Persoanele vulnerabile din Ploieşti primesc „O 9 şansă”

N. Dumitrescu

Edilul Adrian Dobre a anunţat, ieri, că Primăria Ploieşti se numără printre unităţile administrativ-teritoriale de la nivel de ţară pentru care s-a dat aviz favorabil de punere în aplicare a unui nou proiect ce se va realiza cu fonduri europene. Este vorba despre proiectul „O 9 șansă”, beneficiare urmând să fie persoanele vulnerabile şi marginalizate din Ploieşti. Valoarea proiectului este de 7 milioane de euro şi ar urma să fie pus în aplicare până în anul 2020, existând posibilitatea de prelungire, în caz de întârziere a unor lucrări, cu încă trei ani. Proiectul constă atât în realizarea unor lucrări de infrastructură, cât şi de reabilitare, modernizare sau amenajare a unor instituţii publice. Concret, după cum a anunţat primarul, vor fi reabilitate şi modernizate patru şcoli – cele cu numărul 7,11, 13 şi 19 – se va amenaja un Centru social pentru persoane vulnerabile, în Cartierul Radu de la Afumaţi, se vor reabilita locuinţele sociale din cartierul Ploieşti Nord. De asemenea, se va amenaja un centru a cărui activitate vizează reducerea abandonului şcolar şi oferirea celei de-a doua şanse pentru ploieştenii care vor să-şi finalizeze studiile începute cu ani în urmă. Beneficiari vor fi ploieştenii din zonele mărginaşe ale municipiului, unde populaţia este considerată a fi una vulnerabilă, aşa cum sunt cartierele Bariera Bucureşti, Mimiu, Radu de la Afumaţi.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*