Petrolul revine la lumina reflectoarelor

Dacă în primele două etape a fost programată să joace sâmbăta, în prima jumătate a zilei, Petrolul va avea parte, săptămâna viitoare, de prima întâlnire disputată în nocturnă, în acest campionat. Astfel, partida cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc va închide etapa a treia, urmând să se desfășoare miercuri, 18 august, de la ora 19.00, pe „Ilie Oană”.
Pentru această confruntare, biletele se vor pune în vânzare începând de vineri, 13 august, în prima fază on-line, pe www.entertix.ro . Apoi, luni (16 august), marți (17 august), între orele 09.00-17.00, și miercuri (18 august), între orele 09.00 – 19.00, tichetele vor fi disponibile și la casa stadionului „Ilie Oană”.
Totodată, pe parcursul acestei săptămâni, mai precis miercuri (11 august) și vineri (13 august), pot fi procurate, de la casa de bilete a stadionului, abonamente valabile pentru sezonul viitor. Casa va fi deschisă în intervalul orar 09.00 – 17.00. Ulterior, procedura de eliberare a abonamentelor va fi sistată până după meciul cu AFK Csikszereda.

Liga 2 – Meciurile Etapei 3

Aug. 12, 18:30
AFC Hermannstadt – ACSM Politehnica Iaşi

Aug. 12, 21:30
AS FC Universitatea Cluj – AFC Unirea Constanţa

Aug. 14, 11:00
FC Unirea Dej – AFC Dunărea 2005 Călăraşi

Aug. 14, 11:00
CS Comunal 1599 Şelimbăr – SC FC Ripensia Timișoara

Aug. 14, 11:00
Fotbal Club Braşov – AFC Unirea 04 Slobozia

Aug. 14, 11:00
CS Concordia Chiajna – SC FC Metaloglobus Bucureşti

Aug. 14, 11:30
CS al Armatei Steaua – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

Aug. 15, 11:30
Politehnica Timișoara – AS Fotbal Club Buzău

Aug. 17, 18:00
AFC Astra – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Aug. 18, 19:00
ACS Petrolul 52 – AFK Csikszereda M. Ciuc

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*