Patru cluburi timișene în turul I din septembrie al noii ediții a Cupei României

Ediția anterioară a Cupei României s-a încheiat mai târziu ca niciodată, în ultima decadă a lunii iulie, când FCSB a cucerit trofeul printr-un 1-0 în finala fără spectatori în tribunele arenei ploieștene Ilie Oană, după ce atât bucureștenii cât și Sepsi OSK învingeau tur-retur în semifinalele din iunie și iulie cu Dinamo respectiv ieșenii, iar noua ediție națională a competiției K.O. este programată a începe luna aceasta, în septembrie, în data de 9, săptămâna viitoare, conform celor publicate pe pagina de competiții a frf.ro, pe 23 conform reprogramării partidelor. Treizeci la număr, printre care trei și cu implicarea a patru cluburi timișene.  

În sezonul trecut, primele tururi eliminatorii ale Cupei României s-au disputat pe 31 iulie 2019, 14 și 27 august 2019, respectiv 10 și 24 septembrie 2019, 16-imi de finală în care intrau deja în cursă și prim-divizionarele, însă în bruiajul actual se preconizează abia un tur inaugural în septembrie 2020.

Anunțat inițial pentru 9 septembrie dar care a fost reprogramat pe data de 23 septembrie, de la ora 16:30, așadar peste 3 săptămâni. Anul trecut, în turul I, între cele 38 de formații gazdă s-a numărat și Avântul Periam, reprezentantă a Diviziei D Timiș, eliminată acasă cu 1-2 de Progresul Pecica. Anul acesta, din eșalonul patru județean va juca Pobeda Star Bîșnov, ”bulgari” amfitrioni ai duelului cu a zecea clasată în C4 la întreruperea în martie a campionatului, Fortuna.

Conform programului turului inaugural din faza naţională a Cupei României, stabilit de FRF, echipele timişene implicate în această fază vor juca după cum urmează: ACS Pobeda Star Bişnov (Dudeştii Vechi) – ACS Fortuna Becicherecu Mic, ACS Poli Timişoara – Gloria Lunca Teuz Cermei şi LPS Cetate Deva – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.

Cei din Ghiroda, calificați anul trecut din turul I printr-un 1-2 victorios la Giarmata, erau poziționați pe locul 8 la oprirea campionatului Ligii 3 în martie 2020, după prima etapă din retur, iar cei din Cermei pe poziția a noua, Fortuna pe 10, LPS Cetate Deva pe 12 iar ACS Poli pe 14 din 16 participante. CSC Dumbrăvița era cea mai bine plasată grupare timișeană la vremea respectivă, pe locul 6, cu două puncte în plus față de galben-albaștrii din Ghiroda. Clasamentele la zi ale Ligii 3 Seria a IV-a și Diviziei D Timiș la ora opririi competițiilor, pe coloana dreaptă a secțiunii Fotbal.

The post Patru cluburi timișene în turul I din septembrie al noii ediții a Cupei României appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*