Partida ”U” Olimpia Cluj – KSK Lanchkhuti din UEFA Women’s Champions League se vede pe FRF TV!

Universitatea Olimpia Cluj întâlnește KSK Lanchkhuti în al doilea tur preliminar al UEFA Women’s Champions League pe Cluj Arena joi, 19 noiembrie, de la ora 15:00! 

Partida formației clujene împotriva campioanei Georgiei va putea fi urmărită în direct pe canalul de YouTube al Federației Române de Fotbal! Susținem împreună reprezentanta României în parcursul său european!

La prima vedere, KSK Lanchkhuti pare un adversar facil, dar nu este așa. Suntem convinși că ne așteaptă un meci foarte greu. KSK Lanchkhuti e prima echipă georgiană care se califică în turul II preliminar, iar această calificare vine după o victorie în deplasare în fața vicecampioanei Kazakhstanului, ceea ce reprezintă o performanță de luat în seamă. Își vor juca șansa până la capăt. Vom juca însă acasă, la Cluj, ceea ce reprezintă, cu siguranță, un avantaj. Tocmai de aceea trebuie să profităm de acest avantaj, să abordăm partida cu încredere și seriozitate. Am încredere în fetele noastre că pot obține calificare în 16-imile celei mai importante competiții intercluburi din lume”, a declarat Iulian Szekely, antrenorul campioanei „U” Olimpia Cluj.

În primul tur, disputat tot pe Cluj Arena, formația clujeană a trecut cu 2-1 de Birkirkara FC, campioana Maltei. 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*