Plămânul artificial poate face diferența între viață și moarte! Intervenție în premieră la Spitalul Municipal din Lugoj

La Spitalul Municipal din Lugoj a fost folosit pentru prima dată un plămân artificial.




Aparatul a fost achiziționat prin fondurile oferite Ministerul Sănătății pentru Spitalul municipal din Lugoj, spital suport SARS COV 2, în acest an.

”Avem o pacientă cu CoVid, în vârstă de 51 de ani. Din cauza afectării plămânului, pacienta, care era intubată, ajunsese la o concentrație de oxigen în sânge de numai 57%, ceea ce este foarte puțin. Marți, am decis să montăm de urgență plămânul artificial. La această ora pacienta e stabilă și a ajuns la o saturație de oxigen foarte bună, de 97%. Desigur, suntem rezervați, mai e mult până la refacerea plămânilor, dar pacienta are o șansă pe care nu ar fi avut-o altfel. Plămânul artificial a fost achiziționat în acest an cu banii de la Ministerul Sănătății”, spune dr. Erwin Floroni, managerul Spitalului Municipal Lugoj.

Plămânul artificial este un aparat folosit în cazurile grave de suferință respiratorie, în cazul în care ventilația artificială cu ventilatoare mecanice nu reușește să asigure oxigenarea adevcvată și să elimine bioxidul de carbon.

”Acest aparat se folosește când plămânul nu mai absoarbe oxigen, pentru a-l introduce în circuitul sanguin, ceea ce un ventilator mecanic nu poate face”, precizează Floroni.

Pentru pacienții bolnavi de SARS COV 2 care nu mai răspund la ventilația mecanică, plămânul artificial reprezintă ultima șansă.

Articolul Plămânul artificial poate face diferența între viață și moarte! Intervenție în premieră la Spitalul Municipal din Lugoj apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*