Pecicanii găzduiesc nou promovata din Ezeriș în debutul noii stagiuni de Liga 3-a: „Avem un lot subțire numeric, dar vrem să scoatem maxim din fiecare meci”

După o pauză lungă, poate nejustificat de lungă în condițiile în care numărul de cazuri de infectare cu coronavirus a rămas mare indepedent de înghețarea competițiilor sportive, fotbalul se pune în mișcare și la nivelul Ligii a 3-a. Progresul Pecica nu se prezintă la start cu obiective importante, ba chiar se vorbește despre salvarea de la retrogradare.

Problemele „galben-albaștrilor” se leagă de un lot subțire din punct de vedere numeric, iar acestea s-au născut de două-trei săptămâni încoace. Fundașul Viorel Gabor a decis să plece la muncă în străinătate, iar căpitanul Mirel Arsene a suferit o ruptură de ligamente încrucișate, se va opera și nu va mai juca fotbal în acest an calendaristic. „Suntem într-o situație destul de grea, avem jucătorii numărați, mi-e și teamă să mă gândesc daca vor mai apărea și alte probleme, accidentări, suspendari sau nedoritele infectări cu coronavirus. Gheața e destul de subțire sub noi, mai ales că vom avea parte de un tur de campionat scurt, de 9 partide, în care trebuie să dai randament maxim în fiecare meci. Orice punct e important, sper să nu avem probleme cu retrogradarea. Bineînțeles, noi ne propunem să câștigăm fiecare meci, pentru asta ne antrenăm din iunie încoace, doar că în 14-15 jucători s-ar putea să avem probleme. Cu atât mai mult cu cât sunt permise cinci schimbări, pe care adversarii noștri și le vor permite și acest lucru ar putea conta pe finalul unor meciuri”, spune Dan Stupar.

Până la urmă, pecicanii s-au întărit în această vară doar cu juniori, portarii Dagău și Barbu, mijlocașul Rădulescu și atacantul Boștină. Linia de fund și cea de mijloc au oamenii numărați, dar: „Asta nu înseamnă că nu ne vom bate pentru fiecare punct, cu atât mai mult sâmbătă, când jucăm acasă cu o echipă nou promovată. Respectăm echipa din Ezeriș, care a câștigat destul de clar barajul în trei cu Zăbrani și Turceni și au destui fotbaliști cu experiență care pot face oricând diferența. Unul dintre ei este Cosmin Negoescu, un atacant masiv căruia nu-i poți da spațiu în careu, dar sunt și alții. Am înțeles că l-au luat și pe juniorul UTA-ei, Merian, pe care  ni l-am dorit și noi, e clar că vom avea un meci greu sâmbătă”, a adăugat Stupar.

Pecicanii s-au testat astăzi pentru coronavirus și vor afla rezultatele mâine, cu 24 de ore înainte de primul fluier al disputei de sâmbătă, de la ora 17, cu Ezerișul, de pe arena „Pădurice” din Pecica.

0
0

Articolul Pecicanii găzduiesc nou promovata din Ezeriș în debutul noii stagiuni de Liga 3-a: „Avem un lot subțire numeric, dar vrem să scoatem maxim din fiecare meci” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*