Pecetea „decarilor”: UTA – Viitorul Șelimbăr 2-0

Amicalul dintre UTA și Viitorul Șelimbăr ar fi trebuit să aducă față în față doi dintre cei mai promițători antrenori ai noului val, Laszlo Balint și Florin Maxim. Doar fostul fundaș al Sportului și-a dat demisia chiar ieri de la cârma grupării sibiene pe care a promovat-o fără înfrângere în Liga 2-a. Așadar, teoretic, arădenii au avut o misiune ceva mai ușoară să-și impună jocul și să câștige cu …. în fața a aproximativ 1000 de abonați ai clubului arădean

„Bătrâna Doamnă” s-a dispus în 4231, sistemul de joc ales de Balint pentru viitorul sezon al Ligii 1. Brazilianul Roger a preluat poziția „decarului” și a fost omul primei reprize. Mai întâi, a tras de la 25 de metri de puțin pe lângă poartă, iar, în minutul 19, avea să deschidă tabela. Antal a centrat din dreapta, Roger a reluat cu capul din 7 metri, Vâtcă a respins tot până la jucătorul UTA-ei, care a trimis puternic sub transversală. Hora a avut și el o situație bună, dar a reluat cu capul pe lângă, dar și sibienii au avut o mare șansă de egalare.

În minutul 26, Baravykas a alunecat la mijlocul terenului, Roșu, i-a așezat mingea lui Cîrstean în 14 metri, dar șutul acestuia a fost respins de Balauru. De altfel, Șelimbărul a echilibrat partida după prima jumătate de joc, însă ocazii au avut toți „roș-albii” chiar înainte de ultimul fluier al reprizei. Antal a tras din unghi, iar Vâtcă a respins de la „paianjen”, pentru ca din lovitura de colț rezultată Medjimorec să reia cu capul puternic și doar intervenția lui Curtean de pe linia porții a evitat golul.

Actul secund a început cu o formulă arădeană cu mulți jucători tineri și improvizații, dar și o ocazie rarisimă a celor de la Șelimbăr. Iacob s-a jucat cu un balon în propriul careu, i-a pasat greșit lui Cîrstean, care, cu toată poarta goală în față, a trimis alături. Apoi, arădenii s-au întors la cârma meciului și au creat câteva ocazii importante. Lui Bustea i s-a anulat un gol pentru un offside la limită, dar tot mijlocașul gazdelor a avut execuția meciului, din foarfecă, dar transversala l-a salvat pe Matenciuc. Și, totuși, Cristi Bustea avea să facă 2-0, tot după o execuție elegantă. În minutul 63, Ubbink, „decarul” din repriza secundă a arădenilor, a pasat peste apărarea Șelimbărului, iar joly-jokerul lui Balint a preluat și a lobat portarul.

Și noile achiziții, Ubbink și Vukčević puteau marca din careu, dar olandezul a tras în blocaj, iar internaționalul muntenegrean peste poartă. Cu un 12 minute înainte de final, sibienii au mai ratat o ocazie imensă, prin Cîmpean, a cărui lovitură de cap din 6 metri a fost parată de Mociu. Ubbink a mai desfăcut defensiva adversă cu o pasă pentru Mercioiu, dar atacantul Academiei arădene a nimerit transversala. Nici Cîrlioanță nu a reușit să-l bată pe Mociu din poziție ideală, astfel că UTA s-a impus cu 2-0 în singurul amical disputat la Arad în această vară. Duminică, „roș-albii” pleacă în cantonament în Slovenia pentru 12 zile.

Formații: 

UTA (prima repriză): Balauru (30 Fl. Iacob) – Tomozei, Baravykas, Medjimorec, Shlyakov – Călin, Passaglia – Antal, Roger, Miculescu – Hora.

UTA (repriza a doua): Fl. Iacob – Vukčević, Cocriș, Tomozei (68 T. Călin), Mar – Batha, Mogoș (68 C. Mihai) – Bustea, Ubbink, Negoescu – Mercioiu.

Șelimbăr: Vâtcă – Monea, Vișa, Drugă, Tătar – Neacșa, Curtean, Al. Luca, Jardan – Roșu, Cîrstean. Au mai jucat: Matenciuc – Vecerdea, Natea, Novacek, Cîrloanță, Tineiu, S. Luca, Bratu, Cîmpean.

Arbitri: Loredan Bogdan – Alina Mihoc, Emil Arsa.

0
0

Articolul Pecetea „decarilor”: UTA – Viitorul Șelimbăr 2-0 apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*