Pe repede înainte, adaptarea la realităţi!

Nicoleta Dumitrescu

 

După lungi discuţii, abia ieri, vineri, a fost publicat în Monitorul Oficial mult așteptatul ordin comun al celor două ministere – Educaţiei și Sănătăţii – privind redeschiderea școlilor începând de luni, 8 februarie, cu prezenţa la clasă. Posibilitatea revenirii în formă fizică a elevilor la curs fusese luată în calcul de ceva vreme, însă, așa cum s-a obișnuit și se obișnuiește în România, pregătirea a fost tot pe repede înainte, autorităţilor de la București luându-le ceva vreme ca să pună pe hârtie, din cauza pandemiei, adaptarea la realităţi! Or, realităţile din România, inclusiv în ceea ce privește actul educaţiei, sunt multe, mai ales în contextul în care lunga listă de lipsuri a rămas veșnic în actualitate.
Că nu se poate face un plan concret întrucât nu poate fi cârpit chiar totul de pe o zi pe alta stau dovadă chiar lungile pregătiri pentru redeschiderea școlilor, asta după ce, din 9 noiembrie 2020,
cursurile au fost realizate doar în sistem on line. Rămase libere, fără forfota elevilor și a profesorilor, clădirile instituţiilor de învăţământ au mai făcut un pas înainte astfel încât odată reveniţi copiii la curs să nu fie prinse pe picior greșit precum autorităţile locale, în plină iarnă, la prima zăpadă mai zdravănă? Cu mici excepţii, mai mult ca sigur că nu!

În continuare, cu siguranţă, la nivel naţional au rămas destule școli care au toaleta în fundul curţii ori, acolo unde există reţea, apa rece este furnizată cu program, asta dacă nu cumva ţevile, mult prea vechi, s-au spart și din cauza frigului, situaţie care se regăsește, inclusiv în privinţa asigurării agentului termic, și în Capitala României. Cu siguranţă, directorii de școală, atât de la oraș, cât și din cel mai îndepărtat sat, știu cu ce probleme se confruntă în momentul de faţă, mai ales în contextul în care zeci de probleme au rămas nerezolvate până să vină confirmarea existenţei pandemiei, în primăvara anului trecut. Au trimis la primărie liste peste liste, cu necesarul de fonduri. Primarii, însă, pe unde să scoată cămașa și aceștia, având în vedere faptul că tot în spinarea lor a picat și sarcina de amenajare a centrelor de vaccinare anti COVID-19, în contextul în care, bani ioc, bugetul naţional pe anul 2021 fiind încă în stadiul de negocieri între partide și miniștrii pe care i-au desemnat?
În aceste condiţii, să nu fii în locul părinţilor și al bunicilor care nu știau nici ieri dimineaţă cum să-i pregătească pe copii și nepoţi pentru ziua de luni, când se redeschid școlile, pe baza celor trei scenarii celebre: roșu, galben și verde! Asta în condiţiile în care, în ciuda declaraţiilor făcute de miniștrii Educaţiei și Sănătăţii, inclusiv la televizor, pe plan local nu era nimic clar. Iar asta se întâmplă din cauza faptului că, așa cum s-a obișnuit, totul se face pe repede înainte. Înseamnă că, la fel de repede, adică înainte cu două zile de redeschiderea școlilor, directorii și profesorii să pună în aplicare toate cele prevăzute în ordinul comun pe care și-au pus semnăturile cei doi miniștri. Dinspre București, probabil că se consideră că nu-i tocmai greu să se întâmple acest lucru. Ca și când toate școlile din România, inclusiv de la sate, ar fi boboc, nu le lipseşte nimic, toate au grupuri sanitare în interior, iar conexiunea la internet pentru tablete și calculatoare ori tablele inteligente din clase nu e o problemă! Ba, mai mult, în acest sfârșit de săptămână se găsesc, cât ai bate din palme, și persoanele care se vor ocupa cu testarea rapidă a copiilor, pentru a vedea dacă au Covid, atunci când va fi cazul! Ce repede se vede adaptarea la realităţi atunci când o treci pe hârtie, de la București! Realitatea realităţii este însă una cu totul alta, una în care, dincolo de acest ordin comun, nu se reușește să se găsească rezolvări pentru adevăratele probleme ale domeniului Educaţiei, sacrificat mereu pe altarul promisiunilor şi al deciziilor luate pe genunchi!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*