Pauza nu l-a mai prins pe Isac pe teren! Balint: „A fost trădat de lipsa de experiență, nu de tinerețe, Feșnic putea judeca situația în spiritul jocului”

Chiar dacă FCSB  a demonstrat forță pe arena „Francisc Neuman”, victoria cu UTA (1-0) a fost înlesnită de eliminarea lui Damian Isac, din minutul 41. Juniorul arădenilor avea deja un avertisment luat după o jumătate de oră de joc și a pus piciorul în față în momentul în care Olaru a vrut să execute rapid o lovitură liberă. Horațiu Feșnic nu a ezitat și l-a trimis pe utist la vestiare, spre disperarea jucătorilor în „alb-roșu” și a antrenorului Laszlo Balint.

La final, „principalul” arădenilor și-a mărturisit intenția de a-l schimba pe mijlocașul de 20 de ani la pauză.  „Pe Isac l-a trădat lipsa de experiență, nu tinerețea, căci și FCSB au foarte mulți jucători tineri. Când ai <<galben>> nu mai procedezi de maniera asta, dar, până la urmă, eu cred că Horațiu Feșnic ar fi putut să interpreteze altfel acea situație. Nu neapărat în litera regulamentului, care spune că este avertisment, ci în spiritul jocului, cum o făceau de multe ori arbitrii care conduceau meciurile generației mele. Probabil că acel moment ar fi fost evitat, chiar pregătisem schimbarea la pauză a lui Isac, pentru că am vrut să îl feresc de un eventual risc de eliminare. Dar, din păcate, am rămas în inferioritate. Iar când se întâmplă asta contra unei echipe ca FCSB nu mai ai ce să aperi. Ne-am dorit foarte mult, am încercat să împingem jocul, să facem pressing în a doua repriză, dar bineînțeles că au apărut spațiile și categoric au apărut ocaziile celor de la FCSB. Din fericire scorul a rămas același, FCSB s-a jucat cu ocaziile”, a afirmat Balint.

Pentru deplasarea de peste trei zile de la Craiova, „Bătrâna Doamnă” va conta pe doi fotbaliști suspendați, Isac și Hora, dar ceva probleme medicale are și Antal. Și tot până la deplasarea în Bănie, Ilie trebuie să dea explicații de ce i s-a adresat violent colegului său de echipă, Shlyakov, spre finalul meciului când rusul nu s-a grăbit să bată un aut de margine. „Sunt nervi, sunt situații tensionate în timpul jocului și o să reglăm inclusiv acest lucru mâine în vestiar. Între bărbați aceste situații pot apărea, important este să nu se depășească măsura și să înțeleagă toată lumea că suntem în aceeași barcă și trebuie să vâslim în aceeași direcție”, spunea Gyuszi Balint la finalul partidei cu FCSB.

0
0

Articolul Pauza nu l-a mai prins pe Isac pe teren! Balint: „A fost trădat de lipsa de experiență, nu de tinerețe, Feșnic putea judeca situația în spiritul jocului” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*