Ploieşteanca Ioana Ghizilă, a doua marcatoare a României în confruntarea cu Franţa

Petre Apostol

Sâmbătă seară, reprezentativa României de baschet feminin, condusă de antrenorul Dragan Petricevic, a evoluat, în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, într-un meci contând pentru etapa a cincea din cadrul Grupei E a FIBA Women’s EuroBasket 2019 Qualifiers (calificările pentru competiția continentală). Selecționata tricoloră, care ocupa locul al treilea în grupă, cu cinci puncte (o victorie și trei înfrângeri), a primit vizita formației de pe a doua poziție, Franța, care avea șapte puncte (trei victorii și o înfrângere).
În lotul echipei României a fost convocată și jucătoarea ploieșteană de 21 de ani Ioana Ghizilă, formată la CSȘ Ploiești, de către profesoara Loredana Munteanu. În prezent componentă a campioanei Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, baschetbalista ploieșteană a fost una dintre cele mai bune jucătoare ale „acvilelor” în partida cu Franța, evoluând 29 de minute, deși nu a fost titulară.
Reprezentativa tricoloră nu a putut realiza, însă, supriza de a învinge echipa din Hexagon, Franța impunându-se clar, cu scorul de 90-61 (21-18, 21-13, 27-14, 21-16).
Ioana Ghizilă a încheiat partida cu 11 puncte (a doua marcatoare a României, după Gabriela Mărginean – 18p), înscriind de patru ori din șase aruncări din acțiune (o dată din două încercări din spatele semicercului), de două ori din două aruncări de la linia de libere, bifând, totodată, și trei recuperări, două intercepții, o pasă decisivă, pentru un coeficient de eficiență de +8.
În cadrul penultimei etape din calificări, în grupa E, lidera ierarhiei (cu maximum de puncte), Slovenia, s-a impus clar pe terenul ultimei clasate, Finlanda, scor 88-68. Astfel, în ultima etapă, care este programată miercuri, Franța și Slovenia se vor duela pentru supremația în grupă, în Hexagon, în vreme ce România și Finlanda se vor întâlni în Sala Sporturilor „Horia Demian”, de la ora 20:00, în disputa formațiilor ieșite din calculele calificării la turneul final european de anul viitor, găzduit de Letonia și Serbia.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*