Piroș Security s-a întărit de la Becicherecu Mic în ultima zi de transferuri: Sucilă și Neacșu ar putea debuta mâine, cu Galațiul!

Eșecul puțin neașteptat de la Prundu Bârgăului, chiar și prin poporțiile scorului (1-5), a determinat conducerea clubului Piroș Security să fie activă pe piață în ultima zi de transferuri. Aseară, cu jumătate de oră înainte de finele perioadei de „mercatto”, „leoiacele” și-au asigurat serviciile a două mijlocașe de la vecinele din județul Timiș, Fortuna Becicherecu Mic.

Este vorba despre „decarul” Cristina Sucilă (31 de ani), o fostă campioană a României cu Olimpia Cluj, participantă în UEFA Champions League și Maria Neacșu, o fotbalistă de bandă, de 21 de ani. „Am dorit să avem un lot cât mai competitiv, iar cele două fotbaliste aduc, evident, un plus de valoare și soluții pentru antrenorul Florin Bugar. Apreciez efortul președintelui nostru, Pavel Piroș, care pe lângă faptul că a mărit, astfel, bugetul de salarii, aseară m-a ajutat să le legitimăm pe cele două jucătoare la Federație”, ne-a mărturisit Liviu Ilea, directorul sportiv al trupei arădene.

Cele două fotbaliste ar putea să debuteze chiar mâine pentru noua lor formație, în etapa intermediară cu Universitatea Galați. „Leoaicele” le întâlnesc pe moldovence începând cu ora 11, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, începând cu ora 11. Meciul contează pentru runda cu  numărul 5 a Ligii I la fotbal feminin.

0
0

Articolul Piroș Security s-a întărit de la Becicherecu Mic în ultima zi de transferuri: Sucilă și Neacșu ar putea debuta mâine, cu Galațiul! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*