Pe drumurile prahovene, avem de toate: şi şoferi băuţi, şi consumatori de substanţe psihoactive la volan!

F. T.

Miercuri, 16 iunie a.c., în intervalul orar 16:00-19:00, la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a fost organizată o acțiune în mediul rural, pe raza comunelor Bătrâni, Cerașu, Drajna, Izvoarele, Măneciu, Posești și Starchiojd.
Potrivit reprezentanţílor poliţiei prahovene, ” raziile au avut drept obiective respectarea normelor de conviețuire socială, prevenirea și combaterea criminalității stradale, precum și respectarea normelor rutiere. În cadrul acțiunii au fost angrenați 50 de polițişti, aceştia legitimând aproximativ 270 de persoane şi controlând peste 160 de autovehicule”.
În marja acţíunilor derulate în localităţile amintite, au fost fost aplicate peste o sută de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 20.000 de lei. În plus, au fost reținute două permise de conducere şi patru certificate de înmatriculare. Cazuri flagrante de încălcare a normelor de participare în trafic, menţionate în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova: „Agenţii Serviciului Rutier au oprit pe DN 1A (zona comunei Gura Vitioarei), pentru control, un autoturism condus de un bărbat. (…) Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de << conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice>>.
De asemenea, pe raza localității Teişani, un alt şofer a fost testat cu aparatul etilotest, dispozitivul indicând valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, fiindu-i, de asemenea, întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de <<conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice>>”.
Şi, de parcă nu erau suficienţi şoferii care conduceau sub influenţa alcoolului, tot miercuri, pe raza localităţii Potigrafu, un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost depistat şofând „sub influenţa substanţelor susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism”, se mai precizează într-un comunicat al poliţiei prahovene, în care se mai specifică: „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de <<conducerea unui vehicul sub influenţá alcoolului sau a altor substanţe>>, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*