Peste 80% dintre pacienții cu cancer s-au confruntat cu un nivel crescut de stres în perioada pandemiei, iar 60% au evitat să meargă la spital

Peste 80% dintre pacienții cu cancer s-au confruntat cu un nivel crescut de stres în perioada de restricții impuse de pandemie, iar nivelul actual de stres se menține peste medie în cazul a 60% dintre bolnavii de cancer, care spun că au evitat să meargă la spital în această perioadă. Gestionarea aspectelor emoționale devine un lucru din ce în ce mai important în contextul actual, arată un sondaj realizat de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer,potrivit Hotnews. De asemenea, accesul la diagnostic precoce și tratament trebuie să constituie o prioritate, atrage atenția Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
Pacienții cu cancer s-au confruntat cu un nivel mult mai mare de stres decât în mod obișnuit în perioada de restricții impuse de pandemie, relevă un sondaj realizat de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer la nivel național, pe un eșantion reprezentativ de 70 de pacienți, cu vârste de peste 25 de ani.
Aproape 84% dintre cei intervievați au admis că s-au simțit mult mai stresați în perioada respectivă, aceștia fiind îngrijorați într-o proporție foarte mare (aproape 81%) că ar putea fi imunocompromiși, devenind astfel mai vulnerabili la infecții. Aproximativ 60% dintre respondenți au spus că au evitat să meargă la spital, deși aveau o programare și peste 69% au afirmat că au fost îngrijorați în legătură cu tratamentul și eventualele complicații ale acestuia. Peste 60% dintre respondenți au calificat nivelul lor actual de stres oncologic ca fiind peste 6, pe o scală de la 0 la 10.
„Ultimele luni, începând din martie până în prezent, au fost pline de provocări pentru pacienții oncologici. Sondajul realizat de FABC arată că nivelul de stres al acestor pacienți a fost cu mult peste medie, datorită, pe de-o parte, perturbărilor apărute în sistemul medical, dar și lipsei de informații cu privire la implicațiile COVID-19 asupra patologiei lor specifice. Mulți dintre pacienți simt în această perioadă, probabil mai mult ca oricând, nevoia de suport psihologic și de sprijin susținut pentru a naviga cu bine printr-un sistem de sănătate afectat de pandemie. Încurajăm echipele medicale implicate în tratarea pacienților oncologici, în mod special medicii de familie și medicii curanți, să recomande cu atât mai mult în această perioadă accesarea serviciilor medicale de suport, cu precădere a serviciilor de consiliere psihologică. Acestea sunt extrem de importante pentru a menține un bun tonus mental al pacientului oncologic, cu influențe majore asupra stării generale de sănătate și capacității organismului de a lupta cu boala”, spune Degi Laszlo Csaba, directorul Societății Internaționale de Psiho-Oncologie. Pe lângă apelarea la servicii de consiliere psihologică, pacienții diagnosticați cu cancer, mai ales în acest context al pandemiei COVID-19, pot găsi suport și informații pe platforma onco-plan.ro, dezvoltată de MSD România în parteneriat cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
Această platformă susține persoanele cu cancer să preia inițiativa în crearea unui plan de gestionare a provocărilor emoționale și de comunicare ce apar în urma unui diagnostic de cancer, și le oferă exerciții practice despre cum stresul poate fi ținut sub control precum și o metodă de evaluare a stresului pe o anumită perioadă de timp.
De asemenea, îi ajută să își îmbunătățească stilul de viață și starea de sănătate pe termen lung, punându-le la dispoziție informații despre importanța nutriției.
Nu în ultimul rând, platforma oferă indicații despre navigarea sistemului de sănătate și implicarea asociațiilor de pacienți în această direcție.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*