Pirtea a ucis speranțele tinerilor lui Ruska: Șoimii Șimand – CS Socodor 1-1

ACB Ineu  nu e singura formație care și-a luat adio de la primul loc în penultima etapă a „Turneului de desemnare a campioanei județene”. Șoimii Șimand nu a reușit să treacă de CS Socodor, deși a avut ocazii multe și clare și a terminat prin a fi egalată cu 10 minute înainte de final. Multe nu a rezolvat nici nu formația de lângă graniță, căci nu mai e la mâna ei chiar dacă bate Zăbraniul sâmbătă, pe teren propriu.

Cu un moral foarte bun ca urmare a rezultatelor excelente din acest mini-sezon, Șimandul a început perfect și derby-ul zonal și de titlu cu Socodorul. Era minutul 10, când Rus a combinat cu Rafael Varga la marginea careului, ultimul a culcat un fundaș și a tras sec, sub bară. Apoi, însă, „șoimii” s-au jucat cu ocaziile, dar au avut și ghinion la barele lui Ujoc și Varga. Altfel, Rus, Malița, Gheorghieș și Sechel l-au grațiat pe Vaida din poziții bune.

De partea cealaltă, cel mai periculos a fost fundașul Țoca, însă nici acesta nu a avut inspirație la finalizare. George Pirtea a ratat și el printr-o reluare din unghi, dar tot el s-a revanșat cu golul ce ține aprinse speranțele la titlu ale celor de la Socodor. În minutul 80, fostul mijlocaș de Liga 2-a al celor de la Pâncota sau Mioveni a înscris imparabil, sub transversală, cu un șut din voleu.

La 1-1, Șimandul nu mai poate face decât maximum 15 puncte, cu unul mai puțin decât au acum Curticiul și Ineul. „A fost un meci pe care l-am dominat, dar nu am băgat-o în ațe decât o singură dată. Am avut șase ocazii de singur cu portarul, două bare, în timp ce adversarii au avut vreo trei situații, au jucat doar cu mingi lungi. Noi am fost mult mai buni, dar ăsta este fotbalul, ne-au dat golul pe final, pe contraatac. Meritam să câștigăm, dar am avut ratări rarisime. Nu mă pot supăra pe băieți, sunt copii. Cu toate că nu mai avem șanse la locul 1, mergem la Curtici să câștigăm. Așteptăm toamna, vrem un campionat normal, să putem să creștem copiii pe care îi avem”, a spus Jany Ruska, căpitan și co-antrenor la Șimand.

Remiza e bună pentru Socodor, doar dacă Frontiera nu bate Șimandul sâmbătă, iar Dema și colegii săi bat Zăbraniul pe teren propriu. „Acest egal e ca o înfrângere pentru noi. Trebuie să recunoaștem că am jucat destul de slab sau oricum am intrat foate rău în meci. Am luat gol repede și apoi am riscat să mai primim și alte goluri. Am văzut din nou acea oboseală cu care ne-am confruntat și la Ineu, din cauza asta am și alternat jocurile, unul bunul, altul prost. Personal, sunt demoralizat fiindcă speram să rămânem la mâna noastră înainte de ultima etapă, așa nu știu ce mai putem face și la ce spera. Sigur vom juca la victorie cu Zăbraniul, dar nu cred că cei de la Curtici se vor încurca acasă cu Șimandul”, a punctat Tiberiu Darasz, tehnicianul celor de la Socodor.

Formații:

Șimand: Matiș – Cl. Ujoc, Engelhart, Ruska, Varga – Caba (82 Gheorghieș), D. Morariu – Sechel, Roza, Malița (75 Morariu)–I. Rus. Antrenor: Ioan Ruska.

Socodor: Vaida – Molovan (46 Todinca), Gherheș, Țoca (53 Faur), Bibarț – Turcuș, Dema – Stanciu, Pirtea, Purtan – Șulea (72 Olariu). Antrenor: Tibor Darasz.

Arbitri: Ionuț Nicoraș – Cristian Cășuț, Zoltan Nagy

Observator: Leontin Buda

0
0

Articolul Pirtea a ucis speranțele tinerilor lui Ruska: Șoimii Șimand – CS Socodor 1-1 apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*