Patru zile cu doi morţi şi doi răniţi în incendii de locuinţe, în Prahova

F. T.

Un incendiu violent a izbuncit în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01,45, într-un apartament situat pe strada Milcov din municipiul Câmpina.
Potrivit unui comunicat al reprezentanţilor ISU Prahova, “la sosirea pompierilor, flăcările ardeau în interiorul apartamentului amplasat la parterul blocului, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi, iar o femeie în vârstă de 71 de ani și-a pierdut viaţa în urma incendiului. Din cauza fumului dens care a inundat casa scării, au fost evacuate (din bloc – n.n.) aproximativ 30 de persoane. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei lumânări uitate aprinse peste noapte.
A fost, din nefericire, a patra zi consecutivă a săptămânii în care incendiile de locuinţe fac victime în Prahova. Două personae – una în vârstă de 71 de ani, din Câmpina, şi o alta, de 64 de ani, din Ceraşu – au decedat, iar alte două – din Tătărani şi Cocorăştii Colţ –
au suferit arsuri, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Ce ar mai fi de spus? Nimic altceva decât că trebuie să se ţină cont de recomandările Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Şerban Cantacuzino” Prahova, respectiv acelea de a se respecta măsurile minime de protecţie/siguranţă atunci când se utilizează, în orice scop, focul.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*