Parlamentul a deblocat angajările în instituţiile publice

Ieri, Camera Deputaţilor a modificat ordonanţa de urgenţă a Guvernului 183/2020 și a introdus posibilitatea desfăşurării, pe o perioadă de 6 luni, a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în instituţiile şi autorităţile publice, potrivit Hotnews.
Legea a fost votată cu o largă majoritate fiind susținută de PNL, USR PLUS, UDMR, PSD și AUR. Un singur parlamentar PSD a votat împotrivă.
„Prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin.(3) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID19, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se pot desfăşura concursurile pentru ocuparea posturilor şi funcţiilor vacante şi temporar vacante din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, cu încadrare în sumele aprobate în buget pentru anul 2021”, prevede textul adoptat de deputaţi.
Amendamentul, introdus de membrii Comisiei pentru muncă şi adoptat de plen, este motivat prin faptul că „administraţia publică se confruntă cu un număr mare de pensionări şi plecări din sistem, iar în ultimul an ocuparea posturilor a fost suspendată, ceea ce face necesară această măsură, de ocupare a posturilor vacante şi temporar vacante”.
Camera Deputaţilor este for decizional, proiectul de lege merge la promulgare la președintele Klaus Iohnnis.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*