de-al cincilea mandat on-line, fiind spitalizat, pentru că este confirmat pozitiv cu noul virus, sunt așteptați să depună jurământul, fizic, următorii consilieri: Bădăran
Gheorghe, David Remus, Arieșan Aurora, Crețu Pompiliu, Hogea Mariana Anca, Șuvaina Monica Maria, Popa Gheorghe, Dumitrache Costin Nicolae, Crețu Georgiana Ioana Maria, Pavel Giorgini Mihail, Vasile Gheorghe, Marcoci Constantin, Poponete Valentina Georgica, Birău Octavian Andrei, Boghici Tiberiu Aurel, Miloș Călin Ștefan.
În ceea ce privește predarea ștafetei la conducerea administrației locale din Câmpina, după alegerile din 27 septembrie, cel de-al doilea municipiu o ia înaintea Ploieștiului, reședința de județ. Ceremonia va avea loc la Casa Tineretului, la ora 16.30, însă, și în acest caz, participarea persoanelor va fi limitată, din cauza pandemiei. În cadrul ceremoniei de constituire a Consiliului Local Câmpina în noua componență vor depune jurământul consilierii locali ale căror mandate au fost validate de către Judecătoria Câmpina, respectiv Sabo Aron, Briciu Liviu Mihai, Dumitrache Liviu, Gîrbăcică Adina, Grama Cezar, Olteanu Felicia, Lupu Rodica, Davidescu Florin Liviu, Duran Andrei, Filip Costel, Ene Bogdan Constantin, Nica Emil Dan Cristian, Raț Cosmin Gicu, Gheorghe Roxana Elena. Totodată, în cadrul acestui eveniment va depune jurământul și noul primar ales – Alin Moldoveanu, având în vedere faptul că validarea mandatului său, tot de către Judecătoria Câmpina, a rămas definitivă și irevocabilă. Fost primar în comuna Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu a câștigat alegerile scrutinului din septembrie din postura de independent, în condițiile în care ceilalți opt candidați la Primăria Câmpina au fost susținuți politic. Rămâne de văzut însă cum se vor împărți forțele în legislativul câmpinean, având în vedere că noua componență rezultată în urma voturilor este următoarea: trei consilieri locali de la PMP, doi de la Partidul Oamenilor Liberi, șase de la Alianța PNL USR PLUS, trei de la Partidul Verde, patru de la Partidul Alianța pentru Prahova și un independent.
De menționat faptul că la ceremoniile care vor fi organizate astăzi în cele trei orașe de pe Valea Prahovei va participa prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, iar la ședința de la Câmpina- subprefectul Maria Duță.
Reamintim faptul că, potrivit Instituției Prefectului Prahova, până la sfârșitul săptămânii trecute au fost comunicate ca fiind validate, definitiv și irevocabil, mandatele pentru consilierii declarați aleși din 44 de unități administrativ teritoriale prahovene. Astfel că, începând cu data de 21 octombrie, aceștia au fost convocați în ședințe în vederea constituirii noilor legislative locale, în cadrul cărora depun jurământul de învestire și noii primari aleși.
Astăzi mai sunt anunțate ceremonii de constituire a consiliilor locale, cu depunerea jurământului de învestire în funcție și de către primari, și la Bertea, Brebu, Cocorăști Colț, Rîfov și Vărbilău, mâine la Gherghița, Gornet, Gornet Cricov, Gura Vadului și Măneciu, iar pe 28 octombrie la Urlați, Boldești-Grădiștea, Izvoarele și Olari.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*