Percheziții în Prahova, într-un dosar de criminalitate economică coordonat de procurorii mureșeni

V. Stoica

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș au pus în aplicare 190 de mandate de percheziție domiciliară, ieri dimineață, în nu mai puțin de 17 județe – inclusiv în Prahova – și în municipiul București, la sediile și locuințele unor persoane fizice și juridice, bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri.
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, acțiunile de ieri dimineață au avut loc în București și în județele Mureș, Botoșani, Iași, Suceava, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Prahova, Sibiu, Teleorman și Vaslui.
Potrivit Poliției Române, din cercetări a reieșit că, în perioada 2018-2020, o societate comercială din județul Mureș, având ca obiect de activitate preluarea deșeurilor și predarea lor către incineratoare autorizate, cu activitate în 17 județe, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile relațiile comerciale stabilite.
De asemenea, pentru a evita costurile privind incinerarea legală și înregistrarea în contabilitate a facturilor de prestări servicii, societatea în cauză ar fi evacuat în natură deșeurile preluate. În activități ar fi fost angrenate unități medicale și societăți cu profil medical, ale căror evidențe ar fi fost trunchiate, astfel încât agentul economic în cauză s-ar fi sustras de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat. Acțiunea de ieri a vizat și unele probleme privind achiziții publice de materiale sanitare din perioada stării de urgență.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost estimat, momentan, la 380.000 de lei, cinci mandate de aducere urmând să fie puse în executare în cursul zilei de ieri.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*