Pentru prieteni și revanșa ce s-a conturat după o oră de joc: Victoria Felnac – Progresul Pecica 0-3

În tur, VI-FE impunea remiza la Pecica, cu ocazia zilei de naștere a lui Cristi Pilan. Directorul sportiv al Progresului a venit azi la Felnac pentru revanșă și…prieteni, ținând cont că a activat în stafful Victoriei timp de un an și jumătate. A fost și a rămas un apropiat al fostului președinte al „alb-roșiilor”, Dan Ristin, pe care l-a întristat puțin astăzi, cu ocazia scorului de neprezentare impus de Huțanu și colegii săi.

Meciul a început cu o ocazie foarte mare a gazdelor, dar Gyebnar a reluat cu latul peste poartă o centrare perfectă a lui Sabău. Apoi, încetul cu încetul, pecicanii au apucat hățurile confruntării și doar ratările lui Huțanu, Bercu sau R. Fritea, cu largul concurs al lui Dolga, au păstrat tabela albă până la pauză.

În schimb, după odihnă, golul de 0-1 nu s-a lăsat prea mult așteptat. În minutul 58, Huțanu a rămas singur cu Dolga și l-a executat cu un șut sec la colțul scurt. După alte trei minute, același atacant de buzunar al lui Grad și Stupar, prezent și el la meci și tot mai aproape să devină cu acte în regulă antrenor la Progresul, a mărit avantajul echipei sale. Ponta a centrat bine de pe dreapta, iar Huțanu a marcat cu capul. Felnăcanii nu au avut reacție, ba au și căzut fizic după minutul 70, așa că scorul final avea să fie rotunjit. La capătul unui corner, bâlbâit de apărarea gazdelor, M. Vlad a retrimis în fața porții, de unde Șiclovan nu putea rata.

Felnacul nu mai poate pierde locul 10 în clasament, dar se uită și deasupra ei, unde Mailatul poate fi întrecută. „Poate, dacă am fi deschis noi scorul, altfel s-ar fi jucat. Așa, însă, Pecica a avut răbdare să ne desfacă și să profite de căderea noastră fizică și să obțină în cele din urmă o victorie meritată. Nu mergem să ne predăm la Săvârșin, încercăm să terminăm sezonul cu o victorie, însă, dacă echipa gazdă va fi mai bună, îi vom strânge mâna”, a spus Oliver Felnacichi, președinte și jucător la VI-FE.

Punctele îi dau dreptul Progresului să spere inclusiv la o clasare pe podium, dar asta numai dacă Ineul pierde la Mailat, iar diferența de 10 goluri față de Zăbrani va fi cumva anulată. Iar acest lucru e foarte greu de crezut că se va întâmpla. „Din păcate, rămâne să încercăm să terminăm pe locul 4, căci la golaveraj nu stăm prea bine și asta și pentru că nu am avut noroc să jucăm și noi acasă cu Frontiera Curtici, în tur și Nădlacul, în retur. Ambele nu s-au mai prezentat la noi. În fine, oricum e clar că ne așteaptă un meci foarte greu cu Sântana, echipa antrenată de fostul antrenor al Felnacului, care mi-a stricat ziua de naștere anul trecut. A scos 1-1 la Pecica, dar azi ne-am revanșat în fața unei formații la care am activat și eu și unde am legat multe prietenii, cum e cea cu fostul președinte, Dan Ristin. A fost plăcută reîntâlnirea cu el, dar mă bucur și de victoria băieților în condiții speciale. Am avut 11 jucători apți, de fapt nu am făcut nicio schimbare, căci pe bancă erau trei jucători accidentați, Denuț, Vali Fritea și Țugulescu”, a menționat Cristi Pilan, directorul sportiv al „galben-albaștrilor”.

Formații:

Felnac: Cl. Dolga – L.  Stanciu, Rotar (32 Baroti), Vidican, Sabău – Onețiu, Geanîm – S. Bogdan, Gyebnar, Trifan – Adam (47 Felnacichi).

Pecica: Rusu – Ewald Wild, D. Dolga, Șiclovan, Ed. Varga – A. Ponta, Bercu, R. Fritea, Marinescu – M. Vlad, Huțanu.

Arbitri: Dorinel Herțeg – Gabriel Hărduț, Silviu Mocanu.

Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Eugen Roșu.

1
0

Articolul Pentru prieteni și revanșa ce s-a conturat după o oră de joc: Victoria Felnac – Progresul Pecica 0-3 apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*