Peste 400 de pensiuni turistice din judeţul Maramureş vor oferi locuri de cazare, dar şi pachete speciale pentru vinivacanţa de paşte

Peste 400 de pensiuni turistice din judeţul Maramureş vor oferi locuri de cazare, dar şi pachete speciale pentru turiştii care intenţionează să petreacă sărbătorile pascale în mediul rural, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural din Romania – ANTREC, filiala Maramureş, Livia Sima.

„Avem un număr de peste 400 de pensiuni rurale care în perioada imediat următoare vor veni pe piaţă cu oferta pentru minivacanţa de Paşti. Proprietarii pensiunilor vor pregăti atât pachete complete de cazare pe durata a patru zile, cât şi pentru două sau trei zile, în funcţie de doleanţele turiştilor. Vor fi pachete clasice, specifice acestei sărbători, care includ masa în familie, participarea la slujba de Înviere, cât şi pentru prima zi de Paşti, plimbări în zone de agrement natural din vecinătatea satelor sau comunelor, vizitarea unor vechi lăcaşe de cult, dar şi participarea la posibile evenimente cultural-muzicale care ar putea avea loc în a doua zi de Paşti, în unele sate din Maramureş”, a spus Livia Sima.

Potrivit acesteia, majoritatea turiştilor care aleg Maramureşul pentru vacanţa de Paşti sunt familişti sau grupuri organizate şi mai puţin turişti individuali.

„A devenit o tradiţie ca Paştile în Maramureş să fie petrecute de familii sau grupuri şi sporadic mai putem întâlni şi turişti individuali. Familii cu doi sau trei copii preferă să se cazeze la o pensiune încă din cursul zilei de vineri (Vinerea Mare n.red.) pentru a vedea cum se pregătesc gazdele de sărbătoare, dar şi pentru a simţi atmosfera satului înaintea acestei importante sărbători pentru creştinătate. Ziua de sâmbătă este dedicată micilor excursii de recreere sau vizitare a unor obiective din localitate sau alte localităţi, muzee sau bisericile din lemn aflate în patrimoniul UNESCO, mici staţiuni montane sau orice alt obiectiv interesant. Duminica, se merge la biserică, iar apoi, odată ajunşi acasă, turiştii servesc preparatele de Paşti, împreună cu gazdele. Turiştii individuali, îndeosebi tinerii, explorează mai multe sate pentru a vedea diversele obiceiuri, se cazează pe cont propriu, în cort sau în rulotă, dar mai puţin într-o pensiune şi se opresc pentru a servi masa la diverse pensiuni care oferă de mâncare şi celor aflaţi în trecere”, a declarat Livia Sima.

Preşedintele ANTREC Maramureş a mai aminitit că pe lângă turiştii tradiţionali mai există o categorie de turişti care ar putea petrece minivacanţa de Paşti pe munte, vizitând cele două parcuri – Parcul Natural Munţii Maramureşului şi Parcul Naţional din Munţii Rodnei – făcând rafting sau escaladă, în funcţie de condiţiile meteo.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*