Peste 26.500 de pașapoarte emise anul trecut în Maramureș       

Prefectul Vasile Moldovan a declarat că activitatea angajaților Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Maramureș s-a desfășurat în anul 2017, conform atribuțiilor și sarcinilor prevăzute de legislația în vigoare, dispozițiilor și instrucțiunilor primite de la nivel central (preluarea documentelor și a datelor, procesarea acestora și eliberarea documentelor solicitate).

Activitatea de lucru cu publicul s-a desfășurat în anul trecut pe trei ghișee de preluare a cererilor, respectiv un ghișeu de eliberare și informații de interes public. De asemenea, angajații serviciului s-au deplasat la punctele de lucru mobil din Sighetu Marmației și Borșa. Din luna mai, depunerea cererilor s-a efectuat în baza programărilor electronice. Conform datelor statistice, anul trecut au emise peste 26.500 de pașapoarte, din care peste 9200 au fost pașapoarte simple temporare, cu valabilitate de 12 luni, respectiv peste 17.400 pașapoarte simple electronice, a precizat prefectul de Maramureș. Numărul mare de solicitări se datorează activităților lucrative în străinătate, în baza unor contracte de muncă a căror semnare a fost condiționată de prezentarea unui pașaport valabil, respectiv datorită faptului că minorii sub 14 ani nu pot călători în străinătate fără acest document.

La punctele de lucru mobile din Sighetu Marmației și Borșa au fost preluate peste 3350 de cereri. Prin aceste servicii oferite, s-a oferit facilitatea maramureșenilor de a nu mai fi nevoiți să se deplaseze în municipiul Baia Mare și a reduce costurile pentru obținerea pașaportului.

221 sancțiuni contravenționale

Angajații serviciului au aplicat 221 sancțiuni contravenționale la regimul pașapoartelor, în valoare de 8860 lei. De asemenea, în ceea ce privește suspendarea dreptului la liberă circulație, respectiv implementarea în sistemul informatizat a măsurii de suspendare a dreptului la libera circulație au fost comunicate peste 340 de situații. Au fost constatate și înregistrate șase sesizări privind comiterea de infracțiuni la regimul pașapoartelor.

Au fost identificate și inventariate problemele în ceea ce privește mentenanța sistemelor de la imobil, respectiv reparațiile necesare la clădire pentru asigurarea bunei funcționări a serviciilor oferite populației care se desfășoară în sediul clădirii. De asemenea, a fost făcută, la nivel central, o propunere legislativă pentru prelungirea valabilității pașapoartelor de la cinci la 10 ani.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*