Performanţă

Am ales să scoatem în evidenţă trei performanţe venite la sfârşitul săptămânii trecute, de la cel mai înalt nivel coborând către judeţul nostru.
7-dPrimul dintre ele, fără îndoială, clasarea Simonei Halep pe primul loc în ierarhia feminină WTA, iar dacă nici să fii cel mai bun din lume, la un moment dat, nu este o imensă realizare, de domeniul fantasticului aproape, atunci chiar că este nebun cel care „contestă”.
Apoi, victoria selecţionatei de tineret a României în Elveţia, scor 2-0, sub comanda lui Daniel Isăilă – ajutat şi de prahoveano-petrolistul Nae Constantin, reprezintă un semn important de „revenire” a unui fotbal românesc care încă îşi caută repere. Iar astfel de rezultate, şi faptul că Naţionala U21 este pe primul loc în grupa ei de calificare, sunt performanţe imense. Deocamdată, s-a început perfect!
Iar faptul că o echipă de juniori – Petrosport Ploieşti – merge la Liga Elitelor după ce nu a primit niciun gol în prima fază a campionatului juniorilor B nu poate fi, deloc, o întâmplare!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*