Permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare vor fi livrate la domiciliu de Poşta Română

Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 31 milioane de lei, fără TVA, cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti , în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare pentru MAI–DRPCIV, potrivit Mediafax.
Valoarea acordului-cadru este estimată la 31.020.000 de lei, iar durata acestuia este de patru ani. Pe toată durata acordului-cadru se va livra o cantitate minimă de 600.000 de plicuri şi o cantitate maximă de 6.000.000 de plicuri.
Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu, prin serviciul Prioripost, divizia de curierat rapid a Poştei Române. Pentru persoanele fizice, predarea permiselor de conducere sau a certificatelor de înmatriculare se face pe baza actului de identitate, iar pentru destinatarii persoane juridice, corespondenţa se va preda numai persoanei împuternicite.
Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care a depus ofertă şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România. Poşta a mai câştigat contracte pentru transportul permiselor şi al certificatelor de înmatriculare şi în 2009 şi 2013. Astfel, Poşta Română demonstrează, încă o dată, că este pregătită să concureze, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat.
Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, nefiind o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, respectiv îşi constituie veniturile din contracte comerciale şi se autofinanţează.
Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*