Pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti, compozitorul Eugen Doga, muzicianul Emy Drăgoi şi actorul Ion Caramitru au semnat un regal al dragostei de muzică , de poezie şi de public

 

Luiza Rădulescu Pintilie

 

Încorsetată încă  de rigorile  ce limitează, în condiţiile pandemiei, ocuparea  a doar  şaptezeci la sută din cele 940  de locuri de care dispune, în  frumoasa ei configuraţie ei de tip italian , la parter şi  în cele trei rânduri de loji, Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti s-a dovedit a fi  sâmbătă, 19 iunie a.c.,  plină până la refuz prin intensitatea trăirilor înregistrate deopotrivă pe scenă şi în public. Aşa încât, până  la urmă locurile rămase libere au părut a se comprima sub  greutatea unui regal  al dragostei de muzică şi de poezie semnat de compozitorul Eugen Doga, muzicianul Emy Drăgoi şi actorul Ion Caramitru  , într-un dialog  răsplătit   pe măsură cu aplauze şi ovaţii   şi devenit, în nu puţine momente ale celor două ceasuri în care s-a desfăşurat, unul al  aceleiaşi bucurii, al aceleiaşi emoţii şi al aceleiaşi bătăi de inimă. Chiar dacă pe scenă  s-au aflat zeci de artişti- membri ai Grand Orchestra înfiinţată, din  profesionişti de primă mână, de artistul Emy Drăgoi  şi ai   grupului All’ s Choir, precum şi  dansatori ai  şcolii Tango Tangent- , iar în sală sute  de spectatori  care s-au lăsat cuceriţi de magia cărora le-au fost martori.  Privilegiaţi martori! Deschizîndu-şi rolul de amfitrion  cu interpretarea  piesei  „Le pianiste de Varşovie”  a lui Gilbert Becaud, actorul Ion Caramitru a  adus apoi în faţa publicului pe  celebrul  autor al  valsului recunoscut oficial de UNESCO drept  cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului XX ( inclusă în coloana sonoră a filmului „Gingaşa şi tandra mea fiară”) –compozitorul Eugen Doga,  deopotrivă creator al  unui alt vals- Gramofon -inclusă în topul internaţional al celor 200 cele mai bune opere muzicale din toate timpurile. Membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei,  cel mai titrat compozitor de muzică de film din Republica Moldova   ( este ,  printre altele, autorul coloanei sonore a celebrului lungmetraj „Șatra”), cu rădăcini, după tată, din  Ardeal, iar după mamă- de la  poalele  Dunării, după cum se autodefineşte, mare iubitor al lui Eminescu, ale cărui versuri le-a transpus , sub semnul „dialogurilor dragostei” în arii şi romanţe,   trăitor între două veacuri, cum l-a numit actorul Ion Caramitru,  compozitorul s-a înfăţişat  în faţa publicului cu toate  primăverile  de spirit adunate în cei 84 de ani de viaţă, împliniţi la 1 Martie, şi le-a aşezat , cu generozitate , în notele clavietei  de care a venit însoţit, pe clapele pianului, în zâmbetul şi în braţele larg desfăcute cu care a îmbrăţişat publicul. Un public care a putut asculta  piesele  „Ochiul tău iubit” şi  „Codrii mei frumoşi „  , pe care le-a compus pe versuri eminesciene ,  în frumoasele variante interpretative ale sopranei Maria Mădălina Constantin şi ale unui grup bărbătesc din cadrul  All’ s Choir. Un public care  a aplaudat de fiecare dată îndelung, a cântat şi, dacă ar fi putut, cu siguranţă ar fi şi   dansat  în paşii eleganţi ai celebrelor sale valsuri. Iar meritul unei asemenea bucurii oferite publicului  îi aparţine unei susţinătoare constante a multora dintre proiectele artistice ale muzicianului  Emy Drăgoi-  Martha Maria Mocanu, director general al firmei BES România, din Ploieşti, cea care va şi  duce mai departe această bucurie, în sensul că spectacolul ( gândit şi coordonat artistic de acordeonistul  ploieştean de renume internaţional, declarat de Franţa drept „Artistul anului „ şi considerat „regele acordeonului „ – Emy Drăgoi ) urmează să fie prezentat şi pe scena Filarmonicii din Chişinău.

Până atunci, Emy Drăgoi a dat  şi în acest spectacol de sub cupola Teatrului Naţional Bucureşti  măsura a ceea ce ştie să  facă atât de bine pe clapele alb-negre ale  acordeonului : magie! Fie că a cântat  Ciuleandra, Barbu Lăutaru sau improvizaţiile de jazz care l-au  făcut celebru. Fie că şi –a însoţit, din plan secund, lăsându-le pe ele în lumina deplină a reflectoarelor, pe cele două fiice ,Bianca şi Alessia,  urmărind însă fiecare notă trimisă spre public dinspre viorile pe care cele două tinere  artiste  le-au făcut să răsune cântând  Ceardaş de Vittorio Monti,  Les Valseuses de Didier Lockwood sau Sweet Georgia (G.Brown).  Şi ce  altceva decât aceeaşi magie – sub semnul căreia s-a aflat întreg spectacolul- ar fi putut să fie când acelaşi Emy Drăgoi a  dovedit,  încă o dată, că acordeonul nu are limite când e mânuit  de un artist adevărat, cântând alături de tatăl său, cel  de la care a învăţat primele secrete ale acestui instrument , şlefuite apoi la o academie celebră din Franţa , spre a  duce mai departe şi mai înalt  tradiţia  familiei de lăutari de pe Valea Slănicului în care a primit această atât de valoroasă moştenire! Şi cum din arborii falnici cresc frumoase ramuri tinere, Emy Drăgoi a avut alături nu numai fiicele , ci şi un nepot, fiu al surorii sale, şi pe acesta punându-l în valoare, aşa cum a ştiut să facă, rând pe rând, cu fiecare dintre muzicienii  alături de care şi-a onorat şi respectat publicul , fără de care a mărturisit nu o dată că nu s-ar putea considera artist.”Şi-am zis verde de albastru”  a  mai răsunat, în aceeaşi  poveste a unui spectacol de ţinut minte,  glasul actorului Ion Caramitru. Şansonetele s-au însoţit de paşi pasionali ai tangoului argentinian. Rochia roşie a Biancăi Drăgoi şi cea verde-albastru a Alessiei Drăgoi au dus pe scenă  ceva din culorile aprinse ale macilor şi   ale valurilor mării   pe care le-au tot  tulburat  ploile nesfârşite ale acestui   început de vară , rimând perfect cu sonorităţile viorilor! Din burduful acordeonului pe care e înscris numele lui Emy Drăgoi, acordurile  s-au risipit vrăjind publicul,  au urcat spre elegantele balcoane şi păreau pregătite, dacă plafonul Sălii Mari a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale „ Bucureşti s-ar fi deschis  dintr-o dată, să atingă norii şi să spulbere ploaia care nu a contenit. Oricum, aplauzele la scenă deschisă au  fost încă o dovadă  că în sufletele spectatorilor  răsărise deja, înaintea celui din urmă acord al spectacolului,  însuşi  curcubeul !

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*