Pe Siret, pluteşte-o minge cu şiret

Florin Tănăsescu

O umflam cu pompa. Îi puneam şi manşon. Se făcea rotundă. Prindea şi efect dacă ştiai s-o mângâi. Profesioniştii o loveau în inimă – adică în centru – cu şpiţul. Amatorii o loveau cu capul. Era vai şi-amar de ei. Vai şi-amar este şi acum în ţara peticită.

– Au urme şi-acum?
– Li se spune traume!
– Iar cei care şutau cu efect?
– Au priză la publicul votant.
– Mingea mai există?
– Nu! A luat forma unei ţări.
O umflam cu pompa de bicicletă. Se făcea rotundă. Se îngreuna când venea ploaia. Ziceai că-i piatră de moară. Atât de grea era…
– Mingea?
– Şi ea, şi viaţa. Dar, atunci, nu conta. Astăzi, da!
Când ne supăram, o luam acasă. Era a noastră. O ştergeam de noroi. Eram fericiţi, cumva, şi ea, şi noi.
– O minge fericită?
– A existat, cândva, şi aşa ceva.
– Aveaţi meciuri şi în deplasare sau doar acasă?
– Atunci, doar acasă. Acum, meciurile de pe teren propriu le jucăm afară. Suntem oaspeţi în ţară.
O umflă cu pompa. Îi pun şi manşon. Profesioniştii o lovesc în inimă. Adică în centru. Cu şpiţul. Cu latul, cu călcâiul. Fac chiar mişto de adversar.
– Vorbeşti la timpul prezent!
– Fireşte.
– Cine e adversarul?
– Poporul.
Este umflată. Încă. Nu mai este nici chiar rotundă, dar totuşi se învârte. Cineva se mai poate juca cu ea. Profesioniştii neamului ăsta. E peticită, e zdrenţuită, dar încă e bună pentru blaturi.
– Spectatorii ce fac? Cândva scandau, la un meci aranjat: „Polster, unde eşti/Să vezi circul din Giuleşti?”.
– Tac!
O umflam cu pompa. Se făcea rotundă. Azi, este aproape dezumflată. A rămas doar un petic din ea şi-un crâmpei de şiret. Mingea s-a săturat de-atâtea şpiţuri. S-a cerut afară!
Pe Siret, pluteşte o minge cu şiret…

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*