Petrea: „Deși am întâmpinat ceva probleme în prima repriză, victoria nu poate fi pusă la îndoială”

După 3-0 cu UTA (Man ’76, Coman ’90 şi Olaru ’90+2), FCSB rămâne în cursa pentru doborârea recordului celor zece victorii consecutiv, deținut de echipa lui Marius Lăcătuș în 2008. „Roș-albii” au ajuns la cifra 7, însă cu ceva emoții, atâta timp cât scorul era încă „alb” cu un sfert de oră înainte de final.

Până la urmă, eliminearea lui Roșu (min. 58) s-a dovedit decisivă, la fel și faza ce a dus la penalty-ul din care Dennis Man a marcat împotriva fostei sale echipe, fără a se bucura în mod deosebit pentru reușita sa. Important e că am câştigat acest meci. Știam că va fi o partidă dificilă, cu un adversar care se apără destul de bine şi s-a văzut în prima repriză, când am întâmpinat ceva probleme în a găsi drumul către poarta adversă. Deşi am avut multe ocazii, nu am marcat, repriza a doua a fost mult mai bine. Ne-am creat şi mai multe ocazii de a înscrie şi am reuşit să o facem, iar victoria nu poate fi pusă la îndoială. Lipsesc jucătorii accidentaţi, a intrat destul de bine Florin (n.r Coman) şi a marcat. Cu Tase şi cu Denis am vorbit înainte de meci, le-am zis dacă simt ceva, cea mai mică problemă să ne anunţe şi să iasă. Nu avea rost să facă vreo recidivă şi să stea mai mult” a mărturisit Toni Petrea la finele disputei cu arădenii.

Buziuc a fost introdus pe teren în minutul 32, după ce Florin Tănase a acuzat probleme medicale, dar nu a rezistat pe teren decât până la mijlocul reprizei secunde, în locul său intrând Florinel Coman: „A trebuit să găsim soluţii, trebuia să-i dăm minute şi lui Florinel, venind după o perioadă de pauză. Mă bucur că a marcat, mai are multe de pus la punct, cel puţin din punct de vedere fizic. Uşor, uşor sper să-şi revină la forma care era şi să devină dinb ce în ce mai bun” a adăugat antrenorul „roș-albaștrilor”.

„Mă bucur că am reuşit să ajungem pe primul loc, să fim cu ceva avans de puncte, dar nu e suficient. Campionatul e destul de lung, sunt multe meciuri de disputat şi încă o dată, o luăm pas cu pas la fiecare meci” a mai declarat Petrea după victoria cu „Bătrâna Doamnă”.

Duminică, 13 decembrie, FCSB-ul va fi oaspetele campioanei en-titre, CFR Cluj.

0
0

Articolul Petrea: „Deși am întâmpinat ceva probleme în prima repriză, victoria nu poate fi pusă la îndoială” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*