Patriarhia Română consideră că parteneriatul civil legalizează concubinajul

Biserica Ortodoxă Română consideră că parteneriatul civil este o formă de legalizare a concubinajului care diminuează importanța căsătoriei, în detrimentul ”interesului major al copiilor” care, ” doar în cadrul familiei formate prin căsătorie poate fi împlinit adevărat”. Pe de altă parte, Asociația Accept consideră că parteneriatul civil este vital ca protecție reală pentru cuplurile de același sex, pentru că ”ar pune capăt suferinței și umilințelor înfruntate de membrii comunității”, dar este necesar și pentru protecția cuplurilor heterosexuale necăsătorite. Reacțiile vin după ce președintele PSD și Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat că vrea să analizeze ”oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil” pentru minoritățile sexuale, potrivit Hotnews. ”Poziția Bisericii Ortodoxe Române cu privire la parteneriatul civil rămâne una fermă, în sensul că nu poate fi de acord cu o formă alternativă la căsătorie. Aceasta, în primul rând, din rațiunea legată de interesul major al copiilor care doar în cadrul familiei formate prin căsătorie poate fi împlinit adevărat. În acest sens Biserica îndeamnă la asumarea responsabilității depline între cei doi soți și la primirea binecuvântării lui Dumnezeu în cadrul Tainei Sfintei Cununii”, a declarat pentru HotNews purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Acesta a adăugat că Biserica nu poate fi de acord cu parteneriatul civil pentru că ”este o formă de legalizare a concubinajului și contribuie la diminuarea importanței căsătoriei și a familiei, precum și la schimbarea structurii și rolului determinant pe care familia îl joacă în societatea românească”. Asociația Accept consideră că parteneriatul civil acordă protecție atât familiilor din comunitatea LGBTI, cât și altor cupluri heterosexuale necăsătorite care au nevoie de protecția statului.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat, luni, că vrea să analizeze ”oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil”, pentru că ”nu putem să nu analizăm și situația unei minorități din România”, ”e o minoritate pe care nu ne putem face că nu o vedem sau că nu există”. În același timp, Dragnea a anunțat că Legea referendumului intră luni la votul final în Senat, urmând să ajunngă să fie adoptată de urgennță la Camera Deputaților și ulterior pentru promulgare la președintele României.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*