Piața din Bethausen are un nou program! Va fi deschisă în fiecare zi de joi

Locuitorii și producătorii agricoli din estul județului Timiș, dar nu numai, se vor putea bucura și în continuare de Piața Agroalimentară din Bethausen, deoarece este una ”deschisă”, conform cerințelor.




Ba mai mult, ea va fi funcțională după un program nou, mai multe zile. Dacă până acum ea se organiza în cea de-a doua zi de joi din lună și în cea de-a doua zi de joi, după fiecare dată de 15, de la mijlocul acestei luni târgul va fi deschis în fiecare zi de joi a lunii.

Astfel că, joi, 15 aprilie, va fi zi de piață la Bethausen, la fel ca în 22 aprilie, 29 aprilie și-așa mai departe.

”Piața Agroali­men­tară de la Bethausen va continua să fie funcțională după un nou program. Mai exact, va fi organizată în fiecare zi de joi din lună și de aceea așteptăm un număr cât mai mare de comercianți și cum­părători. Este organizată în aer liber, iar măsurile preventive sunt cele existente și trebuie res­pec­tate”, ne-a declarat Ioan Lihoni, primarul comunei Bethausen.

În comuna vecină, la Balinț, târgul care se organiza tot de două ori pe lună va rămâne închis și în con­tinuare.

”Târgul va rămâne închis, pentru că trebuie făcută distincția între târg și piață. La noi vin oameni cu tot felul de mărfuri, nu doar cu produse agricole. De aceea, vom respecta hotărârile anterioare, pentru a nu face vreo treabă ilegală”, ne-a spus Dănuț Crașovan, primarul comunei Balinț.

Articolul Piața din Bethausen are un nou program! Va fi deschisă în fiecare zi de joi apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*